Jurnal de bord – Ziua 3 – Azi n-am chef de glume

Azi sunt full de frustrări și draci. Mai bine tac. O să vă oripilez cu limbaj de cartier și mai bine stau liniștit. Pe dracu’… nu pot să tac…

TOP TREI TÂMPIȚI LAUREAȚI AI PREMIULUI „CORONA DE AUR”

3. Fata mea este model, cu creier cât un cățel…de usturoi.  Jună de 26 de primăveri întoarsă din Italia, primește izolare la domiciliu cu executare pentru că…a venit din Italia. O prind jandarmii p-afară la joacă și îi fac cadou o amenduță de  zece mii de leuți…d-aștia amărâți subjugați de euroi și dolăroi. Oricum, o sumă considerabilă pentru noi, muritorii de rând. Asta mică, dat fiind că a venit din Lombardia, ghici? Au luat-o brusc durerile lombare și a dat fuguța la Spitalul Petroșani pentru că „au buba”. Normal că a mers pe șestache și n-a zis la nimeni că ea e puierniță de virusache. În urma escapadei, aproximativ 50 de persoane, în mare parte cadre medicale de care avem mare nevoie în perioada asta minunată, sunt în carantină. O MÂNDREȚE DE PROASTĂ.

2. Coronavirus la cală. Un dobitoc confirmat cu scârba asta de virus, a venit din Madrid fără nici o problemă și cu conștiința intactă intr-un avion cu 60 de persoane plus membrii echipajului. Adică știa…și a făcut pipi cu boltă pe toate interdicțiile, masurile și autoritățile. Rămâi blocat, fără gură căscată că nu-i bine perioada asta. Eu l-aș face bine, l-aș infecta iar…și tot așa pentru fiecare persoană prejudiciată. LA MULȚI ANI CU EXECUTARE.

1. Nea’ Exmilițică Libidinovici. Nea’ Nelu, Neluțu pentru prieteni și amantă, plictisit de hotelurile autohtone, astea cu regim de „tranzit”…cu ora pentru cine nu pricepe, s-a hotarât că tre’ să o ducă pe Iubi în Țara Sfântă. Întors din Israel plin de evlavie și extaz, a-nceput să se simtă rău. S-a lăsat cu internare da’ n-a declarat bou’ pe ce coclauri s-a sexat. Urmările: familia virusată, inclusiv nora însărcinată, un spital în carantină plin ochi de cadre medicale și alți pacienți, inclusiv biroul de evidență a populației al Primăriei Capitalei că acolo dă cu sapa Iubi și in afara magneților de frigider, posibil să fi dat colegilor și ceva mărunțiș nociv. BIP…BIP….BIIIIIIIP…atât.

Acu’ vă trimit salutări și gânduri bune de la cineva, citiți aciulea. Gănduri de le prietena zglobie și zburăreață. Mai am ceva povestiri haioase de la ea…probabil mâine ca-s ciufut azi datorită cretinilor de mai sus.

Azi am aflat că începând cu 21 martie se suspendă zborurile pe rutele regulate. Practic, mai rămânem cu câteva zboruri europene care sunt pe cale de dispariție în cazul în care EU își inchide granițele așa cum se vorbea.
Nu știu exact ce să spun in momentele astea. Sufar de anxietate socială așa că, nu mă așteptam ca o asemenea pauza să mă întristeze și prin prisma lipsei contactului cu pasagerii. Nu e vorba doar de întâmplările amuzante de la bord sau din aeroport, e vorba de povesti în general. Poveștile acelea care fac un om sa fie OM …sau nu.
Primul meu zbor ca și însoțitor de bord a fost crunt. Am stat și m-am gândit foarte bine dacă vreau să fac această meserie, dacă sunt în stare.
Era Madrid. Am aflat în aeroport că avem un caz medical. N-am știut la ce să mă aștept. Apoi, la îmbarcare, am văzut o mogâldeața de 6 luni, conectată la aparate, respira asistat și era insoțit de medic și părinți fantome. Nu e ceea ce aștepti de la o meserie „de vis”. La întoarcere am întârziat avionul 15 minute pentru că soția unui pasager n-a mai ajuns la avion. Au plecat separat de acasă, toate bagajele la el urmând să se întâlnească în aeroport, numai că ea a decis să nu mai apară, să nu raspundă la telefon. Cel mai tare divorț din istoria aviației.
Am plâns, am râs…câteodată în spatele perdelelor, câteodată chiar în fața pasagerilor. Am avut cazuri medicale sute. Unele cu medic la bord, la altele am fost forțați să intervenim noi, să rerutăm avionul pe cel mai apropiat aeroport ca să ținem pasagerul în viață. Am lucrat de Paște, de Crăciun când toți ceilalți erau alături de familii la masă (și cu această ocazie vă rog să nu mai zburați de sărbatori, altfel vă acuz de iminența divorțului meu) fără zile de naștere sărbătorite, fără vacanțe. Mi-am cedat mâncarea pasagerilor și am dat jos din avion pasageri pentru că au adresat un cuvant urât celor din jur. Mi-am pierdut cuvintele în fața mamei care se întorcea în țară să-și îngroape fiul și mi-am găsit tot sarcasmul din lume în fața celui care se crede dumnezeu.
Acum, simt că mă pierd. Îmi lipseste fiecare secundă de zbor. Îmi lipsesc nervii, lacrimile, zâmbetele. Vreau povești, vreau la muncă și ca să merg la muncă, am nevoie de voi.
Așa că vă rog, nu luați în glumă ceea ce se întâmplă (doar eu fac glume….proaste de cele mai multe ori) dar nici nu deveniți paranoici, nu ignorați avertismentele și regulile impuse (aveți timp să faceți asta în avion … pe riscul vostru). Faceți ca această perioadă să fie cât mai scurtă pentru că nu stiu ce să fac la sol (exagerez, știu, dar nu mă coafează altceva).
Hai, mulțumesc ! Vă îmbrațișez cu drag din prag de pensie și îmi pun toată nădejdea în voi pentru viitoarele povești găzduite pe piuituri.ro 🤗😘
PS: am mutat mobila prin casă de doua ori intr-o săptămână și mi-am aruncat juma’ de șifonier. Nu lăsați ca asta să devină un mod de viață. Nu mi-e de mobilă dar nu pot ieși din casă dezbracată și evident, în perioada asta n-am cum să-mi innoiesc garderoba.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top