Plecat-am ușor tristuț că las în urmă Timișoara ș-am orientat busola către sudul extrem al Românicii. Am galopat până la Cascada Bigăr unde ne-am bucurat de o cădere de apă mică, dar foarte frumoasă și de efect. După spectacol vizual de calitate, o cafea și un suculete, l-am pus pe Sherman să atace spre Cazanele Dunării.
În drum ne-am împiedicat de Băile Herculane și zic „hai să fac autoritățile de cacao p-aci pe blog”.
RUȘINE, RUȘINE, de trei ori RUȘINE!!!
A fost cineva la perla Cehiei, Karlovy Vary? Ei bine, dacă idioții care ne-au condus de la Revoluție încoa’ nu furau ca-n codru și se ocupau sănătos de zonă, Herculane făcea pipi cu boltă pe tot ce-nseamnă localități balneo-climaterice din Europa… poate chiar din lume. Clădiri maiestoase, cu istorie și povești, lăsate în paragină cu nepăsare și nesimțire de cel mai înalt nivel. N-am cuvinte și mai bine trec peste ca să nu încep cu porcăiala p-aciulea.
Finalul zilei l-am petrecut la Cazanele Dunării și în Drobeta Turnu Severin.
Aici pe un drum desfundat vai mama lui, am reușit să găsim piciorul podului construit de romani prin geniul lui Apolodor din Damasc. Normal, autoritățile române au fost luate prin surprindere…cam 1913 ani, da’ tot e bine că au pus osu’ la treabă să pună în valoare monumentul… și iar rușine…
Ne vedem în dei eit, ultima zi din traseul mioritic.