O țară, o origine și totuși specii diferite

Stema TransilvanieiVSStema Valahiei

Clar, noi muntenii suntem specie diferită. Nu contest originea comună cu restu’ țării, da’ undeva-n negura istoriei noi am pățit ceva la căpăcele. În concediu’ asta am interacționat cu vestu’ țării unde secunda e cam de patru secunde d-ale noastre ca durată. Acu’ nu zic că-i mai bine la noi să trăim intens și agitați, da’ parcă nici așa nu-mi place cu pui de somn între replici la o conversație banală.

O chestie pe care n-o știam e începutul dialogului, mai bine spus când începutul dialogului e o-ntrebare prin folosirea în exces a cuvântului „oare”. Alba Iulia, cetatea Alba, o terasă din interiorul cetății cu bere la halbă, atenție, un singur tip de bere, ăia care-ncepe cu „C” și se termină-n „berg”:

– Bună ziua, o bere vă rog.

– Oare… de care să fie?

– Păi n-aveți decât halbă d-aia…

– Oare, o halbă?

– Nu-n pana mea, trage o țeavă până la masă că mă descurc.

Sau o cârciumioară pe la Cluj cu hot dogi și alte chestii pe fugă. Aveau un singur fel de cafea, pe tejgheaua din față pliculețe de zahăr să o faci cum vrei tu:

– Bună, o cafea te rog.

– Oare… cum o beți?

– În gură… aveți branule să o pot face intravenos?

Cea mai tare a fost o tanti la Sebeș, aveam rezervare prin booking, ajung în locație și:

– Bună ziua, am și eu o rezervare pe trei camere la dvs.

– Oare… aveți rezervare la noi?

– Nu, am oprit așa… să vă testez vigilența. Așa făceam eu în clasele primare când mă-ntreba tovarășa ceva, repetam întrebarea să câștig timp că poate minionu’ din căpăcică găsea răspunsul… nu-l găsea da’ speranța închide lumina.

Fază tare tot la Cluj la o fast foodărie. Nici o masă montată-n locație, normal, e pandemie, afară nu exista terasă. Comand eu un hot dog și mă-ntreabă vânzătorul:

– La mână?

– Ha?!?!?!

– O luați la mână?

Nu pricepeam întrebarea și nici de ce e interesat ăsta de viața mea sexuală. Probabil că după ochii mei dușmănoși s-a prins că nu-s din zonă, caninii iviți din rânjet n-avea cum să-i vază că purtam mască, rectifică:

– O luați la pachet?

– Nu pretenaș, mă așez în cur pe gresie, io-te colo pe colț să nu-ți deranjez clientela, mă mai scoți tu cu lesa p-afară de două ori pe zi.

La gelaterie nu vrei o cupă de înghețată de ciocolată, sau mă rog, tu vrei o cupă da’ vânzătoarea-ți dă un glob… altceva, e un fel de luna de pe cer.

Oprim la o terăsuță cochetă. Mare în vitrină o tablă scrisă cu „Avem plăcintă cu brânză și plăcintă cu vișine”. O prietenă din gașcă cu ploaie pe cerul gurii comandă cu vișine dar avea nevoie de lămuriri suplimentare vis-a-vis de mărime și formă. Pe bună dreptate, așa am aflat că-i vorba de cheesecake. După un sfert de ceas vine ospătărița să se asigure că e comandă pe bune și nu-i dă țeapă la prăjitură. Zici că n-o credea. După alt sfert de oră ne trezim iar cu fătuca de la bar care ne anunță senin că n-au de vișine da’ recomandă cu brânză că e tot triunghiulară… numa’ că n-are vișine, are brânză. Bă n-am fi crezut… ce chestie… și toată agitația asta în doar 30 de minute, wow!!!

Tind să cred că e de la ocupația romană, le-au făcut ăia ceva, le-a pus piedică la secundar. În rest numa’ de bine. Oare… așa suntem priviți noi muntenii de către moldoveni? Că par mai agitați ca noi și sigur secunda lor e cam cât două d-ale noastre.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: