Jerusalema made in Romania

81us1D0fMWL. SL1500

ANUL DE GRAȚIE 2020, anul în care am învățat să ne spălăm corect pe mâini, să nu ne mai pupăm între noi ca mafia siciliană și să dansăm Jerusalema. Este melodia care ne-a inspirat, ne-a disperat, ne-a terorizat, melodia pe care o auzi pe la toate radiourile, terasele, bâlciurile și youtubele, sunt ferm convins că am auzit-o ring ton la unu’ care ieșea dintr-o biserică disperat că-i orăcăia telefonu’ la vecernie. De plictiseală, de amuzament, am făcut ce face românu’ mai bine, am dansat după cum ne-au cântat alții. O las și aci, știu că o știți, e așeeea… mai mult să vă enervez.

 

La cât a fost difuzată am senzația că de la asta a plecat covidu’ sau măcar îl atrage. Mă rog, hai să nu terfelim piesa de loc unu pe toate topurile și topuțurile de prin toate țările, mai puțin Coreea de Nord… deși am ceva dubii că nu dansează și Chim Ping Ling ăla al lor în duș sau dormitorul cu ușile închise. Da’ altceva vreau să vă zic în Halloweenu’ de pandemie.

Mai plagiatori ca Ponta, mai copiatori decât un xerox de la o multinațională, mai imitatori ca indigou’, doamnelor și domnilooooor… avem… maneliștiiiiii!!! DJ Master KG Ț…Ș … sau cum dracu’ te cheamă-n pseudonimul de pe scenă, poți să faci plici, io-te colea artă. Din familia regală a Banatului, prințul Dani, logic, al Banatului, promovează și ni-l recomandă cu căldură pe Cocoș de la Călărași… am presupus că n-are diacritice și le-am pus io. M-am prins de Calarasi că e Călărași și Cocos e de fapt Cocoș… sau poate că-i cocos… da’ la Călărași mai răruț cu cocotierii, zic. Dacă până acu’ nu ți-a făcut Jerusalema rău de la stomăcel, încearc-o p-asta și sigur o să-ți facă. Recomand ascultarea chestiei pe budă sau cu un lighenuț în proximitate.

 

Nu dați cu pietre că-mi revin. Hai să avem un weekend plăcut… sper că nu l-am stricat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top