Condamnare la moarte, hm… sună bine – 13.06
Condamnarea la moarte nu trebuie privită prin ochiul lațului spânzurătorii sau prin lunetă de pușcă, e așa, mai mult un concept de „ai decalotat cucu” sau „vai steaua ta”. Deci, da? Nu vă speriați că-s ok. Mă refer la momentu’ ăla când se-ntâmplă ceva și ca să repari îți schimbi numele în Hercule și te pui pe munci grele. Sau când faci din neatenție o dudă dodoloață cu implicații financiare grele și ca să o-ndrepți, munca la galere sau o condamnare la moarte, par opțiuni muuuult mai bune.
Zilele trecute stăteam cu un prieten la palavre și-mi povestea cum a tras el ca un sclav în urma nepăsării și prostiei unei companii de stat. Poveste spumoasă de-ți blochează neuronu’, la care tre’ să cer accept pentru povesteală. Da’ asta mi-a adus aminte de altă chestie.
Într-o sâmbătă am plecat la cumpărături. La plecare, observ la unul din ștergătoarele mașinii un flyer. O reclamă la niște neni care-ți fac chestii prin casă.
Nimic WOW, nu? Pune-ți ochelarii, focusează nițel.
Tot nimic? Da’ acu’?
Exact, pe nenea patron de firmă care face chestii prin casă nu-l cheamă Dan, cum a crezut cel care a făcut greșeala și care-n mod cert, acum consideră că o condamnare la moarte era mult mai ușoară ca munca depusă pentru reparația greșelii făcute.
Bă și vă zic, toate mașinile din parcarea aia, multe rău, aveau câte un fluturaș d-ăsta pe parbriz. Probabil că au fost print-ate o grămadă de exemplare. Îmi imaginez ce față a făcut când a văzut greșeala. Logic ar fi fost „Dan”, pe pune, are dreptate omu’. Cum dracu’ să te cheme „Dav”.
De ce zic că au fost print-ate multe. Am dat o căutare și am văzut că 200 de bucăți costă 100 de lei. Dacă vrei mai multe, normal că prețu’ e mai bun. Pentru 1000 de bucăți scoți din buzunar 170 lei. E clar că nu ești tâmpit să iei doar 200 de bucăți. Oricum, las-o dracu’ de muncă și condamnare, nu ieși la cârciumă un weekend și plătești că e mult mai fezabil.
Da’ pentru 30000 de bucăți se cam schimbă treaba. Scoți de la pușculiță 1050 lei sau modifici o tonă de fluturași. Io-te așa ideea de condamnare la moarte începe să sune a izbăvire și scăpare de toate grijile cotidiene. La 50000 de exemplare ai o notă de plată de 1650 de lei. Pentru mulți, ăsta-i salariu pe o lună, deci ai loviu spânzurătoarea. Te duci singur să te angajezi cobai pe teste de covid.
Varianta aleasă a fost tipărirea a jde’ mii de „V”-uri, decuparea lor și lipirea cu ajutorul pensetei. Legenda spune că personajul principal acum trăiește la Voila, are ca prieten un șoșon pe care-l trage de șiret și-l strigă „cuțu, cuțu”.
Încă mă macină întrebarea cu cine-i vinovat, un angajat căscat a lu’ nea’ Dav sau un butonator de imprimantă. Tind să cred că tipu’ de la imprimantă. Prea e lipitura perfectă și cu iz profesionist.
Cum să zic în încheiere, „bravo Bobiță, ai rezolvat problema” sau „Dumnezeu să-l ierte”?
Mesaj către nenea Dav. Nenea Dav, clemență și iertare. Pe bune, n-are rost să-l mazilești pe angajat. Hai să-ți zic ceva. În mod normal fluturașu’ lu’ matale ajungea în primul coș de gunoi, nelecturat, neprivit și mototolit. Așa mi-a atras atenția, i-am făcut trei poze, am scris un articol și cel mai important, știu cu ce te ocupi. Campanie publicitară încununată de succes. Lasă condamnarea și subvenționează-i rudotelu’ și xanaxu’ lu’ omu’ ăla.
Că tot e 13 azi. Cu ghinion AICI
Condamnare la moarte, hm… sună bine – 13.06