De la Vicii la Vocea României – part.1 – 26.10

Alex al nostru, Alexandru Stoica-n buletin și-n scriptele oficiale, Alexis On pe la radio și scene, are o istorie lunguță pe profilu’ de solist vocal. Adică a-nceput să cânte la duș și vecinii nu i-au bătut în țeavă (semn bun), apoi în perioada când a locuit prin Spania și era Alejandros El On a activat un curs d-ăla făcut pe genunchi cu pretenție de canto, a mai cântat pe la el prin cameră… d-astea de amator din liga a-5-a. Apoi s-a-ntors pe meleaguri mioritice, s-a prins că are voce, a-nceput cu trupa Romb, a mai lălăit pe o scenuță sau printr-un garaj, a mai făcut câte una, alta, până a venit consacrarea și a devenit vocea trupei VICII.

Cândva prin vara, Alexis On, ăla cel mai mic și cel mai guraliv din VICII, a fost contactat de persoane importante din Vocea României, cea mai tare emisiune de descoperit talente cântăcioase din Românica. Familia, prietenii și noi frații din VICII, am văzut oportunitatea-n glasu’ lui și normal că am fost tare fericiți. El nu prea și avea partea lui de dreptate. Când te-mparți între trei job-uri e cam complicat să te bagi și într-o emisiune la cel mai bun post tv din România unde totul e cam ca-n manualu’ de posturi tv și-ți cam mănâncă tot timpu’ pe care nu-l ai… pentru că asta-i de fapt marea problemă.

Dar oportunitatea-i oportunitate și nu-i chiar ca-n gară, pierzi un tren, dă-l în mă-sa că vine altu’. L-ai pierdut, pierdut rămâne. Toată lumea a-nceput să-i umble la feng shui cu “e păcat”, că alea, „cum să spui nu”, „nu se face așa” și etc-uri. Aproape că-ncepuse să fie destul de agasant să-l sexeze toată lumea la căpăcică. Și am zis stop joc, hai să-l lăsăm în pace că tre’ să se convingă singur de participarea la Vocea României. Punctul meu de vedere era că Alex urma să participe la Vocea României, numa’ că nu știa încă.

Și l-am luat la sentiment:

– Alex dragule, este decizia ta. Părerea mea este că trebuie să mergi pentru tine-n primu’ rând, pentru că meriți și ai voce foarte bună și-n rându’ doi, pentru VICII că o să fie un imens câștig pentru trupă. Dar greu’ pe tine pică. O să-ți faci mutație-n buletin cu adresa studiourilor PRO TV, o să dormi p-acolo, cearcănele tale o să dezvolte cearcăne la rându’ lor, o să arăți ca la un casting la „Walking Dead”, o să faci niște sacrificii pe următoarele luni. Da’ indiferent de ce decizie iei, că e laie sau bălaie, io-s lângă tine. Te duc, te aduc, stau cu tine, te-nvelesc, te pup pe frunte de noapte bună… sunt cu tine. Toată trupa te susține, de familion nu mai zic… Te gândești și-mi spui.

A intrat în silenzio stampa preț de o zi sau două, apoi m-a sunat și mi-a spus, “Mergem la Vocea României”. 10, stai jos, ăsta-i răspunsu’ corect. După câteva zile mă anunță că tre’ să mergem la preselecții, undeva-ntr-un hotel din București.

Vine ziua cea mare și se-ntâlnește Scufița Roșie cu Zâna Măseluță… adică io cu Alex, să luăm calea Bucureștilor. Vreme caldă, noi la pantaloni trei sferturi, tricouri cu mortăciuni rock… așeeeea… ținută de grătar câmpenesc pe sound de Iron Maiden. Și ajungem la hotel.

Prima dată ne-a picat fața când i-am văzut pe ceilalți concurenți. Rochii de seară, costume cu paiete, outfit-uri de scenă. Noi… ziceai că suntem de căpătat și desprinși din staffu’ tehnic de la Metallica. Hai că asta nu-i așa o mare problemă că vorba aia, vocea contează cel mai mult.

Mergem să-l bifeze p-ăsta micu’ pe o listă și atunci trec pe modul „dabălousevăn” și-mi arunc privirea pe un monitor. Pe monitor imagini cu Alexuțu’ nostru, poze de pe la concertele Vicii luate de prin social media. Atunci am avut prima imagine vis-a-vis de cum stau lucrurile prin zonă. Nimic nu-i lăsat la ghici și-n voia sorții.

– Brouleț, stai lin… oamenii ăștia cre’ că știu și cine-s io. La tine nici nu mai vorbesc. Sunt convins că au și cea mai recentă radiografie dentară d-a ta să vază de unde-i zâmbetu’ ăsta așa sexos.

Primim o foaie cu acord GDPR, nume, adresă și chestii. Ne punem pe completat și la un moment dat vine-ntrebarea cu “ce studii muzicale aveți?”. Al meu spiritualo-glumețo-bășcălios cum îl știți, scrie mare “ZERO”. Nu vă spun că prin zonă erau generații de absolvenți de canto, inclusiv profesori. Hai că ajungem la ultima rubrică unde trebuia să trecem piesele pregătite pentru audiție, numa’ zece piese… un mizilic. Alexuțu’ pe drum mi-a cântat numa’ „Billie Jean”, varianta lu’ Chris Cornell.

– Deci, ce ai pregătit? Ce scriem aciulea?

– Păi… Billie Jean

– Asta am înțeles de pe drum. Ok, a doua piesă?

– Ăăăăă… tot Billie Jean.

– Bre, tre’ zece piese, tu nu vezi?

– Scrie și tu Chasing Cars, Rebel Yell… p-alea pe care le mai facem pe la concerte.

Am scris și noi ce ne-a trecut prin scufiță da’ tot n-am făcut de zece piese. Hai lăsați așa și Doamne Ajută. Am depus hârtia și hai să frecăm duda și să interacționăm cu lumea p-acolo. Ne-am împrietenit cu o soprană, am mai vorbit cu un concurent care mai fusese la nu știu câte emisiuni. În timpu’ ăsta preselecțiile se derulau. Intra un concurent, cânta un minut jumate, maxim două, te pup pe portofel, ne vedem altă dată. Cel mult două piese, cam 40 de secunde din fiecare.

Intră Alex și începe cu… ghici? Exact „Billie Jean” că p-asta o pregătise. Termină cu aia și-l pune juriu să cânte „Wherever you will go” a lu’ The Calling. Io eram pe modul babă cotoroanță de la parter de bloc pe lângă ușa studioului, cu urechile pâlnie la orice sunet scăpat din sala de concurs. Plus că mă plimbam de ziceai că-mi naște nevasta. Îl aud cu Rebel Yell, apoi iar cu „Wherever you will go”. Pauză și a venit fatala. A-nceput să cânte „One” de la U2. Meamă… p-asta n-a cântat-o cu Vicii… i-a dat greu. Vor să-l pice mârșavii… Apoi iar Rebel Yell. După cca. zece minute de frecat în care eu creșteam în procente convins că a luat preselecția, se deschide ușa și se ițește capu’ lu’ Alex.

– Gata bro, am luat. O să-nceapă distracția.

Și a avut dreptate. Se alege Rebel Yell pentru prima etapă din concurs. Alex a-nceput să facă poteca spre București ba la o filmare de prezentare, ba o repetiție cu trupa și se stabilesc primele filmări.

Fosta mea prietenă, actuala nevastă, complotează cu gașca noastră să facem un city break în San Marino, fix în prima zi de filmări. Mă rog, ei complotaseră înainte de toată tărășenia cu Vocea României. Din asta rezulta că Alex la Vocea României, io pă San Marino… adică nu bun. Exact ce promisesem nu puteam să fac. Puteam… da’ se lăsa cel puțin cu o bătaie crâncenă, mâncare rece cinci luni și d-astea. Nu vă creionez fața lu’ Alex când a auzit că nu mă duc cu el. Am picat la pace cumva… i-am dat lanțu’ meu de la pantaloni, ăla norocos. De fapt singuru’ pe care-l am.

– Brouleț, stai liniștit, ai lanțu’ meu și stai fără griji. E ca și cum sunt acolo cu tine, numa’ că nu sunt. Mă suni imediat cum ai ieșit de pe scenă și atenție mare, pe mine mă interesează să-ntorci un singur scaun, pe Smiley.

În ziua aia am stat ca pe ace. Cumva am avut dreptate, chiar am fost cu el. Venise seara și telefonu’ care-n mod normal sună de mă scoate din draci, tăcea ca un bou. Și pe la ora 22.20-22,30 ora României, sună Alex. Fiert, mort, copt și-l simțeam dezamăgit.

– Gata.

– Gata ce?

– Am cântat.

– M-am prins… că doar nu te-au chemat să le zugrăvești camerele de luat vederi. Și!?

– Am întors doar un scaun… pe Smiley.

– Păi foarte bine! Asta și trebuia! Nu ai dificultăți în alegeri și ceilalți jurați nu se supără că nu te-ai dus la ei în echipă pentru că nu s-au întors.

– Da bro… am vrut m-ai multe.

– Taci că-i bine. E ca la facultate, nu există note. Ai luat sau ne vedem la restanțe.

Și io-te așa, Alexis On e în echipa Smiley. Ochiu’ pe PRO TV că mai urmează. Pentru cei care n-au deschis televizoarele la timp, io-te colea filmarea.

Până atunci o să-l puteți vedea live la Teatrul Nației și o să vă distrați puțin că sigur o să vă spună chestii. Concertul e pe 22 noiembrie și aveți bilete AICI. Și o să mai avem pe 5 decembrie un concert la Brașov da’ toate la timpu’ lor.