Băieți, ne-am găsit căpitan – 06.01
Căpitan onorific, persoana care să ne ghideze-n viață, legendă vie, chitesența existenței noastre cei purtători de cuc, wikipedie sexualo-îndrumătoare în abordările sexului slab, superb și egal cu noi, pe el l-am descoperit ieri.
La birou am încercat altă abordare, ceva mai calmă, mai pragmatică și musai început de zi cu bancuri și povestiri haioase preț de 15 minute cu cafea. Din vorbă-n vorbă ne-am adus aminte de tinerețuri pline de aventuri, haiduceală, gagicăreală și chefuri de manual.
La un moment dat vorbeam noi de tipese din altă viață, pe model „pușca și cureaua lată”. Mă consider bine la capitolu’ ăsta, peste medie, plin de amintiri frumoase și povești savuroase cu +18 în colțul ecranului. Ei bine, căpitanu’ mi-a demonstrat altceva.
ATENȚIE, URMEAZĂ TEXT CARE TE POATE AFECTA EMOȚIONAL
Fetilii, vă rog fără sudalme, trebuie să conștientizați că la o mie de ani se naște un căpitan, hai că nu-s așa deși, deci citiți, bei o cafea și trece după ce-l freci la cap pe soț/prieten/amant.
Băieți, luați un loc, pix, hârtie pentru notițe, cafea irlandeză și șervețele pentru băluță. Domnu’ Papa de la Vatican, belește bine ochii la cele ce urmează că poate vrei să schimbi șefu de la secția exorcizări și crede-mă, căpitanu’ merită postu’ fără interviu.
Povesteam noi cum că aia, că cealaltă, ne-nscriam la cuvânt pe rând, povești cu roșu-n obraz la limita decenței. Căpitanu’ trăgea din țigară absent, cu un zâmbet abia vizibil afișat, ne asculta tăcut. Ne lasă, povestim, ne râdem și ne dă shut down cu o singură frază. Într-un moment de liniște, s-a auzit o hârâială onomatopeică de witcher continuat de cuvintele:
-Hm, da… drăguț. Când o să am timp și chef, o să vă povestesc de fosta mea nevastă care s-a călugărit.
Știți focurile de artificii de Revelion? Fix așa am făcut noi. Am crezut că n-am auzit bine și da, omu’ a mai fost căsătorit și fosta soție după ce a ieșit din mariaj, s-a călugărit. ATENȚIE, nu doar s-a călugărit, a ajuns stareță de mănăstire, adică călugăriță cu grade de general. Joac-o p-asta, caută-ți cele mai pornache sado-maso povestiri din tinerețea ta și recunoaște că joci la categoria pitici de grădină roz cu floricele very peri.
Adică poveștile mele cu prietena de culoare AICI, trei întâlniri în aceeași zi și pipăieli prin cimitire, au picat în fundu’ clasamentului de nu se mai văd.
Căpitanu’ nostru, a combinat o femeie, s-a lăsat cu pirostrii, au stat împreună și au divorțat, ea alegând calea bisericii. Ea, o femeie, a ales să se călugărească. Nici acum când scriu nu-mi revin din uimire și respect. În mod normal, în astfel de cazuri, el se apucă de băutură și droguri, el pleacă d-acasă, el se sinucide, el se bagă-ntr-o sectă obscură care venerează cocârțu’, ea e bine merci și trăiește până la adânci bătrâneți.
Adâncile ei bătrâneți, că ale lui sunt un fel de adolescență la ea și e perioada când rupe cluburile-n două. E dovedită științific longevitatea superioară a femeii față de cea a bărbatului, mai pricăjită și scurtă. Cum s-a-ntâmplat, cum a reușit, nu știu. E genul de dosar pe care-l găsești prin arhivele secrete CIA, alături de dosaru’ cu moartea lu’ Kennedy și Aria 51.
După ce-mi revin o să-l rog să-mi povestească. Până atunci mă bate gându’ să-i organizez un turneu mondial, să-nceapă la Romexpo și să se termine-n balconu’ din piața Sf. Petru, cu o medalie oferită de Vatican.
Pentru donații la statuie să mă contactați în privat. Încă mai avem o șansă.