Plumb

f192ec80151723.5cd963b84ffa1

De dimineață m-am trezit cu ochii-n lacrimi când telefonul a urlat ca un descreierat de ora 07.00. Nu știam ce m-a lovit. Am stat preț de două, trei minute să-mi revin și să mă smulg din brațele călduroase și fine ale celor trei pernuțe pe care dorm. Ce zi e azi? În ce lună? Tot rahatu’ ăla de 2020? Azi am început munca după două luni de prestat din sufrageria personală în care pijamaua a fost ținuta business, mai precis boxerii pentru că nu port pijama. Mă trezeam mai târziu, duș făcut ușor, fără nici o grabă, cafeluța băută-n tihnă și repornit total, începeam ziua de lucru. Azi nu…azi panică…somn…urât…bleah. Făcut duș militărește, mi-am băgt pe gât forțat ceva de papa, strânge tărăbuța, laptop, fișe, draci, laci, și hai la muncă. Afară urât, în suflet plângând, față inexpresivă și hai la mașină. Sherman Dusterelu’ dormea și el. A belit farurile la mine într-o grimasă de „bă ești nebun, unde dracu’ te duci la ora asta, e pandelică ai uitat?”. Mi-am cerut scuze pentru deranj și i-am spus „frate…asta e, țara mă vrea”, ș-am plecat. La singurul semafor pe care-l am în drum, nebunie și cred c-am ațipit puțin. Pe șosele nebunie. Pentru unu’ care ieșea la vânătoare la market o singură zi pe săptămână, 45 de minute, a fost foarte traumatizant. La muncă toată lumea razna, eu derulam imaginile-n slow motion și-ncercam să reconectez creierul…și-n momentul ăsta încerc să-mi conectez creierul da’ se pierde semnalul și pică rețeaua destul de des. „Hai că trece Cătălin, hai că poți…nu mai e mult” cuvinte pe care le-am repetat toată ziua și cred că la un moment dat cu voce tare pentru că mi-am surprin colegii cum dădeau din cap compătimitor. Telefonul sună, toată lumea vrea ceva, eu vreau să fiu lăsat în pace. Mai devreme m-am dus până în depozit și m-a mâncat prin părțile moi să mă urc pe cântar. Mare greșeală…și mi-am comandat o shorma cu de toate. Nenea de la shaormerie cred că e și dealer de combustibil pentru avioane și a mai avut o comandă de la Tarom pe care a-ncurcat-o cu comanda mea. M-a usturat, încă mă ustură și probabil o să mă usture și mâine după ce trag apa.  Abia aștept să ajung acasă, o să mai plâng puțin, mă-ncui în dormitor și nani…chiar dacă o să fiu bântuit de coșmaruri cu trezitu’ de mâine. Nu credeam că o să-mi lipsească emisiunile cu Maruță și Cove pe care le-am urmărit în fiecare zi, aproape că eram d-al casei numa’ că d-acasă de la mine. Of Doamne…cât mai am până la pensie…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: