Very peri la vederi – 05.01

Very peri la vederi – 05.01

Very peri la vederi - 05.01

Very peri, știți ce-nseamnă? O tu, diavole care te-mbraci de la Prada, hold my beer și bagă la căpăcică.

Luni nu putea să fie luni fără să bifeze și la capitolu’ „întrebare încuietoare”. Intru-n birou și colegii mă-ntreabă în cor „ce-i aia very peri?” După ochișorii lor licăricioși m-am prins din start că-i întrebare capcană. Ca orice bărbat, în primă fază m-am gândit la ce tâmpenii am făcut și era clar că negam tot.

În faza doi, după ce neuronii au intrat în ședință, am vrut să spun că-mi sună a boală tropicală, livrată de o insectă, țânțar sau ceva muscă, te afectează direct la sistemu’ digestiv cu răhățeli multiple și lichide, somnolență și vărsături. Am reușit să murmur un „am lit-o be, a mai apărut o mutație la Covid?”. Și dă-i hăhăit în grup organizat.

-Boss, habar n-ai, bre, e culoarea anului 2022.

-Ce creier încins de cercetător britanic pus la colț de societate a emis tâmpenia asta? Și cum mama dracu’ arată culoarea?

Ei bine, very peri e aia din poză și e mov în pana mea. Mov = lila = liliachiu = violet = culoare de sub ochi lovit = very peri = tot un drac. Exact cum aș spune io că nu mă mai cheamă Cătălin, pe 2022 o să fiu Cătălain sau Cătălainen, să sune anglo-saxon. Și d-aciulea polemici cu stai că nu-i mov, că-i un lila mai șmecher scos prin fund de unicorn, că dacă mijești ochii capătă formă roz-bonbon, că ce știu io, nu m-a făcut mama cu un Gucci… și asta cam așa e.

Mă gândeam cum mama dracu’ în condițiile-n care anu-i încă tânăr, are cinci zile doar, deja se știe culoarea lui și nu orice culoare cu nume ușor de pronunțat, nu, trebuia ceva să mă bage-n sperieți. Dacă o să fie un an de cacao fără legătură cu movu’ very peri, ce spanac facem, schimbăm iar culoarea prin noiembrie-ncolo?

Am studiat problema și e simplă. Niște unii, Pantone se numesc, culmea nu-s britanici, sunt americani probabil cu descendenți britanici,  au un institut de combinat culori. Asta fac ei, combină culori și ne bagă-n cap tâmpenii. Galus de oo și amestecă la ele până ies chestii. Probabil că au făcut Revelionu’ la ei în sala de ședință, au băut până au picat sub mese și tring, gata frate, luăm un mov, îl mai combinăm puțin cu ceva și gata, decretăm culoarea anului.

Culoarea ca culoarea, da’ numele-i tare de tot. Probabil că e un alt birou de nași la culori. Ăia primesc culoarea, trag ceva pe nas și-n funcție de ce visează, mai o serie de litere-ntr-o căciulă, tras din ea și ce iese aia e. Scot nume d-astea de la prima auzire te face să bagi în tine antibiotice că poate e contagioasă.

Very peri asta cică simbolizează energia, creativitatea, imaginația, bucuria, inventivitatea și cică-i o combinație între albastru, ok până aici, cu roșu-violet, adică tot un mov. Dacă mă-ntrebați pe mine e un fel de verde marijuana pe care-l puteau numi, Very Mari. Cam tot asta face, bucurie, imaginație, etc.

Era mult mai simplu ca pe vremuri la mașini. Roșu 15, roșu 7, roșu draci, adică aveam roșu cu mai multe tonuri.

Oricum, dacă asta-i culoarea anului e clar că situația e albastră-n combinație cu mov. Sper ca până la sfârșit să nu fie ocru. Ce, nu știți ce-i ocru?

Despre culori AICI

Very peri la vederi – 05.01

2 thoughts on “Very peri la vederi – 05.01”

  1. 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
    Dar cand trebuie sa-ti iei ceva, ex. : imbracaminte…repede se mai aciveaza ochiul sa le alegi cu trebuie…!!!
    si pun pariu ca la blue jeans ii unde-mi iau dauna totala tu ai sa alegi exact tonurile blue-lui care este in trend
    ”Don’t buy it.”.. poate data viitoare…
    🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
    By

  2. Pingback: Băieți, Ne-am Găsit Căpitan - 06.01 - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: