Luni, 13, pisica neagră, scame în buric – 18.08
Luni vine de la Lună. Luna aia de pe cer. Luna este planeta dominantă și influențoasă a vârcolacului, ritmului cardiac și nebunului cronic, iar dacă aruncăm o privire în zodiac, aflăm că Luna influențează grav racul.
Eu sunt rac și nu pot să dorm când e Luna dodoloață. Prin teorema celor trei paralele, ziua de luni e pentru mine ca kriptonita pentru SuperMan, scuze cakofonia.
Luni pe 16, a fost mă-sa zilelor de luni. Karma m-a chinuit grav, am avut recoltă bogată de tâmpiți, probabil să mă bucur bine de tot vineri, când în sfârșit începe concediul.
Ziua începuse bine. Mă ocupasem încă de duminică de chestii, special să-mi fac proasta de luni ușoară. Pe la 9.30, ca o strigare la oastea de idioți, am constatat că nu-mi funcționează un program esențial. Munca dracu’ să-l repar și să dau drumu’ la treabă.
Pe la un 11.30 totul era funcțional dar mă aglomerasem în chestii de făcut.
Până atunci telefonul nu sunase. Din momentul ăla-n care m-am pus efectiv pe treabă, a-nceput jihadu’. Toată ziua a fost presărată de cretini, probabil convocați de karmă, cu bon de ordine, cum mă lăsa unu’, mă lua altu’. O să-i narez pe cei cu coroniță.
Tâmpita de luni
Telefonul meu fix, ăla de pe birou, a participat activ la bătălia de la Gallipoli, adică e praf. Huruie, gâjâie, zici că-i Vader pe moarte, nu auzi mai nimic în receptor. Ca să fie treaba completă, spuma tâmpiților de luni a sunat pe fix. Mă sună una interesată de un șlefuitor de lemn.
O sculă pe care o bagi în priză și șlefuiești lemnu’, dăăăă… Pe lângă-ntrebarea de cacao cu „e originală?”, adică dacă io-s țepar, sunt țepar ortodox cu frică de Dumnezeu, izbucnesc în lacrimi și recunosc cu mâna pe Biblie că e o copie ieftină făcută pe un vapor Titanic, contrafăcut și made in China, mai are una de mi-a lăcrimat neuronu.
-Am o-ntrebare, adică două, și vreau să-mi răspundeți sincer.
-Vă ascult.
-Scula e în termenul de valabilitate?
-Doamnă, e din plastic și metal. Știți… plastic… ăla de omoară balene și pinguini, ăla de rezistă 300 de ani, interzis de Comunitatea Europeană că poluează, vă zice ceva?
-Aha, deci este. Când ajunge la mine?
-Unde anume?
-La mine.
-Mâine
Apropo, am avut dreptate, era din Cluj și livrarea se face-n 24 de ore. Ulterior mi-au venit în minte niște replici de comă, da’ mă gândeam că plec în concediu de tot dacă mă reclamă Sandy Bell.
Am vrut să-i zic „da doamnă, sunt de anu’ ăsta, stați liniștită că sunt ținute în condiții optime, la rece, și zilnic le controlăm, azi dimineață am găsit două șlefuitoare stricate și le-am scos din ladă să nu le altereze pe celelalte”.
Tâmpitul suprem de luni
Atunci când mă suni și-ncepi cu „aici Fulică Prânaru, academician, doctor, inginer în studiul adaptabilității porumbului mayaș pe veșnicele plaiuri ale vânătoarei , conferențiar pe probleme de violență domestică și pufulețar șef, laureat magna cum laude la Universitatea Fetești, vreau și eu o sculă” ai pierdut din start.
Mă doare-n spatele gării cine ești și mai ales ce grade ai pe epoleți, indiferent că-s date de a bătrână de la Buckingham sau de primaru’ din Jilavele. Asta e, asta sunt, m-a afectat GDPR-u’ și nu mă interesează că te tragi din cruciați. AICI articol de profil.
Luni mă sună o voce răgușită, contemporană cu piramidele, exact, tot pe telefonul fix, ăla cu guturai.
-Gjshdjjn… sunt jhdgdssk doctor hcdjkb.
V-ați prins, am încercat să reproduc sunetele receptorului.
-Bună ziua, nu vă aud, dacă-mi dați un număr de mobil, vă sun eu.
-07… parcă 2… și mai e ceva
-Sigur mai e ceva, hai să ne concentrăm puțin.
Mă rog, deslușesc numărul.
-Da’ stați așa că nu știu unde l-am pus.
-Mă gândesc că dacă sun, o să sune aparatul și-l găsiți, nu?
S-a prins de șpil și l-am lămurit.
-Bună ziua, vă ascult.
-Sunt doctoru’ Aspirinescu Tengâtitovici și vreau o mașină de tuns iarba.
-Perfect, ce model?
-Una să nu pornească la sfoară, să fie pe cheie, ca la mașină.
-N-avem, aia se numește tractoraș. Toate mașinile de tuns iarba, cele cu motor termic, au pornire la sfoară. Ce suprafață aveți de tuns?
-Ce te interesează ce suprafață am?
-Corect, deformație profesională de când eram cadet la MI5, coleg cu dabălousevăn. Da’ tot n-avem.
-Nu se poate, sunt sute… mii pe internet.
-Ce ghinion, din toate miile alea să mă sunați pe mine. Am, da’ cu pornire la sfoară.
-Am d-aia, de douăj’ de mii de lei
-Felicitări.
-O d-asta tot la sfoară, o putem adapta să pornească la cheie?
-Da… chiar să și zboare, îndeplinește misiuni de patrulare, în bucătărie nu prea dă rezultate, nu pricepe rețeta de poale-n brâu.
Toate astea spuse pe voce joasă. Și urechile domnului doctor tot de pe vremea piramidelor, adică cu recepție slabă.
-Cum? Ditamai firma și nu poate să rezolve un căcat?
-Încercați la firmele de vidanjare sau direct la guvern. Oricum, ceva tot ați rezolvat, v-ați găsit telefonu’.
Și astea-s doar două exemple, reprezentative ce-i drept. Așa a fost toată ziua de luni, aia dinaintea lu’ marți, miercuri, joi și vineri, când intru-n concediu… sper că nu pe caz de boală psihică.