Jurnal de bord – Ziua…ce zi e azi?…Nu contează, azi ne râdem

Povești fără noimă sau legături între ele. Adică…dacă e scris prea mult și vă plictisiți, puteți să vă opriți, să citiți direct finalu’ ca să vedeți cine-i criminalu’

 

32a

Acu’ de dimineață stăteam la cafea cu colegii, regulamentar, 1,5m între noi, cam șase bucăți în total, dispuși trei pe o parte și trei pe cealaltă parte, între noi culoar de trecere la intrarea în showroom. Cum se apropia cineva începeam gradual cu un *snorfăit ne nas, tuse ușoară, un strănut…d-astea experimentale pentru studiat reacții. Am văzut client care a luat o gură de aer înainte de a traversa zona comitetului de primire. Glume proaste.

Al dracu’ facebook…săptămâna asta am primit numa’ reclame de la site-uri cu lenjerii de damă cu toate sexoasele din lume…zici că o face special, știe că e izolare globală.

Namibia a raportat doua cazuri de Coronavirus, ambii infestați sunt români. Ăsta-i spiritu’!!! Cred că din plictiseală…ce dracu’ să faci altceva în Namibia.

Prin nu mai știu ce județ, parcă am auzit ceva de Teleorman, niște indieni autohtoni s-au hotărât să nuntă mare cu alai. Au vazut ei că-s cam mulți invitați neinvitați…toți în uniforme de polițiști, da’ nu s-au sinchisit prea tare. Legenda spune că socru mare a dat daru’ înainte…și nu mirilor. „De la socru’ mare să traiascăăăă!!! Patru mii de lei la bugetu’ de stat!!!”

Plasează unu’ o comandă mai devreme, online…la munci, un rahat de șurubelniță pe care-l găsești oriunde, mai puțin la mine-n stoc. Tanjă mare, tre’ comandă în Germania de o sumă dodoloață și-n două săptămâni vine…în condiții normale cu panseluțe, unicorni și flamingo roz pe șoselele patriei Europa. Numa’ că-n loc de panseluță avem pandemiuță și neamțu’ a-nchis căprăria până la noi ordine. Îl sun pe om să-i desenez situația și după ‘jde mii de explicații de la descălecatu’ virusului în China și pâna la virusocidul din Italia de am crezut că a trăit sub o piatră ș-acu’ a iesit din hibernare, îmi dă o replică de mare angajament „nu se poate, trebuie să-mi dați un termen de livrare”. I-am zic că durează fix două săptămâni de la terminarea pandemiei. „Puțin mai precis, vă rog…”. Cum să nu, imediat sun la OMS să văz de ce se câcâie aia cu vaccinu’ ăla. Eu le am pe fetele din aprovizionare care tot prestează câte ceva la bucătarie da’ nu știu cum dracu’ tot mămăligă cu brânză le iese. V-ați prins? Am strecurat și un mesaj subliminal să mă dau mare, am mălai la muncă…pentru consum propriu, nu năvăliți.

Apropo de venitu’ „diasporei” acasă. Acu’câțiva ani mă-ntorceam din Spania de pe Costa del Sol. O anumită firmă turistică are un program, mă rog, avea…că acu’ mai greuț, program Senior Voaiaj. La prețuri modice, în extrasezoane, scoteau la mezat o mână de destinații pe care-n mod normal le puteai vedea ciufulind serios contul bancar. Problema mare era că programul respectiv se adresa pensionarilor…un fel de „programul Rabla” cu oameni și concedii. Io incă nu-s pensionar și grație legilor minunate, e posibil să-mi sărbătoresc centenaru la birou cu capu’pe tastatură, deci cum facem? Soluția simplă venită tot de la agenția de turism. Pentru o altă sumă modică, 25 de eurași, mi-au emis un cărduleț care se jură cu măna pe inimă ca eu, posesorul de drept, sunt pensionar în ochii agenției emitente. MINUNAT!!! Acu’ proporțional cu „dai un ban da’ stai în față”, programu’ ăsta se ghidează mai mult pe „atăta dai, atăta face”, în afara perioadei mai pe primavară-toamnă și transportul în zona dorită, totul e la superlativ. La transport am vrut să ajung. Malaga orele doi din noapte. În viața mea n-am văzut aeroport mai pustiu ca ăla…acu’ am auzit că-s toate așa. Un singur ghișeu deschis, al baieților low cost aia cu albastru, și două cozi. Una cu mine și restul de pensionari, una cu toate curvele, toți peștii și toți hoții made in Romania din Malaga. O coadă tăcută și aranjată, cealaltă agitată, pe trei rânduri unde se vorbea o româno-țigănească cu accent de Spania…”S”-urile erau așa…mai șterse și printre dinți. Bagajele lăsate regulamentar la cală, așteptam să se uite-n ochii noștri să ne dea verde la-mbarcare. Apare unu’ cu o paporniță de rafie  cât toate zilele…gemeau cusăturile la cât de burdușită era. Acu’ băieții aștia cu avionu’ au și ei un standard vis-a-vis de bagajul de mână…tre’ să se-ncadreze în niște dimensiuni. Acu’ am priceput eu chestiile alea metalice pătrățoase în care-ți bagi geanta, sunt pentru d-ăștia care nu pricep de cuvânt bun și reguli. Îi explică posesorului că șifonieru’ ăla e de cală, ăla nimic, nu există, este în standarde. Păi hai la probă. Deja eram atent maxim la show, neuronul meu  făcea previziuni haioase despre deznodământ. Se aduce standu’ de probe și-ncep muncile herculiene. S-a urcat ăla cu picioarele pe bagaj, au început șuturile laterale, pumni în colțuri până când cel mai deștept a cedat primu’…adică gentoiu’. A intrat săracu-n paralelipipedul metalic revărsâdu-se pe unde găsea, misiune îndeplinită…aparent. Ăla fleșcă de transpirație da’ cu fața aia de „te-am făcut fraierică”, tipu’ de la aviație foarte calm, se declară invins, cu licăr drăcesc in ochișor zice „da dom-le, ai dreptate, e bagaj de mână”. Abia acum a-nceput show-u’, mai scoate papornița dacă poți. La un moment dat, cadru’ ăla era la orizontală, doi stăteau pe el și alți doi trageau de geantă care a cedat a doua oară în decurs de zece minute…de data astă cu damage total. Baiere rupte, chiloții și șosetele zburdau prin aeroport, cotia Pandorei juca în liga mică…frumos de tot. M-am distrat maxim, am vrut să filmez da’ nu m-a lăsat gașca…chiar nu era indicată miștocăreala cu „diasporenii” ăia. Tipu’ de la avion, la fel de britanic în atitudine da-l simțeam că se caca pe el de râs în suflet.

De când cu Pandelică Del Virusaches au tot început să se-nchidă chestii. Șefu’ meu are o sală de fitness unde a oprit activitatea imediat după declanșarea nebuniei. Normal…toată lumea transpirată, se ating toate aparatele, e aproape imposibil să dezinfectezi non stop. Accesul la sala unde te duci să slăbești, se face pe scările pe care nu le folosește nimeni, și logic, e folosit liftu’. E undeva la etajul trei intr-o clădire și nu vrei să te epuizezi pe trepte, iei liftu’. Ușile liftului se deschid exact la recepția sălii și e cam complicat să le baricadezi. Mă rog, face anunțu-n media, afișe peste afișe pe toți pereții …se știa…sau cel puțin așa credea el. Eram pe la birou, discutam de astea actuale și la un moment dat se uită pe telefon la camerele de supraveghere din sală. Doi zeloși erau la aparate și munceau cu spor de a trebuit să trimită echipa de intervenție să-i evacueze. Cică n-au văzut…au avut ei un hint când n-au găsit pe nimeni la recepție și când au vazut sala goală da’ nu au fost deranjați de asta…oricum, aveau abonament. Ete așa se duce dracu’ izolarea și carantina noastră.

 

*snorfăit – cuvănt inventat ad-hoc cu rol de onomatopee și se referă la zgomotuț ăla pe care-l produci cănd vrei să scapi de … cu șanse mari să faci sinuzită

 

1 thought on “Jurnal de bord – Ziua…ce zi e azi?…Nu contează, azi ne râdem”

  1. Pingback: Lumea E Haioasă - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: