Băiat bun, da’ cu fixații ciudate – 14.07
Fixații, adică chestii mici și neînsemnate pentru 99,99% din populație, care pentru tine reprezintă ceva. Sau care nu-s suportate de marea majoritate și ție-ți plac, ca geometria spre exemplu.
Io mă consider o persoană ok. Sunt prietenos, sar în ajutor dacă e cazu’, pap tot din farfurie, deci sunt o persoană ok. Nu, nu mi-au murit lăudătorii, ba chiar mă susțin în această afirmație.
Da’ am și fixații ciudate. Aseară am fost la un detartraj stomatologic la Prosmile. Ei bine, ador curățarea cu airflow. E practic o sablare a dinților cu niște granule mici și albe, mentolate. Bă da’ ce-mi place. Îmi dă o senzație de super curățare de mi-aș lua acasă un aparat d-ăla. Gașca șmecheră de la Prosmile se cam uită cruciș la mine când am orgasme de le procedura asta. Toată lumea o-njură, mie-mi place.
Tot la fixații intră aia cu parcarea la market. O iau razna când văd pe unu’ care parchează pe două locuri, sau parchează oblic față de liniile alea trasate. D-asta sunt trasate-n pana mea, ca să parchezi cum trebuie și să-l lași și pe altu’ s-o facă, că n-o cheamă pe mă-ta Kaufland și ți-a luat parcare. Vedeți cum mă activez și-n scris?
Fixații supreme – interfonul de la bloc. De acu’ 15 ani a-nceput moda asta cu interfonul de la bloc. Personal sunt pro interfon. Nu-ți mai intră pe scară orice hoțoman, dacă nu ești acasă, stai la etajul zece și nu merge liftu’, nu mai urcă până la tine cineva ca să se lase cu-njurături, dacă n-ai chef de musafiri nepoftiți, nu răspunzi la interfon sau îl dai pe mute, chiar merită investit în găselnița asta.
Problema e că-s o grămadă de oameni care nici măcar nu-ntreabă cine ei, dau drumu’ direct la ușa blocului de-ți freacă și ție feng shuiu’ martorii lu’ Iehova. Măi fraților, d-asta e montat, să nu intre oricine pe scara blocului. Sunt persoane neinteresate de sondaje politice, reclame la detergenți sau discuții despre Dumnezeu.
Mai e un tip de oameni care se-ncăpățânează să intre pe o scară de bloc. La interfon nu-i răspunde nimeni, la telefon nu-i răspunde nimeni și sunt foarte intrigați când mă prind pe mine atunci când tocmai vreau să intru-n scară, și îi întreb cu ce ocazie prin locație, al cui e și mai ales unde merge. Bă da’ indignați rău, aroganți și cu un aer superior.
-Ce bă, ce te interesează!?!?! Cine ești tu să-ți dau raportu’, ha!?!?!
-Ooooo, mărite sultan, mă scuzaț, nu te-am recunoscut. Sunt ăla care are card de acces, logic. Boule!!!
Și am o plăcere sadică să le trântesc ușa-n nas.
Aseară stăteam pe geam la o țigare. Dacă stau la unu’, fix deasupra intrării blocului, sunt mulți care au impresia că am semnat un contract cu asociația de locatari, sunt part time ușieru’ blocului. AICI aveți povestioară când am fost part time angajatu’ BOR-ului și am adus lumina de Paști, în pandemie.
Și cum stăteam io așa liniștit la bere, apare un nervos în fața scării, model lănțar 2021, varianta de pandemie. Avea o mască prinsă de cot. Cred că-l căuta pe unu’ datornic și rău platnic. La interfon nu răspundea nimeni, la telefon nici atât. Și m-a găsit pe mine ăla interactivu’ și majordom carierist.
-Dă și mie drumu’ pe scară.
Adică, în traducere liberă, „bună seara, vă rog frumos șă îmi dați și mie drumul la ușă, pentru că trebuie să ajung urgent la vecinul X, este singura persoană care poate salva omenirea de impactul iminent al planetei noastre cu asteroidul ce se apropie cu viteză de Terra. Vecinu’ dvs. de la trei, domnul Bruce Willis”. E altceva, nu?
Am avut o fracțiune de secundă în care m-am gândit cum să reacționez. Am avut de ales între placa veche cu cine ești, ce dorești, scopu’ și durata vizitei, și „să-ți dea mă-ta drumu’ pe scară, io nu fac d-astea, nu vezi ce moacă de rețineți și evitați ai?”. Am ales varianta trei. L-am lăsat puțin să mai facă un apel. Adică ăla pe care-l tot suna n-a răspuns deloc și avea pretenția ca eu să fiu receptiv din prima? Ha, ce glumă. La apelul doi l-am privit surprins și ușor mirat, am schițat o față de „ce? poftim?”, și când și-a repetat doleanța, i-am făcut un semn d-ala că-s surdo-mut.
A-nțeles din prima și a plecat. Io dacă eram în locul lui, trăgeam o-njurătură să mă conving de chestia asta. Vă dați seama că nu mă abțineam, da?
Fiecare cu fixațiile, fetișurile și piticii lui, n-am dreptate?