Blonda „Boooo!!!” VS Blonda „Wow!!!”
În afară de Bulă, polițiști, evrei, politicieni și Alinuța, o pondere mare din bancuri este atribuită blondelor. Azi vin cu două povestiri, prima-i cu blonda care confirmă regula și cealaltă e cu blonda excepție care confirmă regula … glumesc, nu dați cu pietre. Eu sunt ghidat de cuvintele „nu există păduri fără uscături”. Chiar dacă-s fan declarat al brunetelor, vă spun cu mâna pe inimă că sunt câteva blonde care-mi bântuie visele erotice. Spre exemplu Charlize Theron, femeia asta fără o mână și moscolită de unsoare ca-n Mad Max ultima ecranizare și e tot frumoasă de ne rupe admirația. Apropo, prietenele mele blonde, stați liniștite ca vorbesc de alte blonde, oricum voi sunteți din categoria „blonde wow!!!”.
Blonda „Booo!!!”
Acu’ câțiva ani mă dădeam cu mașina prin oraș. Aveam o Dacia 1300 mai bătrâna ca mine, generație ’75, cu motor franțuzesc care torcea ca un pisoi dezmierdat pe burtică. În rest, multă sârmă, coliere și bandă adezivă, da’ mă mândream cu ea și ne ședea bine împreună. Vânam un loc de parcare prin centrul Ploieștilor și văz două locuri fix lângă un stâlp de lumină. Mă avânt și parchez cu portiera din dreapta fix la trei centimetri de stâlp pentru că oricum eram singur în mașină și foloseam portiera din stânga, plus că lăsam loc de parcare generos lângă mine. Cum am parcat mi-a sunat telefonul și am mai zăbovit un minut prins în conversație.
În acest timp, fix lângă mine, cu o precizie milimetrică, mai șmecheră ca precizia mea, parchează o mașină portocalie cu floricele pe ea. Pentru protecția datelor, păstrarea anonimatului și în conformitate cu GDPR-u’ am zis portocalie da’ avea altă culoare, tot d-asta agresivă pentru retină și nu erau floricele, erau fluturași. Practic eu nu mai aveam pe unde să ies din mașină pentru că dreapta stâlp cu tomberon pe el și un mega ghiveci de flori din beton, cât să nu pot deschide nici portiera dreapta spate, în stânga mașinuța ROCVAIV și picase inclusiv varianta cu ieșitu’ prin portbagaj, posesorii de Dăcioare știu ce zic, în portbagaj aveam scule, un colac cu sârmă, cadavrul Elodiei, instrumente de grătar, piese de schimb…chestii de supraviețuire în Jungla Amazoniană cel puțin o lună de zile.
Din mașinuța curcubeu coboară o cadână blondă stil Barbie, asortată perfect cu culoarea mașinii, cu un telefon sclipicios și o pufoșenie blănoasă de breloc la chei de am crezut că-i vie. A coborât cu o grație de divă fără să mă vază captiv în mașina mea. S-a oprit puțin să-și bage chestiile în poșetă și pentru o ușoară ajustare de ținută. În timpul ăsta am reacționat cu un claxon mic, de salut și atenționare. O văd că zâmbește ștrengar, fără să se uite la mine, da’ semn clar că-mi simțise prezența și era dispusă la flirt. La claxonul doi și-a fluturat ușor genele, toată un zâmbet, o fluturare din mână și o privire dezamăgitoare la vederea mașinii mele. Eu deja mă chinuiam să scot capul pe geam să comunic cumva, ea total schimbată și scârbită, cu altă mimică, fără zâmbet, probabil pentru că o claxona unu’ insistent dintr-o Dacie.
Atunci m-am înfipt în goarnă că riscam prizonierat cine știe cât timp. Atunci căprioara suavă și-a activat modulul de țață și cu o falcă-n cer și una pe cealaltă parte a pământului, face o piruetă și-ncepe să urle la mine „ce vrei bă, doar atâta poți, așa ieși tu la agățat?!?! ce să-ți zic…ai dat pe cineva pe spate cu glumele astea de la țară,ha!?!?! bou’, boilor care ești tu… bou”. Nici măcar o secundă nu s-a prins de motivul claxoanelor mele. Calm, ușor…adaptatez discuția la coeficientul de inteligență al damezei, i-am spus „domnișoară, cu mare drag v-aș explica și demonstra live tehnici de dat pe spate, da’ pentru asta tre’ să mă eliberez din mașină în primul rând, și-n rândul doi, mi-e cam teama că o să mă pierd în vidul din capul tău…mișcă-ți mașina-n pana mea că o să mă perpelesc de căldură și de dor de tine, nu vezi că m-ai blocat!?!?!”. Vă imaginați cam ce față a făcut când și-a dat seama de ce mă agitam eu și viteza cu care a urcat în mașină, viteză impulsionată vizibil de râsetele trecătorilor spectatori, atenționați involuntar de mine cu claxoanele repetate. Nici n-a mai parcat acolo, a demarat în trombă cu blazonul de piți fezabilă terfelit. Draga mea, dacă cumva-mi citești blogul, îmi cer scuze chiar dacă fapta-i prescrisă demult, da’ și tu să-ți ceri scuze față de Dăcioară…chiar dacă sunt scuze post mortem pentru că-i la fier vechi… nu tu, de Dăcioară zic.
Blonda „Wow!!!”
Amiază de duminică călduroasă de vară. Eu în armată, în biroul meu de la etajul unu, plictisit tare și leșinat de cald, cu urechea la o măgăoaie ce reda muzică de pe Radio Prahova. Geamul larg deschis îmi oferea o priveliște dezolantă specifică zonelor industriale. Undeva la 20-30 de metri distanță se vedea clădirea dispensarului civil din zonă.
În birou intră prietenul și fratele meu de suferință, un zdrahon pe la aproape doi metri, care-mi aruncă îmbufnat un „hai dracu’ să facem ceva nebunesc că mor de cald și plicti…” fără să termine fraza, concomitent cu o belire largă de ochi, mai să-i sară din orbite, cu privirea îndreptată dincolo de geam, până-n ușa dispensarului. Mă-ntorc panicat spre direcție ș-am devenit brusc credincios în miracole și îngeri. Cum să vă zic…în ușa dispensarului o îngerașă blondă desprinsă din filmele porno, ca asta din imagine, știu că „înger” și „porno” cam greuț în aceeași frază da’ fix așa era tablou’. Cu un hălățel cu două numere mai mici care-și chinuia nasturii să stea închiși și să acopere părțile esențiale, cu o palmă sub curbele posterioare, un pantof cu toc sub o gleznă suavă…o imagine total din alt film și incompatibilă cu peisajul înconjurător.
Stând noi așa în liniște totală cu lacrimi în ochi și băluță-n colțul gurii, intră peste noi ofițerul de serviciu și cu o lătrătură scurtă ne scote din reverie „ce dracu’ faceți mă, ce sunteți așa resetați?!?!” Fără să articulăm sunete, amândoi am indicat cu privirile punctul de interes de l-am blocat și pe el. ” Mamă ce bucată, cu facem să ne băgăm în seamă?”. Creativ cum mă știți, am simulat o durere de burtă că am fost expert de mic cu chiulu’ de la școală, ofițeru’ cu prietenul meu m-au luat pe sus și atârnat de umerii lor am plecat spre dispensar cu mimică specifică întoarcerii de la luptă, cu trei gloanțe-n aripă. Am ajuns și mi-am eliberat Brad Pittu’ din mine cu văitături și gemete…da’ nu d-alea de fătălăii Budeancei, d-alea de Termopile, eroice și bărbătești. Prestația sigur a fost bună, nu știu ce ne-a trădat, probabil privirile noastre care se buluceau în decolteul fetei. Ceva a fost că s-a prins că n-am nici pe dracu’ și suntem acolo de figurație. „Sigur, o rezolvăm, așezați-l pe pat”
S-a-ntors cu spatele la noi la un dulap, special ca să intrăm pe visare explorându-i formele, a moșmondit ceva p-acolo și când s-a întors m-a bufnit plânsu’ pe bune. Avea în mână o ditamai seringa cu o chestie incoloră în ea, cu destinația…care ghicește…nu, nu mână….exact, poponețul meu sexos. Într-o clipită mi-au trecut toate boalele, motivul pentru care n-am tatuaje e că acele-nțeapă și sunt neprietenoase. „Săru’ mâna da’ sunt OK, nu mă mai doare nimic…parcă mi-ați luat cu mâna”. Zâmbind vulpește cu un blinchenit de ochi zice „Nu, nu se poate, durerea e tot acolo, nu-i problemă că o rezolvăm. Domnule ofițer, cred că trebuie să-i dați ordin, e spre binele lui”. Și uite așa, eu cu capu-n pernă, curu’ gol și-n sus, am suportat cea mai lentă, inutilă și dureroasă injecție din viața mea, ca să mă-nvăț minte altă dată, în râsetele colegilor și îngerașei medicinisto-diabolică.
Am avut un avantaj. După armată am ieșit de două ori împreună până mi-a explicat că am restanțe mari la capitolul maturizare și să-mi aleg dacă mai vreau să copilăresc sau am gânduri de potoleală. Ea chiar credea prostia aia cu te-ntorci bărbat maturizat din armată. Ha, ha…de trei ori HA!!!
Blonda „Boooo!!!” VS Blonda „Wow!!!”