Ziua toate mașinile-s albe – 26.09

Nu trage dom’ cetitoru’, sunt io Cătulici! Hai să-mi fie cu iertare, știu că te-am lăsat prin iunie pe un vârf de munte din Germania AICI… m-am dat cu treabă și n-am mai avut timp de aberat p-aciulea. Bine… am avut și o perioadă-n care m-am certat cu muza că n-am mai dat de ea, chiar dac-o ademeneam cu cocârț.

Am făcut multe-n perioada asta. Am ajuns în Normandia, am plecat acasă, am ajuns la Berlin, prin Grecia… multe. Am trecut cu trupa exROMB prin schimbări radicale… și încă nu-s gata da’ lucrăm la asta. Am făcut parte din echipa organizatorică a unui festival în adevăratul sens al cuvântului care ne-a ieșit bine. Pe scurt, am avut viața-ntr-o tornadă. Da’ hai să revin c-o haioșenie.

Eram în a nu știu câta zi de Republik Fest pe modul zombălău. Dimineața pe răcoare mă duceam spre scene după doar câteva ore dormite. Era 7 și ceva, la 8 trebuia să fiu pe metereze pentru probele de sunet ale… habar nu mai am ale cui. Mă urc în mașină și juma’ pe pilot automat, ajung la un magazin din proximitatea locației. Un ăla care-ncepe cu „L” și se termină-n „idl”. Am parcat mașina unde a vrut mușchii mei pentru că nu era nici dracu’ la magazin. Normal, deschidea la ora 8. Mint, eram io și două băbuțe agitate că nu mai apucă cratițe la promoție. Aveam de frecat duda câteva minute până deschideau lidăliștii magazinu’. M-am sprijinit de un stâlp cu speranța că n-o să cad în mufă și c-o să apuc să-mi bag un catralion de cafele-n venă. Special nu m-am pus în mașină că acolo dormeam trei zile.

Mai că ațipesc și cât pe ce să alerg prin vis cu niște unicorni roz, când mă prind grație ultimului neuron treaz că tropăiala nu era de la unicorni, erau băbuțele care se buluceau spre intrarea-n magazin. Pe lângă mine au mai venit doi soldățoi de 1,95 metri înălțime, niște băieți bine crescuți de dormeai la umbra lor. Și ei se uitau ciudat la băbuțe cum se buluceau în magazin.

Am intrat, m-am dus direct la cafea, apoi o tură pe la pinguini, ăia pentru kinderi, am mai luat un suc de portocale… chestii-n care-mi puneam speranța că mă readuc pe linia de plutire. Normal că n-am vrut pungă, ce dacă cică-s ecologice, io nu cred și vreau o planetă verde. Eram așa cu brațele pline și undeva p-un deget îmi atârna cheia de la mașină.

Ajung în parcare, descui mașina de la distanță, ajung la ea și cumva cu degetu’ ăla folosit des în trafic pentru că nu-i frumos să-ți arăți cucu’, deschid portiera. Arunc tot cât mai departe de scaunu’ șoferului și mă arunc și pe mine-n mașină.

Prima dată mi-a dat cu virgulă volanu’. Era altfel. Cum mama dreacu’ sau mai precis cine a schimbat volanu’ la mașină. Îmi arunc privirea-n dreapta să nu cumva să fac o tâmpenie cu sucu’ ăla aruncat anapoda pe banchetă. Atunci virgula s-a făcut de tipar cu și mai multe zecimale. Canapeaua avea o husă cu inserții roșii. Cine mama dreacu’ a schimbat husa la mașină!? Și atunci m-am trezit total.

Nimeni nu schimbase nimic. În toată parcarea aia, fix două mașini parcate, ambele albe. Pe cer planetele aliniate de au pus mașinile una lângă cealaltă, proprietaru’ mașinii doi, un căscat ca și mine, a lăsat-o p-a lui deschisă. Proprietaru’ era clar unu’ din cei doi militari ca brazii… și acu’ pe bune, cine să-i fure mașina? Adormitu’ de la stâlp sau una dintre băbuțele desperados? Io descuiasem mașina mea, da’ de urcat m-am urcat în prima pe care am văzut-o… că farurile mele din căpăcică atâta puteau ele, fază scurtă spre deloc.

M-am trezit instant. Am luat tot de pe banchetă, habar n-am dacă am lăsat un pinguin p-ecolo, am sărit din mașină și m-am aruncat în a mea cu speranța că nu m-a văzut nimeni pentru că nu mai plecam la fest, mă duceam direct la UPU. Atunci m-am prins cât de obosit sunt și cam ce restanțe am la somn.

Moamă ce bătută-mi luam și chestia e că nu pricepeam de ce.

P.S. În seara asta de la ora 18.00 cântă ai mei la Ploiești Shopping City în deschidere la Șuie Paparude și Carlas Dreams.