Jurnalul unui geam deschis – 2.07
Geam, sau mai bine spus fereastră. Geam sună prea fragil. Mă cunoașteți sigur, mă aveți prin case în mai multe exemplare. Mă-njurați la fiecare Paște și Crăciun când sunteți nevoiți să-mi dați cu ceva de curățare și nici nu-mi mulțumiți că vă scad factura la curent, când las lumina să treacă prin mine.
Inginerii mă văd în parametrii exacți, în grad de izolare fonică și termică. Pentru visători și poeți sunt intrarea spre afară, spre natură, locul de trecere al razelor solare și al aerului proaspăt. Bine, vorbim la general, că pentru stăpânul meu ploieștean, asta cu aerul curat e așa, cam SF.
Azi noapte am fost foarte agitat, numa’ geam să nu fii pe timp de vară capricioasă și cu stăpân Cănuță om sucit. Dacă nu mi-a frecat balamalele toată noaptea. Bineînțeles că m-a înjurat că nu-s cu comandă vocală. Exact cum am spus, mă spală din Paște-n Crăciun, singura investiție-n mine pe ultimii zece ani a fost o amărâtă de plasă de țânțari și normal, cine-i vinovat, eu, geam fragil și prost care n-am cristale lichide și nu lucrez la NASA.
– 22.30 – stăpânu’ mă deschide larg, normal, după ce mă-njură că sunt închis și e prea cald. De parcă pot să fac ceva de capu’ meu, primesc personal datele cu starea vremii de la Măgduța de la meteo și mă rabatez după cum i se-ncinge lui neuronu’. Sunt doar un geam tâmpitule!!!
-23.30 – exact pe sub mine trece o tembelă cu o combinație de râs, ceva între Firicel din Las Fierbinți, expectorația lu’ Golum și decibelii unei locomotive Electroputere Craiova. Un prostălău o făcea să râdă cu glume de cacao, probabil că sunt la prima, maxim a2a întâlnire. Printre grohăiturile alea, din când în când, mai băga un „vai, mor!!!”. A fost o chestie de secunde până am auzit lângă mine „da’ mori în gâtu’ mă-tii mai repede că trece noaptea”. Cum era de așteptat, mi-am luat și eu o uitătură urâtă și ceva șuierat printre dinți. Cum să obturez sunetele dacă-s deschis? Apropo, tu m-ai deschis că mori de cald.
-01.44 – o gașcă de pisicuțe trec prin proximitate. Doamne, te rog, să nu fie în călduri, sau să fie da’ femela să cedeze repede. Cu sunete AICI. Uf, am scăpat, nu s-a trezit.
-02.30 – se străng nori grei. În depărtare se văd fulgere. E clar, unde-i fulger e și tunet. Unde-i tunet, e scandal și dacă vine ploaia, sigur mă trănește de-mi vibrează sticla până dimineața. Dacă de pisici am scăpat, acum nu mai am nici o șansă.
-03.00 – așa-mi pare rău că nu-s geam de balcon, ăla de generație mai nouă, oscilobatant, pe care l-a montat mai recent. Pe mine n-a vrut să mă facă așa, că cică eram scump, normal, e tot vina mea. Na poftim, a-nceput ploaia. Sper să nu bată-n mine și să intre apă-n dormitor că-mi dă cu huo și cu piatra.
-03.20 – s-a trezit. Nu văd foarte bine pe-ntuneric da’ sigur are privire de criminal în serie. Ma-nchis iar. Ai puțină răbdare măi omule și o să vezi că nu bate ploaia pe mine, o să te bagi în pat și o să mori de cald iar. Pfoa… și ploaia se-ntețește.
-04.30 – ciudați mai sunt oamenii. Al meu preferă să moară înecat decât de cald. Mă deschide iar larg și am baftă că și-a canalizat înjurăturile pe ploaie. Îmi dau seama că o persoană trezită brusc din somn, bă frate, n-are creierul conectat la realitate. Nu înțeleg de ce nu mă lasă închis și să folosească aparatul de aer condiționat, dăăăăă.
-05.40 – mno că nu-i posibil așa ceva!!! Pe stradă trece o căruță. O căruță d-aia regulamentară, trasă de cal adevărat, potcovit proaspăt. Da’ cred că are pană pe dreapta spate, pentru că se aud pe asfalt trei clip, clip, clip ș-un clop. În creierii dimineții și pe liniște, vă dați seama, mirific. Cred că de data asta se lasă cu chestii aruncate pe geam. Sper să nu mă-nchidă înainte că-i expert în gafe. Știu o povestire când deșteptu’ meu era cocalar și mai arunca câte un chiștoc de țigare pe geam. A uitat în prealabil să-l deschidă și era cât pe ce să-și dea foc.
-06.30 – am scăpat, i-a sunat ceasu’, acu-l înjură p-ăla de parcă nu tot el l-a pus să sune. Gata, pleacă la serviciu.
Frustrarea maximă e că are un prieten bun, meseriaș omu’, care se ocupă de geamuri și alte chestii, Montactiv Term. Poate-mi face și mie niște îmbunătățiri, sau poate mă schimbă că merit și io pensie.
Jurnalul unui geam deschis – 2.07
Pingback: Coșmarul Unei Nopți De Vară - 22.07 - Piuituri