Naționala României, 4… stai jos!!!
Pentru că în politic de când i-au căzut banii lu’ Ciolacu din buzunarul de la piept și-n medicină covidu’ nu mai reprezintă o necunoscută, deci viața noastră e pustiu, azi tre’ să scriu despre a treia chestie la care se pricepe românu’, exact, la-njurat Naționala României. Recunosc cu mâna pe corazon că cele mai liniștite competiții fotbalistice internaționale au fost alea în care nu a participat Naționala României și e simplu de explicat. Am stat calm, relaxat, țineam cu echipa mai slabă, bericioaica intra ușor, zen pe toate axele, mă uitam așa, de amoru’ artei și a fazelor de gol. Acu’ avem meciuri de calificare noi, ore de seară alocate televizorului în detrimentul somnului și draci la purtător post meci.
Acu’ câteva zile Naționala Românie a avut meci cu echipa Macedoniei de Nord. Habar n-am avut că există și echipa de fotbal a Macedoniei de Sud… sau Est, Vest… Nord-Vest. Ei bine, nu există. E doar a Macedoniei de Nord și-ntreb pentru un prieten rudă cu Dabija, nu era mai simplu doar Naționala Macedoniei? Mă rog, detalii neesențiale. Început stângaci, cu un Niță portaru’ ieșit la risc da’ cu efect benefic, cu o apărare ciudățică, da’ una peste alta totul bine până spre final de meci când ne egalează adversarii. Am făcut plici și am dat drumu la măscări. Noroc cu ăla micu’ a lu’ Hagi că a mai dat un gol și am reușit să batem.
Duminică seara Naționala s-a bătut cu Germania. Impropriu spus, mai mult a fost un act de prezență de ziceai că la poarta adversă și prin jumătatea germană de teren colcăia covidu’, prea stăteau românașii departe. A fost mai mult Germania VS Niță portaru’ care a demonstrat că-și merită locul în Naționala României. Dacă nu era el, probabil că meciu’ se termina cu un 6-0 sec în favoarea nemților. Iar draci și restanțe la somn.
Asta așa… că n-am zis nimic pe temă și poate a fost cineva inspirat și nu s-a uitat la meciuri. Altceva vreau să subliniez. Se pare că în afara problemelor de lot, că n-avem de unde alege, Naționala României are niște probleme existențiale acute, un fel blesteme, niște țapi ispășitori ițiți după fiecare meci.
-Arbitrajul – Oculta Mondială a Arbitrilor de Fotbal, OMAF sau mai scut OMFG, pentru meciurile României trimite cei mai proști arbitrii, toți repetenții și răuvoitorii care ne provoacă durere și disperare. Din cauza lor nu se apropie Naționala României de poarta adversă și nu poa’ să dea goluri… le leagă cununiile și nu poa’ să love cu mingea la separeu, adică-n plasă.
-Paradoxul jucătorilor brici la echipele de club – Keșeru e zeu la el la țară acolo-n Bulgaria, mai e puțin și o să-i facă statuie. La Națională îl vezi la imn și maxim de două ori când scuipă sau înjură. Și așa-s mulți… cam toți.
-Paradoxul meciurilor amicale – Probabil că dacă am avea o competiție amicală, sigur am ajunge în finală. La alea oficiale stăm mai prost… cre’ că jucătorii sunt emotivi.
-Terenul neprietenos – Asta-i mai rară, n-am mai auzit replica de ceva timp da’ au fost momente când terenul a fost vinovat. Echipa adversă a otrăvit fântânile, a pârjolit culturile și Naționala României n-a mai ajuns la poarta lor. Culmea, tactica asta-i inventată de noi, undeva prin istorie.
Mno… e clar, nu mă uit la sportul potrivit. Mai aștept și meciul cu Armenia și dacă-i tot așa, mă apuc de goblenuri că-s mai avantajat.
Naționala României, 4… stai jos!!!