Derapaje regizorale – Stăpânul Inelelor 3
Aseară a fost seara de miercuri, seara din săptămâna lucrătoare în care mă duc la diverse seminarii. După lecția deschisă cu tema „Dilema cocârțului – Fără gheață, cu un cub sau cu două cuburi de gheață?”, am ajuns acasă pe la un regulamentar zece fără ceva mărunțiș. Am ajuns la marele fix, în toiul luptei din Stăpânul Inelelor partea a 3 a, bătaia aia serioasă cu de toate. La televizor era, da? Nu vă gândiți că aveam orci pe scara blocului… bine, e un vecin pe care-l cam bănuiesc că nu-i de p-aci de pe plaiurile mioritice și cam seamănă cu goblinii, da’ nici o legătură cu ce vreau să zic. Cred că am văzut cafteala asta de 20 de ori și niciodată nu mă plictisește. Numa’ că acu’, dat fiind că înainte am tot încercat să descopăr dilema cocârțului și nu pot spune că am ajuns la un rezultat demn de o disertație pe temă, am dezvoltat calități cârcotașo-regizorale de juriu’ de la Oscar, specializate în derapaje regizorale și scenaristice.
Derapaje 1 – Faza când oastea lu’ Mordor aruncă-n luptă elefanții ăia urâți și supraponderali. Flancul ăla era apărat de călăreții Rohanului care cum au văzut pahidermele, s-au năpustit pe ei conform tiparelor „biscuiiiiiim” și „pe ei pe ei, pe mama lor”, fără să calculeze înălțimea cailor din dotare față de logistica de luptă a inamicului. Carevasăzică era cam „pe ele, pe ele, pe mamele noastre”. Elefanții făceau ce știu ei mai bine, adică afișe dintr-o singură bucată, cal + călăreț. Legenda spune că d-acolo a-nvățat elefănțelu’ toortiții să facă plate sărățelele alea.
Vă zic, ta-su’ mare a lu’ Manole a participat la lupta aia, Manole o are-n ADN p-asta cu călcatu-n picioare. Bă ce proști!!! Să te arunci așa sub elefant fără o strategie cu dezvoltare durabilă asupra zilelor tale.
Derapaje 2 – Faza când Aragorn îi scoate din rahat pe toți. Gondorienii erau muci, rohirimii erau plați, situația era mov închis cu tentă neagră. Atunci apare Aragorn cu oastea aia de fantome, care trecea prin orice și apropo, era verde. Cum mama dracu’, dacă ăia erau din aburi verzulii de la Cernobâl și treceau prin tot, săbiile lor se-ntăreau și făceau treabă printre orci, sau cum? Plus că au rezolvat repede cafteala în loc să mai dureze 15 minute de vizionat cu-ncântare și adrenalină. Și ca să vedeți mârlănia supremă. Ca aburicii să se bage-n luptă, Aragorn le promite că-i izbăvește și poa’ să treacă de la stadiul de aburi verzi cu săbiile tari, la stadiu de morți pe bune, la picnic pe veșnicele plaiuri ale vânătoarei. După bătălie, se bagă și nea’ Gimli că și el e gnom, să-l sfătuiască pe Aragorn că-i mai bine să nu-i izbăvească p-ăia, că-i bună o fantomă la casa omului care dă bine cu brișca și care nu poa’ să moară pentru că, ghici… e deja mort. Să-nebunesc de nu l-am văzut pe Cîțu cum îi suflă-n ureche lu’ Orban sfaturi cu tentă de potlogărie politică.
Derapaje 3 – Mă rog, faza asta nu-i chiar derapaj, e doar de transformat sau mai bine zis, corectat. Faza când e kilărit ăla negru de respiră greu, nu Vader… ăla călare pe pocitania aia înaripată. Conform legendei. ăla nu putea fi omorât de nici un bărbat. D-asta a avut succesuri mândra de Eowyn. Și cum își dă ia artistic căscuța jos de-i inundă umerii pleata bălaie, deși cu două secunde înainte tocmai ce-și luase o ghioagă-n scut de-i tremurau toate ciangalele… și strigă cu tupeu de Șoșoacă „fraierică, pot să-ți iau mau’, sunt femeie mă animalule!!!”. E acu’ vă scoț la lecție să văz dacă ați fost atenți la lecția de ieri și n-ați dormit pe voi. După (sper să nu) noile reguli politically correct, cum trebuia să strige Eowyn, aud? Bravo, exact așa, „fraierică, pot să-ți iau mau’, sunt persoană cu vulvă mă animalule!!!”. Pentru cine n-a știut răspunsul, să citească articolu’ ăsta de zece ori.
Pentru alte derapaje scenaristice si regizorale, adică am mai făcut io praf niște pelicule, aveți aici și aici. Știu că ați văzut filmele de douăj’ de ori, da’ ăsta-i farmecu’, să faci o cronică după cel puțin cinci ani de la apariție și să-i găsești nod în papură.
Derapaje regizorale – Stăpânul Inelelor 3