Viking made in Romania – 28.10.2026
Mă dădeam tractoraș cu concediu 2026, ăla de multe mile terestre, mile marine și habar n-am cum se numesc milele prin tuneluri prin munte și pe sub apă… cre’ că tot terestre c-am fost pe șosele. AICI Practic țara unde am stat cel mai mult și-n care am lucrat la falimentu’ personal, a fost Norvegia.
Norvegia e marfă… marfă scumpă’, da’ marfă. Adică am făcut niște câmpenești cu supă la plic de nu vă zic. Varianta de cârciumă pe care am încercat-o de două, trei ori, McDonald’s nu se pune deși tre’ luat în calcul pentru că e de patru, cinci ori mai scump ca la noi, deci varianta de cârciumă-i ceva rău și-ncepusem să primim oferte de credite de pe la bănci. Da’ peisajele-s de pus la ramă, curățenie de farmacie, nivel de trai la care noi doar visăm când n-avem coșmaruri cu politica românească și totul la locu’ lui, cam asta-i Norvegia. Și să vedeți chestie, norvegianului i s-a urât cu binele că e mega predispus la auto mierlit. De la frig, de la lipsa luminii naturale, de la ceva s-a luat pentru că din când în când mai e câte unu’ care-și bagă picioarele-n forța de atracție a pământului și se aruncă de la balcon. Io vin cu teoria că-i din cauza prețului la băutură. Io-te românu’, sărac da’ fericit. Mai ales când se anunță recolte record la prună. N-avem bani da’ dacă alambicu’ duduie, trece și iarna asta.
O altă chestie faină pe care o are Norvegia e norvegianca. Am văzut niște gagici caștoace de-mi venea să le răpesc ca pe sabine și să le fac buletin de Ploiești. Subțirele, maxiiiiim ușor rubensiene, elegante fără să-ți rupă retina cu nuș’ ce culori de sorcovă neasortată, fără boturi de ventuză d-aia de desfundat lavoare, pe natural așeeeea, finuțe și deși io-s cu brunetele, nu mă dădeam la o parte nici la pufoșeniile alea gălbui.
La bărbați… cam nasol. Și n-am zis-o io, am cerut un sondaj la fosta mea prietenă, actuala nevastă și la celelalte gagici din grup. Adică după ce te uiți la filmele istorice unde vikingii-s mama și tata la răzbel, în Norvegia actuală, canci vikingi. Sunt niște băieți tocilari, plini de sănătate că nimeni nu se droghează nici măcar cu țigări electronice, la cămășuțe pe care eu nu le-aș purta niciodată, destul de șterși și nimic wow la ei. Adică mai pe scurt, dacă-i vede Ragnar șefu’ la vikingi din serialu’… cu vikingi, mai moare de zece ori, fuge din Valhalla și cere azil politic în Wonderland.
Unde vreau să ajung e că io și cu fratilii Eugen, arătăm mult mai vikingește decât oamenii ăia. Io ca io că-s mai pe brunețel la origini, mă rog… păr pe scufiță nu mai am și barba-i albă ca a lu’ Moș Crăciun, da’ Ionescu-i cu ochii pe albastru, creastă d-aia împletită și barba mai lungă ca a mea. Amândoi suntem fioroși și nu ne-ai pune bone la copii. Adică noi cu meclele noastre am crescut cota la vikingi în concediu ăsta.
Cam așa și pă Suedia, nimic notabil. În Finanda n-am fost, adică am fost zece minute. O să vă povestesc faza asta într-un articol viitor. Ajungem în Estonia unde și p-acolo au făcut vikingii pui. Mno, nici Estonia nu-i cu populație fioroasă. Adică tot io cu Ionescu am salvat situația.
Eram fix în centru istoric în Tallinn și-n afară de magneții de frigider, câteva tricouri și tablouri, mai nimic nu amintea de trecutul glorios al vikingilor. Toată gașca avea o foame de stăteam să mâncăm și bătaie numa’ să mâncăm ceva. Estonienii ciudăței ca oameni. Niște acrituri sau cel puțin așa i-am perceput noi. Și nu erau numa’ cu noi. Prin zonă erau toate națiile pământului și ziceai că localnicii-s certați cu toți.
Am ales o cârciumă cu terasă afară, ca toate celelalte de altfel, numa’ că la asta chiar am găsit un nene care ne-a zâmbit și ne-a invitat să-i călcăm pragu’. Bonus a fost că a avut și papa bun, bere la halbă regulamentară și prețuri prietenoase mai de Europa de Est. În comparație, pe Norvegia am băut o bere la halbă la care halba era un pahar de plastic ordinar cam de 350, 400 ml, berea ziceai că-i rămășiță de butoi răsuflat, totul la fabulosul preț de mizilic norvegian de 14 euro… ceva rău. Stăteam la bere și ne holbam la marea de turiști agitați. La un moment dat apare un grup de oameni din țara soră și prietenă, China. Io am zis că-s din China, Andreiu’ a mers pe Coreea de Sud și am picat la pace cumva, am zis că-s din Vietnam. O să vă zic de ce.
La un moment dat un nene, estimez pe la un 65-70 de ani, ochelarist și cu tunsoare d-aia regulamentară asiatică dictată de la partid, îi tot făcea poze unei… estimez că nevasta din dotare. I-am denumit ad-hoc și generic, Ho și Min. Le-am zis așa că așa făceau, scoteau niște onomatopee ciudate, cre’ că “hooo… hoooo” însemna ceva-n limba lor și d-asta lui i-am zis Ho și ei Min ca să rimeze, plus că d-asta am hotărât că-s vietnamezi. Ho se chinuia să-i facă poze cu fundal istoric lu’ Min. Numa’ că fundalu’ eram noi și parcă nu suntem așa de bătrâni. Între atâtea clădiri istorice și chestii faine, ei acolo s-au găsit să se pozeze. Și atunci m-am ridicat, m-am dus la tăntiță și i-am pus o mână pe umeri. Hai bre, fă poze cu maimuța dacă asta te coafează. Ho a belit ochii și s-a pus mai dihai pe poze și onomatopeele cu “Hooo, hoooo” prinseseră o tentă de fericire și-ncântare. Apoi a venit lângă mine Ho și Min făcea poze.
Amândoi cu ochiu’ pe Ionescu că ăsta era mai autentic ca mine. Și-l bag și pe el în cadru. Dă-i și cu el pozat cu schimb de locuri și diverse grimase. Hai și cu amândoi, ce să vă zic, ședință foto pe bune. Au terminat, ne-au mulțumit tot cu “hooo, hooo” de ne-ntrebam dacă mai au și alte cuvinte-n Dex-u’ lor. Interesant e că te prindeai că „Hooo” e admirativ, întrebător sau mulțumitor. Sunt ofticat că nimeni de la noi de la masă n-a avut inspirație să ne facă și nouă o poză cu Ho și Min. Bine… au și fost surprinși de situație.
În sfârșit liniște, Ho și Min se-ndepărtau într-o gloată de compatrioți d-ai lor într-un zumzet de hoooouri și se lăudau cu capturile foto, noi sorbeam fericiți din bericioase. Și atunci am văzut viitoru’.
Ho și Min ajunși în țara lor, Vietnam după cum am hotărât. În jurul mesei plin de copii și nepoții avizi de povestiri din Estonia.
- Mă tataie, mă… hai să vă arăt vikingi autentici. Io-te colea. Sunt nepoți de Erik cel Roșu!
Mă tataie, vikingi pe dracu’ ghem. Combinație de daci, romani și alte popoare care au trecut prin zonă la o țuică. Vikingi de la Ploiești, bre! Mai originali găseați la voi pe continent, pe Temu. Și nici nu plăteați taxe suplimentare ca noi vikingii made in Romania. Las’ că și noi dăm banii pe chestii fake de la voi. Sper să ne faceți tablou și să ornați sufrageria cu noi… muhahahaha!