Taxiurile, fiare-n jungla urbană

Într-o seară de duminică mă-ntorceam de la cârciumă regulamentar, la oră potrivită, în concordanță cu ziua de luni ce urma în cronologia săptămânală, cu ajutorul unui taximetrist de ocazie, posesor de Logan din prima generație, da’ aproape curățel și cu muzică bună. Șoferul tinerel, amabil, zâmbitor și parcă cu drag de meserie. Plecam liniștiți, parcurgem Mărașeștiu’, dreapta Torcători, ploieștenii știu ce vorbesc, accelerează să prinză verdele la Moș Crăciun, o intersecție cu semafor lung și plictisitor. A trecut pe oranj pentru că verdele se cam dusese și imediat după ce am trecut intersecția, supriză, mașina a facut „hâc…hâc…glu, glu” și gata, s-a oprit.

În momentul ăla șoferul a intrat în panică, noroc cu accelerația pre semafor, că a mai mers în virtutea inerției până la benzinăria JetOil, cam 50 de metri mai în față. Da, am făcut pana prostului cu taxiu’, mă rog, el a făcut, nu eu, da’ io eram cu el. Panicat, cu ochi de căprioară rănită, și-a cerut scuze, mi-a zis că nu-i bai dacă nu-i plătesc cursa. L-am liniștit, i-am adus pulsu’ la normal și am așteptat cumințel în mașina care rulase ușor până în dreptul pompei.

Amândoi am fost uimiți cum ne-au ajutat legile fizicii să nu rămânem în intersecție sau pe axul drumului, Logănelu’ a mai rulat fix până-n fața pompei de benzină cu o precizie de ceas elvețian. Nu-mi surâdea ideea de-mpins la mașină, la ceas de seară cu burta full de bere.
Baiatu’ ăsta a sărit ca o panteră, a alimentat mașina în zece secunde, adică da, a pus una bucată litru’ de benzină și cu ce aburi mai avea-n rezervor, am zis ca poate cu ajutor divin ajung acasă, mai ales că nu mai sunt pe traseu alte benzinării. Da’ rapiditate de Formula 1 ca la băiatu’ ăsta mai rar. Io cred că a luat benzină pe caiet ca la magazinu’ sătesc, habar n-am când a plătit. În final am ajuns la destinație. Recunosc că l-am urmărit cu privirea până la capătul străzii , la litru’ ăla de zeamă nu cred sa fie de cursa lungă.

În altă seară, spre dimineață, împreună cu un prieten hotărăsc să ne cărăm spre case că deja ne făcusem plinu’ în cârciumă. Sunăm la taxi și așteptăm cuminței pe trotuar. Am uitat să vă zic o chestie, pe strada Mărășești din Ploiești, stradă lungă cu ușoare unduiri, de pe la ore înaintate din noapte, se cam circulă cu viteză de raliu și ca pieton ușor turmentat, nu-i chiar fun. Am preferat să stăm pe trotuarul corect și corelat cu sensu’ de mers spre casele noastre.

Normal, taxiu’ a venit pe partea cealaltă că doar Murphy nu-i un bou. Ne-am scălâmbat și gesticulat la șofer da’ l-a durut la pneuri și am traversat noi. Urcați în mașină, am indicat adresa și ne zice ” da’ trebuia să-mi faceți semn că-ntorceam”. Am zis un „nu ne-am gândit, stați liniștit că nu ne tragem din cruciați, putem să traversăm și singuri fără să ne cadă gradele”.

În fine, eram gata de „aventură” instalați pe bancheta din spate. Nea’ Taximetrelovici, se urcă vârtos pe accelerație, trage de volan total stânga să se-ndrepte către adresă și fără să se asigure, pleacă cu scârțâit de roți. Mi-am revăzut viața în câteva secunde, câteva fire de păr din alea trei zeci pe care le mai am s-au albit brusc ș-au picat. Prietenul meu n-a reușit să mai articuleze sunete preț de cinci minute, mi-am adus aminte de „Înger , Îngerașul meu” pe care-l uitasem de la absolvirea grupei mici de la gradi.

Exact pe sensul tăiat de ăsta, venea cu viteză o mașină, modelu’ ăla nemțesc de cocalar, care s-a oprit la doi centimetrii de noi cu foaaaaaarte mare noroc și șansă. Nici nu ne-am revenit bine din șoc, că din băutură ne-am revenit amândoi, că Nea’ Taximetrelovici a-nceput să dea cu PLM-uri în șoferul cu frâne perfecte, cu tupeu și pe sectoare, ca-m auzit ceva de neamu’ lui cel adormit, ceva de gâți și două mame pomenite. Adică tot el era victima și prostu’ celălalt n-avea aprobare de la Împărăția Taxiurilor să treacă p-acolo.

În momentu’ ăla m-a luat căpuțu’. Exact nu mai știu ce am zis, e clar că s-a lăsat cu chestii dureroase. Prietenul meu mi-a zis că după scandal n-a văzut în viața lui o cursă cu taxiu’ așa perfectă, de manual, desprinsă din testele școlii de șoferi. A mers așa de corect de se-nchinau indicatoarele pe stradă. Nu l-am mai văzut d-atunci, garantat că nu se mai bagă la comenzile mele…și e bine așa.