Matematica e relativă în anumite cazuri

hot waitress2

Exact cu o zi până-n pandelică mă întorceam de la Sofia de la un concertuț. La plecare am oprit eu la un „Mec” da’ cât să țină un Happy Meal cu jucărie…glumesc, n-am luat Happy Meal că nu mi-a plăcut jucăria. Toată ziua pe drum, cafele fără număr și alte chestii acidulate, la intrare-n Ploiești aveam o foame de aș fi mâncat și bătaie numa’ să mănânc ceva. Colega și prietena de excursie lansează propunerea să ne oprim undeva să mâncăm și n-am stat mult pe gânduri, ce să mai aștept până acasă să-mi iau frigideru’ la interogatoriu, mai bine la cârciumă și când s-a oferit să facă cinste a fost cireașa de pe hotărâre, cârciumă să fie. Am ajuns în locație, ne-am cazat la o masă și cu ochi de căprioară rănită am făcut comanda cu rugămintea să se miște repejor că deja mă uitam cu poftă la un copil care se juca p-acolo. Mi-am luat o ciorbiță, o fripturică cu cartofi prăjiți, prietena mea niște paste cu nu mai știu ce desert, și-n final mi-am exprimat dorința de o ninsoare cu brânzică peste cartofii proaspăt eliberați de uleiul încins. Nici o problemă, ospătărița m-a asigurat că-mi rezolvă suferința cât ai zice cyprinus carpio, adică crap…adică pește, și s-a executat cu ciorbița. Papa foarte bun, porții generoase, fripturica minunata, mai puțin ninsoarea de brânzică… a fost exact cam ca ninsorile din iarna trecută, răruță…nici prea, prea, nici foarte, foarte, da’ mi-a mers la corason. Mergea și o bere da’ din motiv de mașină m-am delectat cu suculete. Hai cu nota de plată că dădeam din foame-n somn. Nu sunt genu’ să inspectez bonu’ fiscal, nu-s zgârcit, mai ales când nu plătesc eu, da’ ceva dădea cu virgulă mare și scumpă.  Adică ciorba era undeva la 15 lei, pastele tot p-acolo, friptura sărea de 20 de lei, un desert, o tărie, un drac, un lac și totuși nota sărea cu 70 de lei peste estimări. Mă uit pe bon și surpriză, dumicatul ăla de brânză rasă pe cartofi costa 70 de lei. O chem pe doamna să-ntreb unde mi-a parcat vaca că la prețu’ ăla…

„-Nu vă supărați, nu-i cam mult brânza? E de panda sau alt mamifer exotic?

– Atât costă la noi suta de grame și la dumneavoastră am pus mai mult de o sută, așa, din partea casei.

– Mai precis, cât e suta de grame?

-7 lei „

Ce-i drept pe bon scria 1 X 7 numa’ că după unu mai aveam trei de zero după el, poate că separat nu înseamnă nimic da-n combinația asta se referea la 1 Kg de brânză.

„- Ok, am înțeles, da vreau și restu’ de 900 de grame de brânză, hai 850 că ați pus mai mult, din partea casei”

Din a treia încercare, cu deștu’ pe bon și calcule pe șervețel, mi-a ieșit și am lămurit problema. În urma anchetei s-a găsit vinovata, casa de marcat și eu că m-a mâncat în stomăcel să-mi fac upgrade la cartofii prăjiți.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top