Plouă, plouă…pasageru’ se „oo” pe el

Un banc vechi zice că păsarica care zboară cel mai sus e cea a stewardesei…și cam așa e. Acu’ ceva articole v-am spus că am o prietenă însoțitoare de zbor, sursă inepuizabilă de dude și-ntâmplări hazlii de prin avioane și aeroporturi. La o bere, am semnat un contract fictiv pentru drepturi de autor, adică ea zice și eu narez. Stați așeeeea că am una, e copy/paste de la ea, ușor modificat și „diacriticizat”…da’ fără nume că nu-i frumos.
Deci, vară. Cald afară ca la balamuc, vreo 35 de grade. Ușile deschise la avion și pe față și pe spate. Terminăm îmbarcarea, decolăm, aerul condiționat la maxim, mai că așteptam să ningă-n avion. Se stinge semnalul de „țineți dracu’ centurile cuplate” și aud: bing. Mă desprind din centuri și iar: bing, bing, bing.
Acu’, problema e că trei binguri la rând, pentru noi înseamnă stare de urgență. I s-a făcut rău unui pasager, s-a defectat ceva la avion, a zburat o aripă, d-astea. Sar disperată și mă blochez la ultimul rând (eram poziționată în partea din spate a cabinei). Un nene, evident nervos: da’ cât trebuie să sun până mă bagă cineva în seamă ?!? Eu, deja puțin vișinie la față, reușesc să schițez un zâmbet calm și mă abțin de la replică. Nota autorului- a făcut bine, eu o știu și pe bune, poate.
– Spuneți, vă rog, cu ce vă pot ajuta ? (așteptam replica cu muritul de foame/sete și întârzierea service-ului)
– Doamnă, plouă afara ?
N-ai văzut în viața ta o față mai interzisă ca a mea. (și chiar nu o surprinzi ușor).În capul meu intraseră neuronii în colaps, nu mai făceau față socotelilor. 11 000m, plafonul de nori cam la 5000m adică 6000m mai jos… rest mare. Am reușit să îngân un „mă scuzați ?!?”
– Ce să vă scuz ? Plouă sau nu plouă ? Ce căcat de companie sunteți de nu-mi puteți răspunde la o întrebare atât de simplă ?
– Păi, stimate domn, plafonul bla, bla, la 5000m, bla,bla… În plus, geamurile nu se deschid iar dacă aveam vreo gaură în fuselaj, cu siguranță nu eram aici și vedeați singur dacă plouă sau nu.
– Păi și atunci, de unde mă picură pe mine ?
– Din plafon ! Prompt și roșie de râs. Mi-a picat fisa. Cald afară la îmbarcare, aer condiționat la -15 grade (cel puțin, așa îl simțeam eu), condens, picături…. Ma duc să aduc niște șervețele.
M-am întors cu șervețele, bombănea în continuare. Răspunsul meu nu-l mai zic, că suntem companie de lux

Alta dată, îmi povestea de un avion proaspăt aterizat la Roma. Din motive tehnice, ușa din față a dezvoltat o personalitate drăcoasa și n-a mai vrut să se deschidă. Echipajul a fost obligat sa debarce și să-mbarce doar pe ușa din spate. Datorită poziției trenului de aterizare, adică roți pe față și pe aripi sub motoare, există posibilitatea ca la un dezechilibru sau o greutate pe spate, să pice-n coadă. Italienii băieți inventivi, au adus o tonă de pietriș pe care l-au băgat în cală să nu se-ntâmple pocinogu’.
Toate bune și frumoase, îmbarcare plus debarcare prin spate, toată lumea fericită. Cănd a ajuns la București, au sunat italienii după pietriș și avionul a mai făcut o cursă de Roma să le ducă pietrișu’ înapoi, cursă goală, fără pasageri dar cu pietriș la VIP. Probabil că era d-ăla antic, excavat de la Colosseum, și avea valoare sentimentală. Pâna la urmă, puii mei, era pietrișu’ lor, nu?
P.S. În poză nu e prietena mea. Tot cu avioane AICI
Plouă, plouă…pasageru’ se „oo” pe el