O brad frumooos, o brad… 09.01
… cu plasticuuuu’ tot verdeeeee! Acest articol nu este despre Brad Pitt. Imaginea nu este reprezentativă, n-are nici un heleș beleș cu aberația care urmează, e pusă așeeeea la oha ca să dea fetilii click și să fac io trafic pe blog. Data viitoare o să-l pui pe Momoa că e pe val.
Este vorba chiar despre un brad de Crăciun, bradul meu pe care-l urăsc din suflet și o să vă spui de ce. AICI vă spuneam cam cât am fost de prostălău am fost când mi-am luat instalație de brad… tot de bradu’ ăsta de care vă spui și azi. Problema e că io n-am fost prostălău de ieri, de azi, am și io o notorietate.
Prima dată m-am certat cu vânzătorii de brazi și așa am ajuns să-mi iau primu’ copac siliconat. Ăla era normal la scufiță, adică avea un metru’ juma’, da’ nu stătea bine la look. Era cam ca o mătură cu crăci. Se vedea de la o poștă că-i făcut în eprubetă din combustibili fosili. Ulterior am ajuns la un magazin în care am văzut un brad superb. Fix la intrarea-n magazin, o superbitate de copac, perfect simetric și totuși cu imperfecțiuni naturale, cu conuri, cu rămurele frumoase de puteam să jur că am văzut ș-o veveriță, cu mă-sa, cu de toate… era chiar Brad Pitt al brazilor, în capu’ meu varianta feminină, adică nevastă-sa. Mai precis fosta lui prietenă, fosta nevastă, actuala divorțată, Angelina Jolie. Emana spiritu’ Crăciunului mai dihai ca Hrușcă și Fuego la un loc. M-am aprins rău, m-a penetrat spiritu’ prin toți porii, tocmai pe mine care-s mai Grinch de felu’ meu. A fost dragoste la prima vedere și l-am cumpărat fără să auz înjurăturile cardului, ale Tomățicii cu „bă boule, sunt un Clio băăă, nu vagon de mărfar”. Eram fermecat total și bine că n-avea reni sub el că-i luam și p-ăia.
Mno, pe dracu’ l-am văzut acasă. E realmente cât camera, când îl montez îi mototolesc vârfu’ și intră fest. Adică am urmă pe tavan de la steluță. Da’ e frumos de pică nemernicu’ și aia e că nu pică, e-nțepenit între parchet și tavan. Pot să-mi iau cinci pisici drăcoase că nu-l dau jos. Stați să vă spui de ce-l urăsc… frumosu’ dracu’. Juri că-i natural porcu’!
Pentru mine decembrie e luna cea mai nașpa. La muncă nebunie, pe străzi nebunie, în magazine nebunie și colinde, o nebunie generală și vine vremea bradului. De când l-am luat a fost livrat într-o cutie de carton pe care o am și tot în ea îl țin… mă rog, cam în proporție de 60%. Restu’ de 40% e bandă scotch, bandă tesa, sfoară și o curea. Cum l-a băgat chinezu’ de la brădărie, magazinu’ de brazi, în cutia aia, e o enigmă totală. Sărăcea China, îi scădea produsu’ intern brut dacă mai punea câte cinci centimetri de carton pe toate laturile cutiei ș-o făcea mai mare.
Ca să fac bradu’ tre’ să mă duc să-l iau de la tata că stă la curte și dacă-l țin la mine-n apartament, mă mai trec ăștia cu o cameră la-ntreținere. Vin cu el acasă și bine că nu mai am Clio, îl am pe Abe Dustărelu’ care-i mai încăpător. Trag de el până sus, bine că stau la unu, și-ncep operațiunea de expandare care nu-i foarte grea. E suficient să tai banda și sforile că sare prostu’ din cutie. Mă rog, chinuială, pus instalație, morții lui, io-njur non stop și când e gata mă calmez că v-am spus că-i frumos pușlamaua.
La demontare începe scandalu’. Vinerea trecută am plecat la muncă numa’ să nu-l văz că știam ce mă așteaptă. Fosta mea prietenă, actuala nevastă, s-a apucat să-l chelească de ornamente. La un moment dat îmi dă mesaj, „Bobiță, să cumperi niște folie d-aia alimentară că-mi trebuie la brad”. Mi-am zis „perfect, îl bagă la cuptor pe fraierică… sau în congelator, dă-l în mă-sa de mastodont”. Găsise ea o metodă să-i dea cu sretch și nu mai stătea vaca-nfoiată. Am avut dreptate, asta a vrut numa’ că nu-i ieșise prea bine. Nu-i bai, am scos cordelina de alpinism. Dacă nu te fac băț, să mă scuipi cu ace, tu-ți gâții mă-tii de grăsan. Cum, necum, l-am strâns. Mai cu folie, mai cu sfoară, nu-i de speriat. Hai să-l bag în cutie și… stupoare, nu-ncăpea-n lungime. Bă pe bune!? Zici că-i viu, zici că a crescut! Dihania e de pe altă planetă și nu e din plastic! Așa au ăia pe planeta aia ADN-u’ și carnea, de plastic.
M-am urcat pe el, bradu’ a pârâit, da tot cel mai deștept a cedat primu’, adică cutia. Acum e 50%-n cutie și 50%-n bandă scotch și bandă tesa, plus o puță metalică care iese pe unde-n mod normal ar fi fundu’ cutiei. D-asta-l urăsc tu-i conu’ mă-sii! Și mă bucur că mai sunt 350 de zile până-l fac iar.