Logică de fier

Logică de fier

Logică de fier

Logică de fier aplicată pe grup organizat legal și conform cu legile stării de alerta la o ciorbă de burtă. Prietena mea stewardesa, de pandemia asta, a lăsat avionu’ pe pistă și a redescoperit aragazu’. Ne-am strâns, am păpat da’ mai mult am băut pentru că de fapt și de drept, ciorba de burtă era așa, mai mult un pretext cu garnitură  de cocârț, niște vin și bericele fără număr.

Când sunt pilit, deși nu par, debitez niște tâmpenii cu rol de sfat prietenesc, cu o față serioasă, bazate pe o logică destul de plauzibilă. Da’ e bine să te gândești de două ori înainte de a pune-n practică ce zic io și să-mi studiezi bine privirea tulbure ca să-ți dai seama de valoarea cifrei octanice din sânge și din aeru’ expirat. Pentru edificare clară AICI.

Cum stăteam noi și ne pileam ușor, pe o prietenă o apucă sughițu’ și dacă nu reacționează imediat, următoarea jumătate de oră cam asta-i ocupația de bază. Unu’ mai sfătos ca altu’, ba să-i dea cu apă, să-și țină respirația până la violet, să nu mai știu ce dracu’, nimic nu avea succes. Atunci mi-am amintit că la copii se administrează o linguriță de zeamă de lămâie și trece.

Neuronu’ meu cercetător britanic , cu logică precară, imediat s-a pus pe calcule de-mpătrățilit formula chimică a lămâii și rezultatul a venit repede. E clar că PH-ul lămâii e de 2, sau 2,5, oricum p-acolo, și dacă e sub 7 sau 6, că nu mai știu sigur, e clar că-i acid. Citric în cazu’ ăsta și acidu-i dă la gioale sughițului.

Da’ n-aveam lămâie, mă rog, aveam da’ n-am întrebat, pentru că pe masă stătea la loc de cinste alături de smântână și ciorba de burtă, sticla cu oțet, CH₃COOH pentru erudiți. Imediat am făcut conexiunea, am echivalat acidu’ citric cu cel acetic ș-am emis ipoteza la masă cu o seriozitate științifică și poker face, „așa trece sughițul, ia o dușcă și ai scăpat”.

Normal că n-a scăpat, de fapt a scăpat de papilele gustative, de zâmbetul de pe față, de grețuri matinale, de orice, mai puțin de sughiț. Și am concluzionat „Hm…deci nu merge cu oțet, trebuie ceva mai tare…auzi fată, ai Domestos prin casă?”. Vă imaginați ce priviri am recepționat și ce cuvinte alese. Și pe bună dreptate, da’ așa a funcționat logica mea în momentul respectiv și tre’ să recunoașteți că are bază solidă. Mare noroc am că mă iubește…și mare noroc are că n-aveam pe masă o baterie auto sau orice altă sursă de acid puternic.

Și totuși, de ce se dă zeamă de lămâie la ăia mici ? Care-i logica? Ce anume din zeama de lămâie combate sughițu’, vitamina C? Tre’ să găsesc răspuns la-ntrebarea asta care mă macină demult și nici nu mai am pe cine să fac teste. Deci mare grijă, dacă mă vedeți la al treilea cocârț și plin de idei constructive, mai bine intră pe google, nici ăla nu-i total sănătos la căpăcică, da’ mai ai o șansă.

Logică de fier

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top