Hate me…da’ cam am dreptate

Hate me…da’ cam am dreptate

Hate me...da' cam am dreptate

Dacă ești doctor și-mi ești prieten, dacă ești asistentă și mă cunoști, în acest articol vorbesc despre alți medici și de alte asistente, da? Poate că-i mai bine să nu citești…sau îți dezvolți calități de hater și mă faci praf, asta e, îmi asum și suport. Pentru voi cei care-mi citiți blogul, am un mesaj acu’ în deschidere. Mizez pe inteligența voastră de a separa albul de negru, mizez pe faptul că sunteți conștienți de adresanții acestui articol și că nu-i bag în aceeași oală pe toți mediciniștii. Săptămâna asta tot văd postări ale cadrelor medicale de genu’ „până acum ne făceați hoți și șpăgari și acum ne ridicați în slăvi pentru că aveți nevoie de noi” și am fost la un pas de vomă.

Cam de cinci ani am început să cunosc și să interacționez cu sistemul medical românesc. Probleme cu mama, soacra, cu tata, cu soția…nu intru în detalii că n-are rost.

PESTE TOT AM DESCHIS UȘI ȘI AM REZOLVAT PROBLEME, DE LA OPERAȚII ȘI PÂNĂ LA UN BANAL SCHIMB DE LENJERIE, CU BANI…SE AUDE, CU BANI!!!

Am plătit și pentru greșelile lor, și pentru reparațiile greșelilor lor. Am plătit cot la cot cu Casa de Sănătate. Să vă spun că pe tata săracu’ l-am internat cu o fractură la umăr și după trei luni de spitalizare în care a fost pasat de la o secție la alta, a murit la infecțioase cu toți stafilococii aurii și alte chestii nocive? Să vă spun că s-a sesizat tanti poli și mi-au făcut dosar penal de ucidere din culpă? Că domnii doctori au considerat că e moarte suspectă. Eu l-am dus cu fractură la umăr și a murit după aproape trei luni de spitalizare din cauza lor. Aveau dreptate, moarte suspectă, da’ suspecții erau ei. Sau poate vreți să auziți cum am băgat în ședință somitățile unui spital bucureștean, în urma discuțiilor avute cu un medic din Franța, și să le spun eu ce au de făcut. Am povești d-astea de vă bag în depresie și-s ferm convins că aveți și voi dramele voastre pe tema asta.

Da, respect pe toată lumea care-mi merită admirația și considerația. Respect pompierul care n-așteaptă un plic lângă foc, respect polițistul care-și face treaba corect, inclusiv cei care m-au amendat când a fost cazul. Am plătit fără comentarii…mi-am cerut și scuze pentru că făcusem o greșeală. Lasă-mă să vin eu cu respectul, nu-l forța…e ca dragostea, cu forța nu se poate. Respect oamenii care-și fac treaba bine indiferent de ce prestează. Este meseria pe care ați vrut să o faceți, meseria pentru care sunteți plătiți, știu că nu-i remunerată ca-n vest, da’ va zic eu, nici nu faceți făță condițiilor din vest. Și să fim serioși, cu maririle din ultima perioadă și cu plicurile de la pacienți, vă apropiați de salariile colegilor civilizați…poate chiar îi depășiți, nu știu. Sunt sigur că undeva în job description și-n jurământul lui Hipocrate tre’ să fie un paragraf care vă obligă să fiți oameni.

Am tot respectul pentru sacrificiile pe care le faceți în aceste zile, nu-i ușor și este doar începutul. Situația o să se agraveze de la o zi la alta, dar asta e, așa s-a întâmplat…cu pandemie. În caz de război, voi scriați pe blog și eu eram pe linia frontului…probabil că ne-ntâlneam dacă trebuia să-mi coaseți ceva la locul lui.

PANDEMIA ASTA E OCAZIA PERFECTĂ SĂ VĂ REABILITAȚI NUMELE.

Cam greu acum cu pliculețele și atențiile…pacienții sunt neputincioși și aparținătorii inexistenți. Așa că…mai ușor cu postările de cacao, știm foarte bine cine sunteți, cum sunteți…și ăia care sunteți.

Vă doresc sănătate, toată puterea din lume și da, avem nevoie de voi cum și voi aveți nevoie de noi pentru celelalte 99% de probleme pe care le aveți și la care nu vă pricepeți.

Dacă cineva se simte lezat, probabil că am dreptate.

Hate me…da’ cam am dreptate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: