Top metode educaționale… contondente – 13.07

Top de obiecte casnice care au reprezentat instrumente educaționale, undeva în timpul și spațiul copilăriei noastre. Mai precis, atunci când ne țineam de drăcii și n-aveam modulu’ de comandă vocală instalat, după ce mama zicea a zecea oară „stai cuminte” sau „ți-am zis să faci cutare lucru”și se transforma-n Hulk.

Topul este creionat de mine și completat de gașcă hazlie, într-un studiu elaborat după câteva bericioaice.

Rigla școlară – Ocupă cea mai înaltă poziție în topul nostru. Găsibilă în mai multe variante, de la lemn cu trei muchii pentru desenatori, normală, tip școlar, sau din plastic, rigla a reprezentat cea mai uzual și la-ndemână instrument de corecție. Mamele din lumea-ntreagă, cu copii drăcoși, trăiau în simbioză cu rigla. Avea damage mic, cam de 20%, da’ ustura al dracu’ de tare și corecția era îndeplinită.

Pânza de bomfaier – În top, pe poziție fruntașă, da’ cu amendament. Folosită exclusiv pe băieți în timpul orelor de practică/atelier. Făceai duda, jap cu pânza la palmă. Bă și durea… și se umfla, se-nroșea… Instinctu’ te făcea să-ți retragi palma și te nimerea numa’ pe falange și mai bine stăteai potolit că durea mai tare.

Antena de radio retractabilă – Aveam un director în școala generală care avea-n buzunar o antenă de radio. Cum te prindea pe holurile școlii în timpul orelor, scotea antena telescopică, o făcea lungă și-ți luai peste picioare de deveneai zebră. Mânuia nenea antena, ca D’Artagnan floreta. În acea perioadă am dezvoltat abilități de camuflaj prin bude, pe lângă pereți și prin dulapu’ cu cretă și burete.

Cârligul de-ntors rufe – În top cu damage total. Cârligu’ de lemn, folosit la-ntors rufele la apretat, funcționa perfect ca instrument educațional extrem. Bă una mi-am luat și d-atunci a-nceput să-mi placă să dorm pe burtă. Aveam curu’ roșu și radiant. E drept că m-a mâncat în radiant să fac o dudă exact când Laleaua Neagră făcea chestii cu cârligu’ iadului.

Nuielușa de alun – În top cu funcție literaro-poetică la prima vedere, dar un instrument eficace în procesul educațional, nuielușa de alun avea o mare proprietate. Se mula perfect pe curu’ tău, copia orice circumvoluțiune a bucilor și era al dracu’ de elastică și rezistentă. Personal n-am avut „plăcerea” s-o cunosc, da’ mi-a povestit un prieten care a avut nenorocul să copilărească la curte, cu alun în bătătură.

Cureaua – Ocupă loc fruntaș în top, aproape la fel de cunoscută ca rigla școlară. Cum Attila a fost supranumit Biciul lui Dumnezeu, așa cureaua a fost denumită Biciul Tatălui. Am prieteni care-și bănuiau tații că-n timpu’ liber făceau pe cipăndeii pe la cluburi de streeptease masculin, pentru că prea scoteau rapid și cu mișcare scenică cureaua de la pantaloni.

Mătura și T-ul de spălat pe jos – Instrumentele preferate ale femeilor de la curățenie, din școli și de pe scările de bloc. Atunci a fost prima lecție pentru formarea bărbatului adult, căsătorit. Am învățat că nu-i bine să calci pe pardoseala proaspăt spălată și încă udă.

DEX-ul – Și pe vremea aia nu era online. Era o cărțulie groasă și cartonată, chiar compus din mai multe volume. Io mi-am luat bătaie cu volumu’ 1, ăla de la A la D. Prin școli se mai alterna DEX-ul cu manualele de istorie sau ăla de geografie, cartonate și rezistente pe vremea comunistă. Avantajul era că nu prea lăsa urme datorită suprafeței de contact destul de mare.

Țeava de la aspirator, palma goală în cazul părinților cu ocupații de miner, sondor, etc, câteva obiecte de bucătărie, bătătorul de covoare, probabil singurul obiect din top destinat exclusiv bătăii și multe alte obiecte contondente din proximitatea locului infracțiunii.

Legenda spune că actualii lucrători din Agenția de Protecție a Copilului, au interacționat cu cel puțin trei obiecte descrise mai sus.