Când tre’ sa chestii la orice birou de bugetari aripa locală, e bine să faci cursuri de „anger management”, bei trei litrii de ceai de tei cu bromură ca-n armată, plus pregatire psihologică inainte…preventiv. Da’ m-am inselat amarnic. In afara faptului ca pentru o intabulare şi un cadastru emise de primărie ai nevoie de certificatul fiscal emis de aceeaşi primarie, unde in prealabil plateşti impozit ghici…tot la primărie, în rest totul a decurs normal, operativ şi suspect de rapid, invers proporţional cu coada de la ghişeu. După care, a trebuit sa fac cerere pentru certificatul fiscal şi în maxim cinci minute am rezolvat problema cu finalizare în doua zile…adica…MESERIE TE HALESC.RO. Apropo, n-am avut nevoie de dosar cu şină. Felicitări sincere şi făra urme de băşcălie.
Dacă tot eram pe modul de dat cu banu’ pe impozite, zic „hai la ţintirim să plătesc întreţinerea garsonierelor alor mei” pe care-i am in locuri separate să nu se certe pe lumea cealaltă. Ajung la birou’ cu pricina, numărul cinci pe tricou şi dintr-o privire-mi dau seama că scap repede. Cât am lucrat la calcule de fezabilitate coadă, deja eram numarul patru la rând cu şanse de titularizare în maxim zece minute. La un moment dat, holul se umple de pensionari, exact ca la un miting PSD şi mă felicitam pentru timing-u’ ales. Dacă veneam după ei, aveam toate şansele să mă pensionez şi eu…pe caz de boală sau chiar la limită de vârstă. Oameni bătrâni, mers poticnit ajutat de baston, dureri de şale, discuţii de boli, medici de familie, bilete de tratament şi „ai auzit, s-a prăpădit şi Costică”…nimic ieşit din comun, pâna când iese o tanti din birou şi pe o voce piţigăiată, uşor răstită anunţă „cei cu cupoane poa’ sa intre”. Eu ştiam că ordinul de luptă e „la atac”, ” pe ei, pe ei, pe mama lor”, „şo pă el”, „rupe-i fâşu’ ” nu ăsta cu cuponu’. Ce dracu’ e ăla cupon şi io de ce n-am? Măi oameni buni, dintr-o dată nu mai era durere, liniştea s-a rupt, cât pe ce să ma proiecteze pe perete…Attila îi recruta pe toţi…de la o linişte mormântală cu murmur trist şi gri am nimerit într-o atmosferă de stadion. Din numarul patru-n rând am ajuns cel mai prost din curtea şcolii cu muc la nas şi ciungă-n păr, fix la coada cozii. Am avut nevoie de câteva momente bune de dezmeticeală, am luat poziţie defensivă şi am aflat că e vorba de cuponu’ de pensie, d-asta n-aveam, şi că redevenţa-i moca dacă ai pe lună mai puţin de 2080 lei.
Coada lor se mişca frumos şi repede, noi ăştia încă licitatori la stat…stăteam. Un tătăiţă ghiduş, a trecut in trombă pe lângă mine, mi-a făcut cu ochiu’ în timp ce flutura cuponu’ şi aşa aş fi vrut sa-i pun o piedică de nu vă zic… Mă rog, îmi vine rându’ şi intru în birou. În stânga cuponari, în dreapta restu’ lumii şi ce să vezi, tătăiţă cel ghiduş era la noi ăştia cu plată. Avea cupon da’ era d-ăla gras de general pe submarine cu mai bine de 5000 de leuşori tolăniţi pe el şi nu se-ncadra la plebe. Mi-a vazut privirea, cea cu trimitere la mamă şi gaşca de sfinţi, a zâmbit uşor vinovat şi mi-a zis „nu e bun cuponu”. Ce să mai zici…taci şi-l rogi frumos să se mişte dracu’ mai repede că-i scade brusc pensia pentru că unu’ din proştii care i-o întreţine e la coadă pe cale să facă un atac cerebral.
Am aflat şi motivul mocăielii de la coada noastră. Când plăteşti redevenţa, factura şi chitanţa sunt facute pe calculator da’ fără o bază de date. Practic e un Excel care doar print-eaza ce bate pe tastatură, în reluare şi doar cu degetele arătătoare, o tanti d-acolo. Contabilitatea şi mersul bun al lucrurilor sunt facute de altă tanti, pe un registru’ tip Hogwarts, cu praf de patru generaţii, foi îngălbenite de veacuri, cu scris de mâna arhaic…d-ăla de pe care invăţa Harry Potter in anu’ trei.
Dragă texe locale, v-am pupat şi ne vedem la anu’…poate treceţi la regim.
