Licuriciu’ de ocazie – 19.04

Fie ca lumina…iepurașu’…toate cele bune…alea, alea…PAȘTE FERICIT!!!

Hai să vă povestesc cum am ajuns licurici de ocazie, dealer de Lumina Sfântă. Relația mea cu popimea e așeea …specială, presupun că v-ați prins de prin articole, ne tolerăm reciproc. În perioada asta plină de interdicții, a venit poruncă de la-mpărăție să stăm calmi în case că se ocupă BOR-u’ cu adusu’ de lumini, chifluțe și alte chestii de sezon. Indicațiile erau următoarele: toată lumea pe cotețele personale, fiecare asociație de locatari să desemneze un reprezentant care să coboare cu lumânărica sa ia flacărica și s-o-mprăștie la toată lumea. Chiar făceam o glumă proastă vis-a-vis de cine-i trimis să dea piept cu pandemia. Se găsea prostu’ scării, ăla cu datoriile cele mai mari la-ntreținere pe care-l trimiteam în prima linie să interacționeze cu popa, ăla de care puteam renunța la el în caz de virusache pe ideea „asta e, Dumnezeu să-l ierte că a fost pentru o cauză nobilă”.

Aseară pe la 8, dădusem drumu’ la un cocârț online, la o vorbă cu prietenii și cu-n ochi pe geam în speranța că văz pe cineva cu lumină și fugărit de poliție. La un moment dat, deja se-nserase binișor, îl văd pe aleea blocului pe popa cu raza de acțiune duhovnicească la mine pe stradă, cum dădea disperat din aripi.

– Ce faci bre acolo? Bună seara și … pot să zic Hristos a-nviat?

-Bună seara…nu încă. La ce apartament stați?

Cu gându’ că vrea să intre-n bloc, i-am zis numărul de la interfon și… nimic. Stau două minute, stau cinci… tot nimic. Mă uit pe geam da’ nu-l mai vedeam de aplecătoarea aia de deasupra intrării pe scară. Am crezut că nu a-nțeles omu’ indicațiile, hai să-mi trag pantalonii de pijama și să cobor să văz ce se-ntâmplă. Taica popa cu trei aghiotanți, așteptau cuminți în fața scării să cobor eu, ferm convinși că eu sunt reprezentantul asociației pe teme religioase… culmea, tocmai eu. Ba chiar au scris pe un afișuț de pe ușă că Lumina Sfântă e localizată la mine-n apartament, devenit ad-hoc altaru’ scării. Nasol, deja mă vedeam cu scăunelu’ la ușă cu față monahală zugrăvită pe mecla mea de recuperator, urlând din toți gâții „Veniiiiiți de luați luminăăăăăă! Licuriciu’ dvs la datorieeee!”. Am luat candeluța, apropo, a fost moca, mă rog, acu’ nu știu dacă era moca sau nu, cert e că n-am dat bani pentru că eram în pantalonii de pijama, un tricou motivațional cu NRA (National Rifle Association), mască pe figură, în ghete militare și fără nici un ban la purtător. Tata popa n-a avut nimic împotrivă, cre’ că de frică, și m-am apucat de bătut pe la uși. Am terminat relativ repede plin de recunoștință de la colocatarii mei. Am îndeplinit misiunea întocmai și la timp, cu numele de scenă Sfântu’ Cătuliciu Licuriciu. Am ajuns acasă, am făcut gargară cu dezinfectant ș-am continuat la cocârțu’ ăla pentru că și interiorul e al meu și trebuie lustruit.

În altă ordine de idei da’ p-aceeași temă. Am un prieten vechi după chipul și asemănarea mea, adică nu-i cu toată țigla pe casă. Se apucă omu’ să sune cu urări de Paști și-l sună pe alt prieten d-al nostru, evlaviosu’ grupului. Fiecare gașcă are un „sfințișor” pentru că cineva tre’ să se roage și pentru sufletele noastre. Și-l sună ăsta cu glume în recital și-l ia direct și tare p-ăla evlaviosu’.

– Bine măi frate, e posibil așa ceva, de 44 de ani mă păcălește biserica și mă ține flămând până după 12 noapte și acu’, să constat că nu-i nici o problemă, se poate da lumina și de la 8 seara ca să putem sta la masă liniștiți, nu să flămânzim cu anumite părți ale corpului umflate de la miresmele de friptură, drob și pască.

Ce să-i mai zici nebunului, taci și mai adaugi o rugăciune în dreptul lui că e clar că are nevoie de pile la examenul final.

Dragilor, vă urez un Paște Fericit, sănătate, fericire și profitați de izolare cu odihnă cât mai multă că o să avem o grămadă de treabă după pandelică. Vă pupez virtual. HRISTOS A ÎNVIAT!!!