Error la sistemele de navigație

Lost Signpost

Vă spuneam acu’ câteva articole-n urmă cât de praf e capacitatea mea de a reține numere. Probabil că are o denumire latinească în manualul de psihologie de anu’ trei, secțiunea „Creierași faultați” chestia asta de care sufăr. Mă rog, nu sufăr, ba chiar mă doare-n spatele gării de ea, asta e, atâta s-a putut, d-asta s-a inventat carnețelu’ de notițe și notes-u’ la telefoanele inteligente. Acum o tonă de ani, când se presupunea că-s cu neuronii intacți și tinerei, șefu’ s-a gândit să ne cadorisească cu un party de Crăciun d-ăla de povestit la nepoți, de trei zile și trei nopți ca-n povești. A închiriat un hotel din Cheia, cine a fost prin zonă sigur l-a văzut. Arată ca două cabane țuguiate, două triunghiuri isoscel în secțiune, unul lângă celălalt dar cu o singură intrare și o singură recepție. A fost devis.ro, cu foc de tabără, chestii tradiționale de pe porc, țuicomicină fiartă și toate astea doar în deschidere, afară la primire oaspeți. Friguț în zonă perioada aia da’ lângă foc și cu țuica-n venă venise vara, noi ne-am pus pe consumat cu simț de răspundere. La un moment dat am zis că-i bine să ne mai și cazăm și să continuăm prestația indoor. Surpriză de proporții. Eu am primit cameră în corpul doi, etajul doi sau unu’, numărul de cameră ceva cu multe zecimale, holuri albe fără puncte de reper și ca să ajung acolo trebuia să trec prin dreptul recepției, să cobor niște trepte, prima stânga, apoi dreapta, urcat alte trepte, iar stânga, zece flotări, trei Tatăl nostru… se pierdea și Wazele-n labirintu’ ăla. Mno… cum dracu’ fac? M-am orientat ca pirații când ascundeau comori cu punct de plecare recepția hotelului. Aveam trepte, doi pași stânga, zece-n față cu înclinație și tot așa… alte numere de ținut minte care în momentul ăla chiar păreau ușor de reținut. Ne-am cazat și hai la chef.

A fost o noapte cruntă. Pe la șapte dimineața ne-au rugat ospătarii cu lacrimi în ochi să părăsim restaurantul ca să poată și ei să aranjeze locația pentru micu’ dejun. S-a spart gașca și m-a mâncat undeva să mai fumez o țigară afară la aer curat… prea curat pentru un ploieștean poluat și d-asta țigarea. Am reintrat în hotel, părăsit de toată lumea și hai să găsesc camera. Numerele erau amestecate-n mintea mea mai rău ca biluțele de la 6 din 49, nu mai știam nici etaju’, de numărul camerei nici nu mai zic. Toate holurile erau la fel, ușile identice și planul meu ăla de pirat se făcuse praf și prafu’ dus de vânt în toate zările. Zic „asta e”, cu riscul să par tâmpit, mă duc să-ntreb la recepție la ce cameră stau, etaj și mai ales ce traseu merge până acolo.

-Bună dimineața, nu vă supărați, sunt Cătulică Aiurelovici Uitucilă, îmi spuneți vă rog la ce cameră sunt nominalizat la somn?

-Bună dimineața (tipesă cu zâmbet larg și șmecheros), nu ați primit camera aseară la venire?

Știa că am primit camera la venire, știa că mi-am lăsat bagaju’ acolo dar se distra copios și mai răsucea puțin cuțitu-n rană.

-Ba da…. dar n-am primit și hartă sau șerpaș și… pe fondul consumului de alcool și petrecăreală, am hardul resetat, istoricul s-a șters și am uitat total. Poate dacă vă uitați prin registrul acela cartonat și mare pe model Hogwarts, mă puteți îndruma.

-Cu mare drag… da’ avem o problemă. Toate camerele sunt notate cu numele firmei, nu nominal pe angajat.(și zâmbetul se mărea vizibil… la ea, că la mine se transformase într-o meclă uimită-n prag cu disperarea)

-Minunat!!! Deja canapelele din recepție-mi fac cu ochiu’. Bun… vă mulțumesc.

-Cu mare plăcere, vă mai ajut cu ceva?

Am vrut să zic „da, ia-mă acasă, bagă-mă la duș, dă-mi un nurofen că am făcut coctail de pileli, învelește-mă și pupă-mă pe frunte, răutăcioasă mică” -Nu, mulțumesc… urează-mi baftă. Și am plecat în explorare.

Am avut noroc. Prin hotel m-am întâlnit cu soția lu’ șefu’ care tocmai ieșea la o plimbare matinală și mi-a spus cu exactitate la ce etaj stau. Pe palier mi-am încordat toți neuronii funcționali și prin deducții logice care au implicat poziția stelelor și câteva elemente de decor, am ajuns din încercarea trei la mine-n cameră. Bine că la primele două încercări eșuate, locatarii camerelor au avut inspirația să-ncuie ușile că cine știe lângă cine mă trezeam în pat.

Ei? Vă simțiți mai bine și vă recunoașteți de sănătoși la căpăcele?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: