Pizza pe toate drumurile

pixza

Anul de grație 1900 iarna, mai precis 2 ianuarie… data o știu cu exactitate, cu anul am o problemă… poate că trecusem de 2000… lipsesc ceva fișiere dar sunt neesențiale. După o petrecere zbuciumată la cumpăna dintre ani, pe data de 2, circuitele-mi erau iar funcționale la capacitate decentă. Pe vremea aia se inventase DVD-u’ și aveam ceva restanțe la filme strânse la colecție da’ încă nevăzute. Vorbesc cu un prieten și ne hotărâm să facem o seară de filme, bere și pizza. Ne-am văzut pe la un două post meridian și înainte de a da play la primul film am intrat pe net să caut numărul de telefon de la o pizzerie din Ploiești, faimoasă pe vremea aia. Tastez „pizza faimoasă din Ploiești” și sun…

-Bună ziua și LA MULȚI ANI, un an nou poleit cu haur, fără pastile, medic sau popă… bla, bla… ați dat drumu’ la focuri?

-Bună ziua, LA MULȚI ANI, trăiască și-nflorească… bla, bla… încă nu, dar pe la un 4 începem la platane, comanda se livrează în jurul orei 5, maxim 5,30, e bine?

-Perfect…vreau o d-aia și o d-ailaltă cu extra chestii și murături să-mi ia greața. Adresa e Deltei bla, bla, numărul bla, hai să trăiești.

Și am dat drumu’ la treabă… adică bere și film. Pe la un 5 și jumătatea foamea s-a apropiat cu pași de felină. Pe la un 6, felina ne sfâșia  la colăcei… scuze, six pack. Se face 6.30 și telefonul sună a speranță.

-Bună seara, de la pizza bla, bla… nu vă supărați, sunt pe Deltei dar nu găsesc adresa… mă ajutați puțin.

-Normal că te ajut… mi-e o foame de aș mânca și bătaie numa’ să mănânc ceva… de unde vii, dinspre centru?

-Da

-Perfect, intră pe Oltului și mergi până-n capăt ca-s legate străzile cap la cap Oltului cu Deltei, probabil nume alese că Oltul se varsă-n Dunăre și Dunărea se termină cu Delta, deci la capătul celălalt, pe stânga, e primu’ bloc.

-Știți… nu văd blocuri, sunt doar case.

-Da, pentru că ești pe Oltului, exact cum am zis, dă-i înainte până la capătul celălalt al străzii și o să mă găsești… dacă asculți atent se aud niște urlete de lup, eu sunt, așa fac de foame.

În mod normal, după indicații, trebuia să ajungă în 2,5 secunde ca Lamborghinii de la 0 la 100 km. Nici pomeneală. După alte 15 minute mă sună iar.

-Nu vă supărați… nu găsesc adresa, vă rog să-mi mai dați detalii.

-Ce căcat detalii… din ce e asfaltul pe stradă, din ce încrucișări de rase provin maidanezii de pe stradă? Hai să reconfigurăm și să te pun pe traseul clasic. Ești pe Republicii și când ajungi la semaforul de la nord, ai ajuns? Acolo la Mec…

-Aaaaa…da…

-Faci stânga pe linia de tramvai pe lângă Dero și Lidl-ul care se va construi peste zece ani (glumesc… pe vremea aia nici nu știam ce-i Lidl), și iar prima stânga… aia-i Deltei… la primul bloc de pe dreapta.

-Aaaaaa… tramvai? Dero?

-Prietene, de când stai în oraș și mai ales de când te ocupi cu livratu’ de pizza?

-E prima mea zi… da’ am o-ntrebare…

-Alta?

-Din ce oraș mă sunați?

-În momentul ăsta cred că din Sodoma sau Gomora… nu știu exact… din Ploiești, de unde dracu’ să sun…

-Ați făcut comandă la filiala din Oradea

Dintr-o dată m-am făcut mic, n-am mai fost așa important, vocea scăzută și gâtuită…

-Aaaaa… eu am intrat pe net și…

-Stați liniștit, sun eu colegii din Ploiești dar o să mai dureze cam o oră

După altă oră și jumătate, a venit băiatu’ cu pizza, nici nu putea să vorbească că-l umfla râsu’. Am luat pizzele cu o eleganță aristocrată, o mimică de „ce, s-a întâmplat ceva?”, am plătit cu un bacșiș generos și i-am trântit ușa-n nas să nu mă deoache de mândrețe de prost ce sunt.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: