Fiind băiet cu duba cutreieram – 09.07
Duba lu’ tanti Poli, fostă tanti Mili înainte de căsătoria din ’89 cu capitalismu’, avea o denumire haioasă pe vremea aia. Vă mai amintiți? Nu? Taxiul tineretului bre, hai că-ncepeți să reveniți pe linia de plutire. Duba de miliție rebranduită cu poliție, ARO ăla care se deschidea numa’ din exterior ca să nu fugă infractorii din el.
P-aci pe blog io am mai avut chestii cu tanti Poli și nu mereu au fost de bine. Io-te că am și de bine ca să nu pună tanti Poli la inimă și la dosar.
Anu’ una mie, nouă sute… vara, pentru că plecam la mare. V-am spus că m-am născut cu o stea norocoasă. Soră mai mare cu opt ani de care profit și-n ziua de azi, verișoară și mai mare care m-a botezat, văr care m-a spălat la fund când eram icră și făcusem număru 2, și încă o verișoară care viața a dus-o cu domiciliu stabil în Constanța, reședință pe litoral moca și accesibilă pentru tot neamu’.
Împreună cu fratilii Popică, prieten vechi și drag, tocmai ce obținusem un mare DA pe cererile de angajare-n câmpu’ muncii. Mai aveam un weekend și-ncepeam distracția. Pe vremurile alea, după angajare nu aveai voie să-ți iei concediu nouă luni legate. Hai să facem ceva în ultimul weekend de distracție că veneau alea nouă luni de război. Cum steluța mea norocoasă sub care m-am născut era vai mama ei, avea o perioadă proastă din punct de vedere financiar, am zis „mergem la mare la vară-mea”.
Fiind iunie, apa era cam rece și cam tot timpu’ l-am petrecut la bere. Seara rupeam rockoteca-n două, berile-n cinci, buzunarele-n… buzunarele nu mai existau. Bine că ne luasem bilete de tren din timp. Să n-aveți impresia că am spart jde’ mii, joi seara, vineri ziua plus seara, am spart toți banii, ăia pe care-i aveam. Sâmbătă căutam client să-mi vând un rinichi.
Sâmbătă seara, io și Popicuțu, doi îngerași postați în fața televizorului. Dacă ne vedea Brâncuși nu mai făcea una, făcea două Cumințenia Pământului. Soțul verișoarei mele, să-i fie odihna lină că s-a prăpădit acu’ câțiva ani, un bun prieten și văr prin alianță, un tip super, miștocar, bucureștean constănțănit, s-a prin imediat că eram cu falimentu’ declarat, da’ ne-a lăsat să ne perpelim și ne urmărea amuzat. Pe la un nouă seara, ne zice:
-Bă da’ ce-i cu voi așa potoliți? Ăți sorbit toată berea din Mamaia?
-Mno… mâine plecăm… am zis să ne potolim.
-Aha, și io-s Maica Tereza. Bani mai aveți?
-Mai avem ceva… da’ am zis să avem de drum.
-Aham, deci sunteți praf. Luați d-aci și să nu vă mai văz prin zonă.
În 30 de secunde, eram îmbrăcați, parfumați și ieșiți pe ușă. Și iar rockotecă, iar bere, până la un trei, patru în ză morning, ș-am mai fi stat, da’ iar am gătat banii. Hai spre casă că aia e. Din Satu de Vacanță până la Institutul de Marină, e ceva de mers, constănțenii știu ce zic. Noi cu limbile plută, sistemul giroscopic cu erori mari, bani de taxi n-aveam, situația gri spre negru.
-Băi Boss. ce rahat facem? E cale lungă până acasă, ieșim dracu’ la pensie și n-ajungem.
Și cum mergeam noi spre casă de parcă ne-ntorceam, exact la răspântie de drumuri, duba lu’ tanti Poli moțăia la buza trotuarului.
-Popicuțule, știu!!! Mergem cu duba.
-Io ț-am zis să nu amesteci berea cu cocârț că nu-i ok.
-Măi nea, poliția e în slujba cetățeanului, io-s cetățeanu’… turmentat, da’ tot cetățean se numește. Hai, bagă fața de copil tâmpițel că vorbește fratilii tău.
Și mă-ndrept spre dubă cu mecla de cățeluș uitat în ploaie.
-Bună seara.
-Bună dimineața că mai e puțin și răsare soarele.
-Corect, aveți dreptate. Știți, noi suntem ploieșteni, știm, nimeni nu-i perfect. Tre’ să ajungem la verișoara mea acasă, pe lângă Institutul de Marina. Cred că verișoara mea e panicată că n-am apărut până la ora asta. Vă rugăm din suflet, ne ajutați să ne duceți până acolo? Bani de taxi n-avem, transportul în comun nu circulă, vă rugăăăăăăm frumoooooos.
-Da’ ai ceva tupeu băiețică.
-Mă scuzați, dacă-mi permiteți, io v-aș contrazice puțin. Ceva tupeu? Pe bune? Am tot tupeu’ din lume și acu’ că-s pilit, v-ați prins că nu venim de la școală, tupeu’ se amplifică, e cam ori zece. Da’ vă jur, ăsta-i adevăru’ și nu vă mint cu nimic.
-Hai că ești simpatic. Ești rockerist ca nepotă-miu, băiat bun da’ cam dus cu pluta. Hai sus că vă duc.
Ce credeam că am mințit mai sus și de fapt nu era minciună, e aia cu verișoara panicată că n-am ajuns acasă. Vară-mea chiar era ușor panicată că nu ajunsesem acasă și stătea pe balcon la o țigare. Vă imaginați cam ce puls avea când s-a oprit duba în fața blocului, noi am coborât din ea, și dă-i mulțumiri și bezele lu’ nenea polițistu’.
Vorba lu’ văru’ „io v-am zis să nu-l subestimați p-ăsta micu’ și bezmeticu’, se descurcă ca un om mare”.
In memoriam Dan Mocanu.