Când ești mare și te strânge Boeingu’ 707

Când ești mare și te strânge Boeingu’ 707

Când ești mare și te strânge Boeingu' 707

Când ești mare și te strânge Boeingu’ 707. Anno Domini 1900 toamna, mă pregăteam pentru un descălecat în Lumea Nouă. Tocmai ce parcurgeam cele patru ore de escală la Londra pe Heathrow și după ce am dat bună ziua la lume, am degustat o bericioaică și am făcut un studiu de piață care viza prețurile și adaosurile comerciale la magneții de frigider comercializați de magazinele duty-free, frecam duda pe terminal să vie rata de Houston.

Stăteam așeeeea… tolănit ca la cârciumă, lângă mine fosta mea prietenă, actuală nevastă, cu gura pe mine „stai frumos pe scaun că ne vede lumea”, „pune mâna la gură când caști”, „scoate mâna din nas”, d-astea de corecție rapidă și din mers la care eu răspundeam sec, „da mă, o să zică lumea de pe Heathrow, io-te la fata lu’ nea’ Gică cu ce mogâldan o arde p-aciulea prin lumea bună”.

La un moment dat se apropie de terminal un nene mare… mare rău… cel mai mare nene pe care l-am văzut live. Mare cât Ghiță Mureșan pe axa OY și pe axa OX, mare cât trei Ghiță Mureșani. Măsliniu la ten, cu șapcă de ceva sport, părea un jucător de baschet retras din activitate, cu mamă albă și tată… alb închis. Normal că nu m-am abținut și am exclamat „moamăăăăă, Godzilla există!!!” cu gându’ că nu-nțelege românește, mai puțin cuvântu Godzilla pe care cred că l-a înțeles.

Mă rog, cum stăteam eu și mă minunam așa și-mi tot veneau replici de genu’ „ăsta are bilet la marfă pe un Hercules”  și „care-i nefericitu’ coleg de bancă cu ăsta-n avion, e clar că o să fie cele mai intense 9 ore din viața lui”, se face timp de-mbarcare pe un British Airways. Intru pe modul de supraviețuire și orientare-n teren necunoscut, depistez zona unde eram cazat și imediat reperez stewardesa din parcelă. O englezoaică pe la 50 de primăveri, țâță de mâța la caroserie, exact ce-ți prescrie medicul de familie la rubrica „găina batrână face zama bună”, la față cam căluță da’ cu ceva cocârț în instalație devine chiar frumușică.

-Helău mam, iu luc veri biutiful end ai laic ior castium. Pliz, chen iu ghiv mi un cocârț… uit ais pliz. Tenchiu veri maci!!! Totul însoțit cu privirea mea numărul șapte de latino-lover. Ce să vă zic, am dat-o p-aia pe spate.

Ne-am instalat pe scăunele și așteptam plecare. Io aveam întrebări existențiale cam de câte ori mă pot îmbăta-n nouă ore și cum pot comprima timpu’ pe bază de alcool. Am și aflat, de trei ori în nouă ore, fără exagerări la aterizare că nu mă mai primeau americani-n țară. La un moment dat am simțit un tremur în fuselaj, o vibrație care se intensifica.

Prima dată a apărut o umbră mare, apoi restu’, exact, era nenea ăla mare. Atunci mi-am adus aminte brusc „Tatăl nostru” pe care l-am intonat cu punctuație corespunzătoare, numa’ să treacă ăla de mine. Mno… n-a trecut, avea bilet exact lângă mine. Soața mea mi-a transmis printre dinți „dacă mai deschizi gura și mai cobești în viața asta, bătaia ta va fi televizată”. Când s-a așezat pe scaun am crezut că-l rupe, bine că-mi pusesem centura. Io cam am probleme și peripeții pe la vămi și avioane, da’ cât ghinion și blestem să fie. A intrat fest în scaun, tanti căluța a adus două centuri d-alea suplimentare să le-nnădească cumva și să-l țintuiască p-ăla-n scaun.

Oricum, probabilitatea să se desprindă d-acolo era zero barat în naișpe. Da, putea să zboare cu tot cu mine și cu scaun, da’ el singur nici o șansă. Io stăteam așa, într-o rână, invadat de burta lu’ ăla, o mână… juma’ de ăla era pe mine. Ce să o mai dau de gard, după nouă ore-n poziția asta sigur îmi băteau planetarele și-mi dădea eroare sistemu’ giroscopic. Tanti căluța se retrage-n zona ei și înainte de a trage perdeluța, îmi face cu ochiu’ și semnu’ ăla cu degetu’ mare în sus.

Io deja mă gândeam că trebuia invers, cu degetu-n jos, pe model roman când se lăsa cu omorât gladiatori prin arene. Pleacă avionu’, cu greu, normal la așa încărcătură, io așteptam să se dea liber la centuri și-mi făcea cu ochiu’ un loc gol de sus, de la bagaje. Atunci a venit îngerașa de căluță, cu un cocârț dublu, bă ce femeie de treabă, și cu eliberarea „săr, du iu uant ănadăr pleis, ălăon?”, replică spre nenea mare. Când a zis că vrea am văzut raiul, mi-am dat seama că viața e frumoasă, că a făcut plici blestemu’ și tanti căluța se transformase într-o zână bună și bunoacă rău de tot… așa o vedeam eu.

A mai fost o fază tare când s-a dus nenea mare la budă. Practic a intrat la fix și a acoperit tot spațiul, habar n-am cum a și făcut ceva acolo.

Nu vă mai spun că tot drumul m-a alimentat doamna cu cocârț, practic ne-nțelegeam din priviri, clipeam din ochiu drept pentru cantitatea de lichid și din ochiu stâng de două ori, pentru două cuburi de gheață.

La aterizare a trebuit să-l înfigă iar p-ăla în scaun că așa e procedura și mai ai un document pe care-l completezi să-l ai la ofițerii de frontieră, asta dacă nu ești cetățean american. Nici nu mă gândeam că nenea ăla mare nu-i american, fost jucător NBA. Ei bine, nu era. I-am completat eu documentul și am avut ocazia să-i văz pașaportul. Era egiptean!!!

Io-te așa am deslușit misterele piramidelor. De fapt erau case normale pentru d-ăștia expandați în exces. Legenda spune că de atunci n-am mai cobit niciodată… da’ e doar o legendă.

 

Când ești mare și te strânge Boeingu’ 707

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: