Nimic nu se pierde, totul se transformă-Cronică de weekend

pubele hirlau

Am răzbit un weekend de hei-rup. Am eliberat de ace, brice și … așa, un apartament întreg. Am facut echipa fantastică compusă din mine și patru gagici fezabile. Saci, săculeți, cutii, cutioare cu „de aruncat”, cu „de păstrat că poate trebuie”, cu „de donat”, per total, fără exagerare, cred că m-am apropiat la 50 de bucăți saci cărați cu trudă și febră musculară la tomberon. Am ajuns la concluzia că dacă n-ai moloz, nu tre’ să te stresezi că vine primăria să-ți dea amendă pentru depozitare de chestii la tomberoanele de cartier. Tomberonu’ în raza căruia se află locația din care am disponibilizat lucruri, e cam la 150-200 de metroi lungi și grei, mai ales la dus. Am cărat acolo de la oale și borcane, și până la un pat tăiat pe jumătate ca să fie mai ușor. Le lăsam, plecam, ajungeam pe balcon la o țigară de pauză și când mă uitam spre tomberon, absolut tot ce lăsasem în urmă cu cinci minute dispărea ca prin farmec. Ninji frate!!! Am zis că musai tre’ să urmăresc fenomenu’ și să-i văz pe temerari cum se mișcă ei cu rapiditate și grație. Sâmbătă cobor în echipă cu una din gagici, cu un rând de saci. La zona de tomberoane se lăfăiau în soare patru bucăți pe diverse culori, d-alea de plastic cu roți de cauciuc. Am lăsat sacii și fuguța retur spre balcon la pânda. De undeva, nu știu de unde, au apărut ninjii și s-au pus pe forat. Forat pe bune, adică la un moment dat era unu’ plonjat în tomberon de se mai vedeau doar picioarele din el. Am mai prestat și la ultima șarjă, am coborât toată echipa, fiecare membru cu câte doi saci de gunoi. La zona de tomberoane, surpriză!!! Din patru bucăți inițiale nu mai era decât unu’ singur. Ninjii au zic că n-are rost să se chinuie așa, mai bine pleacă cu recipientul pe roți, golesc conținutul acasă și … sperăm că o să-l returneze la un moment dat. Atunci mi-am dat seama că puteam să fac și eu chestia asta. În loc să trag de saci până la mama dracu’ cu crăci, mai bine veneam cu tomberonu’ la intrarea-n bloc și dacă mă forțam puțin, cred că-i puteam arunca direct din balcon. Cine n-are un ninj, să-și cumpere … sau găsește moca prin cartierele ploieștene.

Replica zilei a venit de la una dintre cadânele participante. Într-un moment de pauză îi sună telefonul unei prietene: „Bună, bine … ce să fac…leșinată-n pat la Cătă”. Vai, mulțumesc … asta da reclamă. Bine că s-a oprit la timp și n-a zis și motivul leșinăturii că-mi mototolea imaginea de Catuț cel Mic, tare-n cric și cu „merele” de aur.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top