Mosul-cronică de film
Mosul, film made in Arabia. Acu’ trei zile m-am pus la un film chiar dacă se-ntâmpla într-o zi de miercuri în care, în mod normal ies la un cocârț cu băieții. Sunt pasionat de filme d-astea cu cafteală militară, arme, chestii și socoteli reglate pe calea cea dură. Dacă-s și desprinse din realitate e și mai bine.
Frunzăresc netflixu’ și găsesc filmul „Mosul”. De trei zile mă uit la el și nu reușesc să-l duc la capăt. În primul rând pentru că e arăbesc, probabil fix din Irak, n-am studiat cine-i producătoru’ cu banu’, da’ pot să jur că la-nceput am văzut o siglă de casă de producție ceva cu Dubai sau AbuDhabi, deci e în arăbește și nu-mi pică bine la creierași.
În rândul doi avem ori o traducerea de cacao, ori scenaristu’ era fumat, pentru că are niște replici anapoda de a trebuit să revăd trei faze de câte două ori pe motiv că am crezut că m-a furat somnu’ câteva momente și am pierdut chintesența cadrelor. Ai senzația că-s din alt film, cu niște scene de-ți blochează bruma de logică funcțională. Mă rog, pretenții de cinefil amator.
Filmul narează despre o trupă de gigii duri cu numele de cod SWAT, o trupă care s-a luptat cel mai mult cu ISIS dintre toate trupele combatante din zonă și i-a făcut p-ăia terci. E făcut după fapte reale și tot respectul pentru SWAT-iștii irakieni, ăia originali. Dar pentru ăștia din film, să nu fie cu supărare, da’ și-au ratat carierele de pufulețari, sculeri-matrițeri și ce mai vreți voi, cu condiția ca meseria aleasă să fie paralelă și echidistantă cu aia de actor.
Filmul începe total debusolant și rămâne așa până la minutul 1.14.43, ăla la care am ajuns eu. Replici fără legătură, acțiunea ciudățică și e al dracu’ de greu să-mi proceseze creierul european limba arabă rostită în film de băieții buni. Sună ciudat și mă aștept ca-n orice moment să se detoneze unu’ din ei. Știu, sunt răuț sau cum vreți voi, da’ asta se-ntâmplă la mine-n căpăcică, nu trec neam de bariera lingvistică.
Sunt și două chestii bune, imaginea și decorurile. Chiar cred că-i filmat prin zone devastate de ISIS că-s prea autentice și-s filmate miștocuț. Acu’ se fălește soldățoiu’din mine, ăla călit în armia română. Trupa de pui de persani e atât de praf din punct de vedere militar încât mă-ntrebam cum dracu’ răzbesc ăștia-n viață și nu se-mpușcă între ei.
Mister elucidat pe la minutul 1.12 și nu mai știu câte secunde când chiar se-mpușcă între ei din greșeală. În misiuni înaintează cu PM-urile la ochi, cu priviri războinice, pe modelul filmelor americane, da’ fac niște mișcări flagrante cu miros de colivă și sound de clopote bisericești… scuze, moscheiești, de te miri că ăștia chiar au reușit să pună ISIS-u’ pe fugă.
Bine, în film ăia din ISIS alți ratați, zici că înainte de lupte se dădeau teste de inteligență și-n funcție de astea se alegeau oponenții să fie balanța coeficientelor de inteligență reglată. Nu vă zic de-ncurcături cu poliția în condițiile în care și ai noștri tot milițieni d-ai lor, aripa mai nervoasă și mai șmecheră, da’ sub același steag/comandant etc, cel puțin în teorie sunt pe aceeași parte a baricadei… ăștia din film nu prea par.
Mno… hai că poate se plictisește cineva, caută filmul ăsta și-mi confirmă spusele, pentru că altfel e clar că m-am prostit și trebuie să mă resetez, să o iau iar cu desene animate, seria „Singur Acasă”…