Experiment social pe bază de taximetrist și esență de creieraș cu neuron zgubilitic.
Imposibil ca-n viață să nu dai peste un taximetrist vorbăreț care să-ți rupă gândurile și liniștea cu tot felu’ de căcaturi, de la mercurialul târgurilor de Crăciun, costul gigacaloriei, horoscopul tibetan, politica, etc.
Am observat ca debitul cuvintelor din monolog, variază-n funcție de durata și lungimea cursei și este perfect adaptată la situație. Adică sa nu care cumva sa pleci neterminat și nelămurit la problemele de pe ordinea de zi. Partea nașpa e ca nu primești un hint înainte, nu prea-ți dai seama dacă ești “norocosul” câstigător al unei curse all inclusiv cu discurs. Tot încerc sa fac profilul psihologic al taximetristului vorbitor și nu-mi iese, nu reușesc să-l descopăr, ceva care să-mi aprindă ledulețu’… până aseară.
Am găsit primul indiciu. Grila de vârsta este undeva de la 40-45 de ani în sus, ăștia mai mici sunt mult mai preocupați de facebook și de telefon în general. Asta chiar în timpul șofatului. Indiciul doi: avem taximetrist sărit de 40, urci în mașina, spui destinația și imediat după, șoferul butonează la scula de muzichie și o dă mai încet… adică încet bine, până la-nchidere totală. Concomitent te scanează în retrovizoare, probabil sa selecteze de pe hard conversația nimerita, și începe să turuie.
Dar surpriză, aseară după ce am bifat mental primul indiciu, l-am văzut ca se pregătește de al 2lea, m-am declanșat rapid pe principiu’ “decât să plângă mama, mai bine sa plângă mă-sa”. Și am început să debitez cu “ ce părere aveți de căldura asta” și n-a apucat să-mi zică părerea ca imediat am venit cu cauzele și rezolvarea. “Nenorociții ăștia cu defrișările, că tre’ sa-i împușcăm și să plantam mai mulți copaci” și “ traficu’ ăsta de cacao, că abia aștept să terminam cu sărbătorile, dom’-le, zici că nu are românu’ bani și-n perioada asta mănâncă ca un dragon”. Am continuat cu “ eu lucrez inclusiv pe 31 că așa-i la patron, da’ lasă ca-i f—e PNL-u’ pe bugetari, ce atâta huzureală”.
Era săracu’ ca un peste, încerca să zică ceva și doar deschidea gura a pagubă. L-am văzut cum a ales cel mai scurt traseu și a dat gaz la mașină să ajungem mai repede. Nenorocul lui a fost un semafor prins pe roșu unde eu aveam o disertație vis-a-vis de administrația Trump unde chiar l-am dat șah mat. La sosire sunt aproape sigur ca am întrezărit o lacrimă pe obrazul bietului om. În mod cert de bucurie că scapă de mine. Sigur sunt în consemn cu steluță roșie de client “deosebit” și d-acu’ nu o să mai dea nimeni muzica mai încet. Sau treaba lor, eu le-am dat hintu’:)))