V-am mai povestit de prietenii mei hobbiți din Comitatul de Vest din Ploiești. Oameni dragi și de ispravă dar care n-au avut parte de ploaie în anul de naștere, a fost an mai secetos și nu prea-s dezvoltați pe înălțime. Dar nu uitați, esențele tari se țin în sticluțe mici… asta așa… să nu mă-njure după citirea articolului. Merg dragii de ei la market să cumpere de pus pe masă. Trebuie să vă spun că persoanele scunde sunt total defavorizate de magazine. Au ăștia niște rafturi înalte și dacă vrei ceva de pe ultimul, ăla de sus făcut special pentru zei, și dacă cevau’ mai e puțin din el și e stivuit în fundu’ raftului, nici nu-l vezi, ce să mai vorbim de acces ușor. Au vrut un borcan de mazăre, marfă de contrabandă, că exact acolo pe fund de ultim raft era postat. Vă imaginați imaginea cu ei doi țopăind ca fasolea mexicană pe lângă mazărea…. presupun că turcească? Inventivi, după chipul și asemănarea mea, au șmanglit un tub d-ăla de hârtie de împachetat cadoaie și din aproape-n aproape, au tras mazărea aia nenorocită și-ndepărtată. Probabil o să-i găsiți pe youtube postat de un angajat distrat de filmuleț.
Asta-mi aduce aminte de o pățanie de acu’ câțiva ani, la magazinu’ ăla nemțesc pe roșu care-ncepe cu „K”. Aveam în job description achiziționarea a 10 buc. ouă de găină fericită, scărpinată pe burtică, tratată cu respect și dată la cocoș fățos, varianta cocoșească a lu’ Momoa. La raionul de resort surpriză, era raioană pentru că n-avea „oo”. De fapt și de drept aveau, da’ doar la varianta pentru restaurante, cantine și popote militare, adică la carton de 30 de buc și ambalate câte două cartoane. Ce dracu’ să fac cu atâtea ouă că doar nu mă puneam cloșcă. Undeva departe, pe ultimul nivel din zgărie norii de raft de ouă, în locul cel mai inaccesibil, în fundul fundului de raft se zăreau niște cutii normale de zece ouțe. Mno… la mine-n ’76 a fost an mănos, nu-s chiar mic de statură și nici mare, da’ la poziția produsului avea dificultăți și Ghiță Mureșan. M-am sucit, m-am învârtit și am găsit o tanti angajată care aranja chestii și avea spor de lucru la-nălțime pentru că utiliza o scăriță d-aia cu trei trepte. Am pândit-o și cum s-a dus spre depozit, i-am furat scara să-mi fac treaba. Proaspăt urcat pe scară, apropo, se vede așa mișto un market de la etaj, tocmai ce mă-ntindeam după ouă și țop apare o clientă.
-Nu vă supărați, îmi dați și mie un carton?
-Sigur doamnă, poftiți.
După ea altă clientă… și alt client, până la epuizarea stocului. Normal, la ultimul client și ultima cutie de ouă pe care mi-am pus-o deoparte, am zâmbit larg și am zis – ne pare rău, nu mai avem.
-Păi aduceți din depozit…
-Cu mare drag, imediat după ce depun un CV la ăștia, mă acceptă, mă cer la raionul ouțărie și primul client al meu, dvs. sunteți.
Băbăiatule, un „mulțumesc” la casa de marcat n-am primit, o strângere de mână, un discount la „oo”, nimic… ce chitroși.