Cronică de zi tâmpită – 27.07

Cronică de zi tâmpită – 27.07

Cronică de zi tâmpită - 27.07

Zi tâmpită e acea zi în care te trezești dimineața și simți vibrația aia negativă care-ți faultează karma și programul zilei. Cred că asta-i super puterea mea, să-mi dau seama că încep o zi tâmpită. De menționat că o zi tâmpită n-are nici o legătură cu Mercur retrograd, nici cu o biată mâță neagră care-ți taie calea, are personalitate proprie și indiferent de ce faci, ea se-ncăpățânează să rămână o zi tâmpită.

Sâmbătă dimineața mă trezesc plin de energie și cu program încărcat, defalcat pe chestii și repere orare. Plec la cumpărăturile săptămânale. Totul a decurs normal până la casa de marcat.

Văd o casă cu coadă moderată, da’ cu personal și oameni care-mi inspirau încredere. Nu, n-a fost aia, m-am pus la altă casă unde aveam un cuplu înaintea mea, cu trei lulele pe bandă. Logica și calculele matematice îmi spuneau că scap mai repede, detectoru’ de tâmpiți pornise alarma de avertizare. Am mers pe logică.

Oamenii din fața mea aveau pe bandă un pachet cu ceva carne. Problema era că eticheta cu cod de bare era cam jupuită și n-o citea sistemu’ casei de marcat. Tanti de la casă încerca să deducă numărul șters și tot făcea combinații. Cât poa’ să dureze zece încercări? Ulterior am aflat că lipseau două numere, adică combinații de „N” luate câte „Ț”, sănătate curată, aveam de stat.

A sunat pe raion, a mai încercat o combinație, coada se mărea, vena-mi pulsa, rezultate zero. Între timp, coada aia la care am vrut să mă așez inițial mergea ca unsă, tu-ți gâții mă-tii Murphy. Nenea cumpărătoru’ a plecat spre raion să schimbe mama lui de pachet. Între timp, pe tanti necititoare de coduri o sună cineva și iese din impas. Am scăpat, ajung la aparat.

Printre cumpărături aveam două găletușe cu afine. Totul perfect, coduri nefilate și vizibile, numa’ că nu erau în sistem. Adică erau, da’ erau degeaba. Tanti de la butoane foarte calmă, normal, ea era la serviciu și probabil că abia intrase-n tură, adică nici o grabă.

-Nici o problemă, sun pe raion.

-E o problemă mică și una mare. Aia mică e că mă cam grăbesc, aia mare-i coada din spatele meu.

Și sună. Și-nchide, și nimic, se uita la noi.

-Deci?

-Mă sună colega înapoi.

-Aha… azi, nu?

-Da, e prin depozit, cum ajunge pe raion mă sună.

Mă uitam la coada din spate și aproape că am auzit de sub masca unui nene, ceva cu băgat în afinele mele.

-Doamnă, hai să ne băgăm… picioarele-n ele de afine, exact ca domnu’ din spatele meu care nu respectă distanțarea socială, să terminăm și să ne vedem de viețile noastre. Putem să supraviețuim și fără afine.

Am renunțat la alea, coada a răsuflat ușurată și simțeam deja recunoștința. Am plecat spre ziare să-mi iau tutun și chestii. Am mai spânzurat cinci minute p-acolo și când mă-ntorc, exact în dreptul casei de marcat cu pricina, aud că o strigă pe nevastă-mea „Doamna, doamna, s-a rezolvat, am codurile de la afine”, spre deliciul Alunei, însoțit de replica „io-te ce doamnă amabilă, ești tu prea agitat”.

Mă rog, cu o-ntârziere recuperabilă, am ajuns acasă, m-am pus pe curățenie, descărcat&prelucrat poze de la evenimentul de vineri seara de la Rock Cafe, scris articol pentru duminică, totul pe repede înainte pentru că la orele 14.00, trebuia să mă văd cu trupa la probele de sunet pentru evenimentul de sâmbătă.

Bă și cu mici întârzieri normale și calculate, planetele aliniate, rezervări la capacitate maximă cu modificări la configurația meselor de pe terasă, totul a fost ok. Vestea cea mai mare a venit de la stadionul Ilie Oană. Sâmbătă a fost meci. Adică, zgomotul produs de noi, în mare parte, era acoperit de stadion. Chiar mă gândeam că mi-am pierdut abilitatea de a vedea o zi tâmpită, cumva Universul reglase chestii.

Am plecat spre casă că-mi urla stomacu’, pentru un duș și eventual juma’ de ceas în pat. Și atunci s-a declanșat jihadu’. Un vecin deranjat de zgomot, scandal, contre, egouri supraponderale, diplomație zero barată-n naișpe, cu două ore înainte de concert, s-a dus dracu’ tot.

Și uite așa, cât pe ce să fac parte din echipa de organizare a unui concert de rock pur, probabil cel mai tare concert rock din Ploiești, de la începutu’ pandemiei. Asta e, ziua mi-a demonstrat că e cu adevărat tâmpită.

Cronică de zi tâmpită – 27.07

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: