Hai la o Poștă

În limbaj golănesc asta cu „la o poștă” e desprinsă din manualul PornHub și cel puțin în teorie, așa am auzit, e de bine și cu finalizare. Dacă „la o poștă” prinde contur și direcție cu specificația „Poșta Română”, tre’ să te-mpaci cu gându’ că poștitu’ și prostitu’ ești tu. Vedeți imaginea de mai sus? O imagine cât o mie de cuvinte de caracterizare a Poștei Române, trăiască, trăiască, de trei ori trăiască… deși mă-ndoiesc că n-a decedat de ceva ani buni. Săptămâna asta sunt chefless, muzăless, corabiipeliniadeplutireless… e un „less” de luni încoa’ de nu vă zic. Fix luni când ajung acasă găsesc în cutia poștală două țidule cum că tre’ să merg la poștă să ridic două plice cu iz de amendă. Probabil că am făcut eu ceva. Mintea mă duce la taxa aia de drum pentru care am mai plătit o amendă, sau ceva radare prin concediu. Ajung la poștă, îmi fac trei cruci regulamentare să nu fac tetanos sau să nu iau ceva viruși din perioada comunistă, intru și o deranjez pe una din cele două dudui care se plictiseau la unison. Aranjată gagicuța, tinerică, frumușică și în contrast total cu peisaju’ arhaic specific oficiilor poștale românești. Întind hârtiuțele și-mi explică din trei vorbe obosite că-s doar avizate plicele și tre’ să mă-ntorc marți să le ridic. Din priviri s-a prins că mama ei sughița în acel moment. Mă-ntorc marți pe o lapoviță mai spre ploaie, am stat la o coadă de șapte persoane, afară, cu distanțare socială care mă plasa în afara balconului care oferea la cinci din participanții la coadă oareșice protecție, mie nu. Îmi vine rându, intru la tipesă și-mi dă plicele nu înainte să semnez, să-mi trec seria buletinului și numele, mai aveam să ne facem un selfie pentru posteritate. Ajung acasă și desfac plicul 1 și aflu că pe data de 17 iulie când mă duceam spre Vama Veche n-am plătit trecerea podului de la Fetești în condițiile în care știu sigur că am dat sms-u’ ăla de cacao. Verific telefonul și surpriză, mi-am schimbat telefonul acum cca o lună, adică canci sms. Mno trec peste că asta-i de povestit în articolul de mâine. Deschid plicul 2 și surpriză, tot amendă cu trecerea Fetești de zici că m-am mutat pe podu’ ăla, de data asta pe 11 iulie. Dacă la prima amendă știam că l-am trecut, la a doua nici n-am fost prin zonă, cum dracu’ m-au văzut ei pe pod. M-am dumirit, a doua amendă nu era a mea. Tot un Vlad dar cu alt prenume și mimoza de la poștă a zis că-i tot un drac…Vlad. Acu’ aveam așa ca drum în viață, să mă duc și să fac show la poștă, dar cheflessu’ a intervenit și pe partea din scufița mea responsabilă cu cearta, să duc plicul înapoi dar la cât de proști sunt ăștia, celălalt Vlad primea amenda prin ianuarie și nu mai beneficia de plată la jumătate. Cealaltă variantă în care a intervenită latura mea samariteană era să o duc personal amendatului, să-mi semneze de primire și poate așa te mai alegi cu un prieten și primă de porc din partea Poștei Române. Ceva-mi spunea să stau calm că săptămâna-i de cacao toată, cu densitate dublă marțea și-n ziua de 13… apropo duminică-i 13. Am plecat să livrez plicul. Adresa destul de aproape de mine, într-o zonă unde se pierd și băieții de la Glovo sau FoodPanda. Un domino de blocuri cu mai multe scări de-i bine să ai hartă. Cu peripeții găsesc locația și mă gândeam că la bafta mea sigur e la ultimul etaj. Exact așa a fost. Am reușit să intru-n bloc, am urcat până la ultimul etaj, găsesc apartamentul și ciocăn în lipsă de sonerie. Atunci s-a dezlănțuit iadul. Proprietarul are câine, un boxer frumos cu zâmbet neprietenos. Bă cât de ghinionist să fiu să plec și hărtănit de câine. După lungi zgomote de luptă din apartament și rugăminți fierbinți din partea mea să-nchidă animalu’ într-o cameră, se deschide ușa și apare o făptură străvezie, o mămăiță de 250 de ani, cred că a fost bona lu’ Iliescu, firavă, cu părul nins și puțin surdă. Deschisese ușa de la intrare și cu un picior ținea altă ușă să nu iasă dihania, cred că ușa de la bucătărie după zdrăngănitu’ de oale depozitate prost pentru un posesor de câine de talie mare.

-Saru’ mâna.

-Ce!?!?!

-Săru’ mâna!!!! Îl caut pe domnu’ Vlad, am să-i dau un plic.

-De ce-l căutați?

-Am un plic pentru dânsu’… o amendă!!!

-Păi mai are două.

-Perfect, acum are trei!!! E cifră magică… trei crai, trei ursitoare, TREI ÎN… MEA, vorba lu’ Despot.

-E dus la muncă la Craiova. Lasă-l la mine.

Ce să las la ea… dacă nu-l pierdea sigur îl mânca dihania și aveam nevoie de o confirmare de primire. Nu plătea ăsta amenda, se ajungea ancheta la tâmpita aia de la poștă și pica pe mine că am dat cu subsemnatu’ la primire.

-Puteți să-mi dați numărul de telefon al băiatului?

-Pot… da nu acu’… iese cățelu’ și nu-l știu pe d-asupra. (am presupus că pe numărul de telefon, pe câine-l știa ce-i poate blana)

-Dvs. aveți telefon?

-Am… notați.

Notez, o sun, verific sunetul de apel al telefonului, e pe bune și suna din casă.

-Perfect, vedeți că îl aveți la pierdute pe al meu, să-l dați mai departe băiatului să mă sune. Scuze de deranj și eliberați fiara da’ să închideți ușa sau să-mi dați un avans de două etaje.

După o juma’ de oră m-a sunat copilu’ care e în prag de pensionare și sper ca în două zile să ne vedem să-i dau amenda care apropo, nu-i a lui, e amenda unui puștan care a cumpărat mașina de la el și chiar mai are două acasă… amenzi, nu mașini. Aia cu facerea de bine, în cazul meu se lăsa cu antrenament pentru vaccin anticovid, eu începeam cu antirabice că potaia aia sigur nu-i chiar sănătoasă la căpăcică.

Articol dedicat Poștei Române, mâine o să fie pentru cameramanii de pe podu’ de la Fetești.