Cu moartea pe moarte călcând – 13.05

Stați calmi că-s bine. Mi-a mai fătat mintea un pui și nu e cazu’ să sunați la 112 că-i tot pe bășcălie. Azi ne râdem de moarte. Să vă spun de la ce m-am luat. De fiecare dată când particip la o înmormântare invariabil mă-ntreb cum o să arate a mea. Io-s ferm convins că și mulți dintre voi ați stat pe gânduri la chestia asta da’ n-ați pus-o pe tapet să nu vă oripilați asistența. La mine-n familie și moartea e tratată cu ceva distracție. Nu, nu vă speriați că nu dăm discotecă, doar se-ntâmplă faze haioase. Pe tata l-au pierdut ăștia-n cimitir, lu’ mama i-am reproșat tot priveghiu’ că nu m-a lăsat la ultimu’ concert Iron Maiden de se uita popa urât la mine, n-a avut de lucru și s-a găsit să moară exact atunci, pe mama soacră n-o-ncăpea groapa și tot așa. Una peste alta tre’ să vă spui ceva „șocant”… dragilor, încă din primele clipe ale vieții de o singură chestie suntem siguri, exact, de moarte. Singura problemă care ar trebui să ne intereseze e cum o ducem până acolo, adică să trăim frumos că-n rest are timpu’ grijă de noi și popa să ne pitească.

Personal nu mi-e frică de moarte și după 75-80 de ani e chiar primită cu flori și covor roșu. Mă scoate din nervi dacă ajunge pe la cineva în floarea vârstei sau când vine prostește. Spre exemplu’ bou’ ăla de cioban din Miorița. Adică-i zice animala că „bă Boss, vezi că ăștia doi vor să te facă piftie” și pe el îl doare-n spatele gării și e mai preocupat să fie înhumat lângă stână, cu fluier la cap și nu mai știu ce drăcii decât să fugă sau să riposteze. Cred că Miorița-n sine e prima atestare documentară a SRI-ului. A făcut ea pe spioanca și a aflat chestii de i-a dat pe bingă la victimă pe criminali. Sau să-ți rămână-n gât un dumicat de nu știu ce. Asta-i moarte prostească și de ea chiar mi-e frică. Sună ca dracu’ „s-a sufocat cu o bucată de pastramă”, pe bune, măcar un „i-a rămas foie-grasu-n gâți, l-a combinat cu caviar și era cam mare”, parcă-i altceva, nu? Da’ de aia regulamentară venită când e cazu’, care te scutește de suferință și-ți face nepoții bogați, aia e ok. Oricum e inevitabilă și mai bine te-mprietenești cu ea.

Am trăit momente nefericite când azi am vorbit cu cineva și era bine-mersi, la două zile să aud că a murit. Asta-i moarte sadică de mă face să cred că undeva e o firmă „Moarte INC.”, cu birouri multe și angajați pe măsură. În primu’ birou sunt morțile alea bune care vin la timp la serviciu și își fac treaba ca la carte. La birou’ doi sunt morțile alea tembele care freacă pisoiu’ și când le-ntreabă șefa de plan se agită și ajung să ia pe cine nu trebuie. Mai e și un birou trei în care e aia lu’ Ion Iliescu și cred că e-n concediu că a prestat săraca că a avut de treabă cu a’ bătrână de la Buckingham. D-aia zic, e bine să fim pregătiți și puși în gardă că nu se știe cu astea.

Voi aveți testament? Nu?! Nici eu. Foarte rău, e bine să avem. Cui lăsați colecția de surprize Turbo? Da’ timbrele sau colecția de capace de bere, ha? Io spre exemplu cred că o să fiu îngropat cu colecția de bufnițe, cu aia de machete, cu o parte de magneți de frigider și cu benzile desenate Marvel că așa poa’ să trăiască și să respire liniștită în continuare fosta mea prietenă, actuala nevastă, viitoare văduvă… cândva. Apropo, mi-am pus în planul de viitor ca atunci când o să ies la pensie mă las de fumat, de băut, o să ronțăi numa’ broccoli și păpădie, mă pun pe alergat dimineața și seara, numa’ așa d-al dracu’ să iau pensie cât mai mult timp, să mă plătească statu’ că frec cotoiu’. Poate până atunci inventează ăștia ficatu’ din oțel inoxidabil și nu renunț la cocârț.

Da’ la un moment dat o să mă ajungă și pe mine. Ce fac atunci? Păi simplu, îs două variante. Ori mor în patul meu că am nouă zeci ani și trei sticle de cocârț la bord, varianta cea mai miștoacă, sau îmi spune un doctor printr-o lună de aprilie să nu-mi iau costum de Halloween și să nu-mi fac rezervări de Crăciun că-s bani aruncați, varianta mai puțin miștoacă spre deloc. În asta a doua cred că timp de o lună chefuiesc și apoi caut o celulă teroristă și mă dinamitez cu ea cu tot. Și io-te așa o să vedeți o stradă-n Ploiești cu numele de Cătulică Piuituri – Erou Internațional, plină de cârciumi cu muzică live și statuile mele-n capete. Funeralii cu muzică și voie bună, pileala-i temelie și game over.

Mai în glumă, mai în serios, plecând de la premiza că femeile-s mai longevive decât bărbații (oare de ce?), io i-am arătat fostei mele prietene, actuala nevastă, care-i robinetu’ de unde se oprește apa rece, apa caldă etc. … că nu se știe. Hai mă că nu-s macabru, doar realist și tembeluț.