Nici nu-ncepi bine vinerea că te trezești duminică dimineața cu gându’ la ziua de luni de-ți confirmă teoria relativității temporale. Ești vineri cu un cocârț în pahar și puf, se face duminică cu proiecția reminescențelor cocârțului din pahar asupra cutiei cu scufițe. Ieri a fost o zi miștoacă, dimineața un soare cu mesaje de „fraierică, hai p-afară… hai mă că acu’ se face toamnă pe bune și o să mă cauți… treaba ta, eu ți-am zis”. Am cântărit variantele și cea mai atractivă a părut asta cu cafea pe malul unui lac. Sunat gașca de gagici, încălecat p-o șa de Sherman și hai la drum. La prima benzinărie, bine că a fost la ieșire din Ploiești, am constatat că n-am nici un document la mine care să ateste că-s proprietarul lu’ Sherman, dreptul meu legal de a conduce un Sherman, CI, card… tot. Da’ aveam mască… în buzunar. Nu știam de ce se uită toată lumea ciudat la mine când am intrat în benzinărie așa… brambura și nemascat. Cred că dacă eram în cucu gol da’ cu mască regulamentară nu era așa o mare problemă… de situație zic acu’… nu de cuc. Mă rog, cale-ntoarsă, recuperat actele din pantalonii plasați în coșu’ cu rufe murdare, adică da, exista și posibilitatea băgării actelor la spălat, și în sfârșit la drum pe direcția corectă. Mă rog, așa credeam eu. M-am dat deștept și nu am luat în seamă wazele care-mi tot spunea „la dreapta…ai trecut, trebuia dreapta… bă ești turc,tâmpitule , am zis la dreapta!!!” și am făcut dreapta da’ prea târziu. Ce-i drept pe GPS vedeam lacu’, da’ nu puteam să ajung la el din cauza viloacelor construite. Mă bătea un gând să sun la poartă să comand cafele și acces pe malu’ lacului da’ tot am văzut pe garduri stickere cu „Obiectiv protejat de firma X cu ceafa lată și bătaia doare”, așa că am zis pas, mi-am cerut scuze de la waze și nu i-am mai ieșit din cuvânt. N-am ocolit decât fo 22 km da-n final am ajuns la Marina Snagov, sper că asta-i locația în care am fost și nu greșesc. Drumu’ e caștoc da’ locația e încă ancorată în timp trecut… trecut de 20-30 de anișori. Terasa zici că-i făcută din bucăți recuperate din alte terase făcute tot din bucăți, prin spate spre wc-uri e o combinație de șantier și groapă de gunoi, budele-s … da… sunt acolo, una peste alta arată ușor deplorabil. Personalu-n schimb foarte serviabil și ok. Cafeaua nu de fiță, la filtru normal de chicinetă corporatistă, și când am cerut lapte am avut în față o cutie întreagă să ne ornăm cafelele după pofta inimii. Datorită proximității lacului și soarele superb, locația parcă avea o aură frumoasă și nu mai băgai în seamă chestiile de design apocaliptic.
Mno… când am văzut că poți să te dai cu hidrobicicloanța mi-au aplaudat ochii. Apropo, a se observa costumația mea regulamentară de Marina USA de parcă-mi închiriau oamenii ăia cel puțin o fregată. Le-am convins ușor pe gagici, am închiriat două bucăți și hai să cucerim mările… lacurile… lacu’… da’ așa-ncepi, până te faci pirat o iei ușor, cu hidrobicicloanța pe lac. Hidrobicicloanțele contemporane cu Iliescu, încă pluteau deși am avut ceva emoții când am primit veste de salvare da’ cică-i procedura standard, pedale cu scârț și direcție total dereglată. Nu conta în ce poziție puneai cârma că oricum bicicloanța mergea pe unde-i venea. După ora pe care o plătisem, am reușit să-i deslușim tainele orientării și am răzbit în încercarea de a ajunge la mal… la malu’ care trebuie, la ăla de unde am plecat. Acum mi-am dat seama de ce pe bonul casei de marcat cu plata pentru închiriere plute umblătoare, nenea de la bar mi-a trecut și numărul de telefon. În caz că ajungeam foarte departe sau nu reușeam să navigăm înapoi la portulețu’ locației, sunai și ziceai scurt „help!!!”. Pe Snagov cred că am văzut cei mai mari nuferi ever.
După experiența navală m-am pus pe drumu’ spre casă și ne-am oprit fix la o cârciumă pe motiv de foame de lup… de lup de mare d-acu’.
Concluzia- Nu merită cafeaua acasă pe zi însorită de weekend, mai bine mergi puțin, închizi ochii pe la neajunsuri, te bucuri de priveliștea care merită, de prieteni și te râzi nonstop. A fost o zi de 10 cu felicitări.