Fiind băiet muzee cutreieram… între timp m-am făcut mare și am zis că nu-i rău dacă-mi reactivez partea aia de creieraș care are în job description culturalizarea personajului principal. Așa că, împreună cu Biba, Babane, Bimbi și Zânuț, fără Dili absentă motivat pe probleme de job, pentru că, nu-i așa, cineva tre’ să mai și muncească prin țara asta, am descălecat după mai bine de 30 de anișori la muzeul Antipa.
Știam că-i refăcut și apreciat de critici, da’ parcă-i prea refăcut. Glumesc, normal. Acum din vechiul muzeu de prin fișierele mele prăfuite din căpăcică, mai este clădirea-n sine pe exterior, și-n interior, chiar dacă p-afară e „vopsit gardu’ „, înăuntru nu-i leopardu’. Adică e… doi sau trei împăiați. Arată extraordinar de bine, la standarde cu cinci steluțe poleite, personal amabil și interactiv, o frumusețe de locație pentru toate vârstele. Dacă nu era scârba asta de virus mergeau și tabletele interactive din fața vitrinelor. Ai de frecat duda într-un weekend, lasă dracu’ mall-u’ și bagă un ochi la Antipa.
După ce ne-am zgâit prin vitrinele Muzeului Antipa și ne-am culturalizat creierașii, normal c-au început probleme pe la stomăcele și am ales Berăria H pe motiv de zilele plăcintei… sau la plăcinte înainte… sau… ceva cu plăcinte. Cum am ajuns am tăbărât pe… cine ghicește, se aude și-n ultima bancă? Hai că se poate… greșiiiit, am tăbărât pe pastramă de oaie. Am făcut o masă câmpenească cu din toate, de la pastramă la mici, cartofi copți, legume și Mirinda pentru că nu aveau Pepsi. După toată bomba calorică de origine animală, am trecut la plăcinte. Nota 10 pentru diversitate. De la plăcinta de dovleac (bleah) și până la mere, pere în panere, găseai din toate. Da’ am o-ntrebare… chefu’ care le-a prestat are diabet? Că n-am văzut zahăr nici pe prospect. Gust comun spre deloc de am crezut că am luat toți covid. Noroc cu Mirinda aia că ne-am prins că suntem ok, aia avea și gust și miros de la E-uri. Dacă venea Laleaua Neagră acolo, adică mama Dumnezeu să o ierte, le punea la ăia mesele-n cap. Făcea mama o plăcintă de te-ndopai până la refuz… și mai luai o bucată. Haioase denumirile. Aveam „plăcintă haiducească cu nu mai știu ce umplutură șterpelită” … nu prea politically correct, adică dacă-i șterpelită de haiduci trebuia să fie moca, dată la nevoiași… în rolul nevoiașilor, noi. Așa pe bani trebuia să se numească „plăcintă hoțească cu umplutură de nu știu ce, șterpelită și vândută fără gust la figuriști” … ca mine. Sau „placintă cu mere de aur”, ce credeți… nici urmă de aur, măr avea, fără gust da’ era prezent. La plăcinta cu vișine sau cireșe trebuia să scrie pe ea că „poate conține urme de cireșe sau vișine”. Deci… BIG FÂS da’ ne-am scos cu pastrama.
Știe cineva dacă a preluat primăria Nicușor? Parcă arată Bucureștiul altfel ieșit din fire.