ROGVAIV de povestiri

mixed colors

Zilele trecute, pe la un 13.30 foamea s-a apropiat de mine cu pași de felină și m-a atacat. Cu un coleg de galere am plecat la un restaurant din apropiere. In door închis, terasa struțo-cămilă unde se și fuma era închisă că are mai mulți de doi pereți și un acoperiș, singura variantă disponibilă era la o masă afară, lângă un încălzitor de terasă care ardea gazu’ de pomană, adică era cam degeaba. Foamea masivă a învins senzația de frig și ne-am așezat. Acu’ tre’ să vă pictez tablou’. Strada cea mai circulată din Ploiești, cu trotuar mic, îngust, gardul restaurantului din fier forjat și noi la masă, imediat după gard. Vin ciorbele și noi tocmai ne pregăteam de diving în miros proaspăt de noxă auto netrecută prin catalizator. La un moment dat pe stradă a trecut o mașină de salubrizare cu jet puternic de apă îmbunătățită cu detergent și dezinfectant. Sănătate curată!!! Amândoi ne-am ales cu scuturi anti-covid printr-un strat protector de zeamă d-aia pulverizată de mașina aia, cotele apelor ciorbelor noastre au crescut brusc și nici n-au mai avut nevoie de sare și piper. Suntem bine… seara mai luminăm în întuneric cu un verde fosforescent da’ suntem ok.

L-ați văzut pe bou’ ăla de paznic de la nu știu ce spital, de nu știu unde, care se plictisea cu simț de răspundere și a dat cu spray după o pisică de au evacuat ăia tot etajul? Așa… din amuzament și din profunzimea nucii seci cu rol de creier, pândarul nostru s-a gândit (ha… bună asta cu gânditu’) cum să animeze viața monotonă a personalului medical… și a poliției… și pompierilor. A reușit.

Săptămâna asta am avut o grămadă de apeluri greșite pe telefonul de muncă. Am fost confundat cu Romtelecomu’ decedat de ceva vreme, cu o moară de prin Ardeal pentru o programare, trei apeluri de la o cucoană care o căuta pe doamna Eli, cu greu a priceput că doamna Eli i-a tras țeapă cu un număr de telefon aiurea, bafta mea că s-a nimerit telefonul meu, cu Costică veterinaru’, probabil bețivu’ satului cu apucături de veterinar care nu ajunsese la un castrat de ceva, cu două firme de curierat și cireașa de pe tort, confundat cu „dom’ colonel, sunt aciulea peste stradă da’ nu vă văd”. Normal, sunt doar un biet sergent în rezervă da’ am look fezabil de colonel. Doamna Eli, dacă citiți asta, vedeți că vă caută o doamnă disperată cu voce plictisito-mecanică de centralistă. Cred că e ceva important că a tot insistat.

Cică-i gata vaccinu’ de covid. S-a făcut lista cu numerele de pe tricouri. Primii vaccinați sunt cei din prima linie, personal medical, armată, poliție, persoane cu funcții, apoi cei mai expuși, adică persoane de peste 65 de ani, urmează persoane de orice vârstă cu afecțiuni importante și pe final restu’ lumii. Era mai simplu să primesc un mesaj de genu „asta e, scapă cine poate” sau și mai optimistul „o să mori”.

Am văzut la Lidl tricouri și pantofi sport brand-uite cu Lidl. Moamă ce tareeee!!! O să mă asortez cu sacoșa textilă brand-uită cu Lidl. Apropo, am o curiozitate de babă, chiar se vând chestiile alea? Cine a avut strălucita găselniță? E echipament obligatoriu dacă mergi la Lidl? E un fel de echipament de gală marțea și joia când sunt promoții? Știu, sunt mai multe curiozități… așa sunt babele. Apropo de sacoșa de Lidl. De fiecare dată când ajung la casă, fac în așa fel încât să mă vadă casierița că o scot din rucsac și nu o iau de la ei… că am plătit o dată pentru ea. Și mereu mă-ntreabă „sacoșa e de la noi?”. Nu, nu e de la voi, e de la Penny, o dădeau moca. Vă dați seama că acu’ te controlează ăștia și la pantofi și la tricou?

Cea mai bună veste de săptămâna asta printre toți covizii, incendiile și carantinările, este că azi e vineri și-ncepe weekendu’. Să fiți bine, vă pupez cu mască.

 

 

 

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: