Vine valu’ și-mi ia calu’ – 17.08

Vine valu’ și-mi ia calu’ – 17.08

Vine valu' și-mi ia calu' - 17.08

Valu’ patru e aciulea, stați puțin că vine. Sper să nu fie tsunami. Noi românii suntem formidabili și probabil că replica noastră de căpătâi e aia cu „dă-i românului mintea de pe urmă”. Foto de sus e furată de pe facebook.

Dacă până acum valu’ 4 pandemic era așa, mai mult o statistică specialisto-covidistă, de trei weekenduri încoa’ a devenit o certitudine.

Luni dimineața, la cafea, vorbeam cu un prieten care a avut mâncărimi prin părțile moi și s-a dus la mare. Atenție, nu Mamaia, nu Vama Veche, nu Costinești, a fost în Eforie Nord. Special a mers pe varianta asta, a zis că poate nu-i așa aglomerat. Eroare totală. Cuvântul „aglomerat” a căpătat nuanțe de criză militară Defcon 1.

Și asta e valabilă pe toate axele patriei. Jumătate de Românie era pe Autostrada Soarelui și cealaltă jumătate se afla pe DN1, între Nistorești și Comarnic.

O să ziceți „bine că ești tu lup moralist deștept, adică tu să pleci la munte da’ altu’ n-are voie”. Problema mea nu e că românu’ se vrea la plimbare, problema e că pe român îl doare-n spatele gării de alt participant la trafic, de vecinul de cearșaf de pe plajă, că nu știe decât o mână de posibilități de pe harta țării, Marea Neagră, Sinaia, Bușteni și Predeal. Sunt mai multe, astea au procentajul maxim.

La mare dacă-ți puneai mască în locurile aglomerate, erai privit ca ultimu’ panicat. Pe plajele românești s-a inventat Tetrisu’. Dacă ajungi la plajă după ora 8, trebuie să-ncapi pe o batistă că n-ai loc de altceva. De prețuri nu vă mai povestesc. Valu’ 4 e deja aici, doar că nu-l vedem de aglomerație și de relaxările cu motive economice.

Am ajuns la concluzia că io plec la mare-n Grecia la săraki. Merg pe tradiționala umbrelă din mașină, mă duc pe plajă sălbatică, cu frigorifica plină de pinguini să-mi ție berea la rece, da’ fără manele, nisip în ochi și vecin cocalozaurus în proximitate. Și toate astea pe un sfert de preț.

Sâmbătă-mi făcusem viză de flotant pe DN1. Aveam direcție clară, Cheile Orzei. Eu stăteam regulamentar la coadă și pe lângă mine, ba pe dreapta, ba pe stânga, hoarda de imbecili șmecheri găseau variante de înaintare. Înaintau încă zece metri-n față. Nu se găndesc o secundă ca dacă ar sta la rând, chiar ne-am mișca. Din cauza lor se-ncetinea și mai mult traficul, până la staționare.

Apropo, așa ca chestie, 90% din mașini înmatriculate-n București sau Ilfov.

Ajung la Sinaia și mă-ndrept spre Piatra Arsă, o las în dreapta și mă duc spre Lacul Scropoasa. Drumul a fost forestier, acum e forestier calamitat. Adică 4X4, cu a-1-a, ușor și cu atenție sporită. Drumu-n sine e apă de ploaie față de toți idioții cu toate cojile de mașini cu pretenții de Humvee, parcați anapoda sau care blocau drumu’ că dăduseră de greu.

O tâmpită blocase drumu’, m-am dat jos să-i spun că blocase drumu’, aveam senzația că nu s-a prins, și mi-a zis nonșalant că nu mai poate înainta, că nu poate mașina. Normal domnișoară, v-a păcălit ăla de la care ați cumpărat-o. A zis că zboară, are șenile și la un preț decent, vă montează pe capotă turelă cu tun de calibru 80 mm.

Stai în pana mea acasă sau limitează-te pe zona urbană tâmpito, o să vezi că mașina n-are nici o problemă în afara țăcănitului de la volan, țăcănite în cazul ei. În momentul în care te bagi pe drum forestier, nu te duce mintea că la un moment dat nu poți să mai înaintezi?

Mă rog, la lacul Scropoasa nu erau multe mașini pentru că nu puteau să ajungă. Lume mai puțină ca-n Sinaia. Toți făceau poze și își etalau pițipoancele-n săndăluțe și rochițe. Am mers până pe partea cealaltă a lacului să luăm muntele la pas. Fauna se diminua. Am început să urcăm, fauna dispăruse integral, normal, e greu d-acolo.

Sus pe vârf un grup de trei persoane.

-Bună ziua, auziți, unde duce drumu’ ăsta.

-Bună ziua, unde vreți să ajungeți?

-Păi nu știm, încolo…

-Exact încolo duce. Coborâți la râu, dreapta în spatele barajului, stânga Moroieni.

-Aaaaaa… da? Păi noi nu vrem acolo.

Niște tâmpiți.

Mai pe coborâre am depășit o familie, mama, tata și copilu’, genu’ ăla „lasă-mă că mă descurc”. Ulterior ne-am întâlnit în spatele barajului și ne-ntreabă dacă acolo-i Cascada 7 Izvoare. Normal că nu era acolo și că trecuseră pe lângă ea. D-asta are de lucru Salvamontu’, pentru că românu’ s-a născut poet și nu citește instrucțiunile de folosire la nimic.

D-asta zic, valu’ 4 e pe vine. Valu’ 4 e aici, numa’ că suntem suficienți de aroganți să nu-l vedem. Dacă ar face o selecție naturală corectă, mai că l-aș aștepta cu flori pe prispă. Da’ din păcate, tot cei care respectă reguli și au bun simț sunt afectați.

Deci să vie valu’ că herghelie găsește garantat.

Vine valu’ și-mi ia calu’ – 17.08

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: