DN 1, ești praf – 30.08
DN 1 -ule, ești vai steaua ta. Ai 627 km. și degeaba bă. Tu ai auzit de bulevardul Bulgaria din Ruse? Nu? De ce? Că e bulevard într-un oraș și nu-i așa lung ca tine? Exact, ești praf.
Pe tine DN 1 -ule stau câte patru ore pe o distanță de 40 Km, pe bulevardul Bulgaria am stat patru ore pe un mărunțiș de kilometri.
Sâmbătă am părăsit Vrasna grecească imediat după răsărit. Cu greu am lăsat în urmă un răsărit superb, o climă blândă, o apă perfectă, da’ asta e, tre’ să mai ajungem ș-acasă.
Pe autostradă am oprit într-o locație șmecheră, o cafenea imensă cu chestii de patiserie și dulciuri, perfecte pentru de dimineață, și ne-am continuat drumu’ spre țară.
Preconizam că la un maxim 19.30, suntem acasă cu duș făcut. Ba chiar speram la o bere la Rock Cafe că mi-e dor de gașcă. Nup, nu s-a potrivit pentru că am ajuns pe DN 1 bulgăresc.
La ora 17.00 am ajuns la Ruse și ne-am pus la coadă pe bulevardul Bulgaria. Și am îmbătrânit, am legat prietenii, ne-am certat, am făcut pe noi, mă rog, aproape am făcut pe noi, ne-a trecut viața prin fața ochilor, ne-am amintit de copilărie, am vorbit la telefon, ne-am jucat, am de toate.
Pot să jur că am văzut o femeie însărcinată care după o vreme, a apărut cu un copil.
Totul exact ca pe DN 1, doar că aici nu ne mișcam deloc. Aproape deloc, cam trei-cinci metri la sfertu’ de oră. Adică melcii fluturau pe lângă noi.
Cineva venise cu propunerea să dăm drumu’ la beri. Până-n vamă ne trece. Wazele făcea ca toate arătările. Îl luase capu’, mă ducea la Ploiești via Bagdad că ajungeam mai repede. Eu nimic, am rămas la coadă.
La un moment dat, l-am auzit „peste trei sute de metri, virează la drapta… sau stai aici să mori în trafic, poate te gândești serios la un elicopter. Ai văzut ce frumos aterizează-n București, deci se poate, sărakule!!!”.
Ușor, ușor, am ajuns la sensul giratoriu, ăla prin care trece drumul mătăsii spre România. Aici doi neni milițieni, dirijau traficu’ pentru că niște băieți deștepți, logic, români, exact ca pe DN 1 pe la Câmpina, pe model ocolitor prin Breaza ca să încurce traficul mai mult, se băgau pe niște străduțe și le-a ieșit încurcatu’ și-n Bulgaria.
Mă rog, reușesc să trec și ajung la taxa de pod. La fel de abuzivă ca la români, bulgarii au și ei taxă pe sensul lor de pod. Numa’ că-i mai ieftină ca la români.
Deci avem un pod cu o bandă pe sens. În total două. Pe banda RO spre BG, e 15 lei plătiți la români. Pe banda BG spre RO, te jecmănește bulgaru’ cu 4 leva sau doi euro, adică pe la un 10 lei. Podu-i tot ăla și n-am văzut banda românească poleită cu haur, pentru că la câte mașini erau la coadă, e posibilă chestia asta.
Că-i furt legal, că noi plătim vinietă pe ambele maluri ale Dunării, asta-i altă poveste.
Ajung la nenea vameș și mă-ntreabă de unde vin. Am vrut să fiu spiritual și să-i zic că habar n-am, a trecut muuuult timp d-atunci, s-au întâmplat multe și m-o lovit amnezia, da’ parcă nu-mi surâdeau alte câteva ore de stat prin vamă.
Zic de Grecia și se uită ăsta chiorâș la mine. Atunci m-am prins. Toată lumea venea din Bulgaria, Grecia roșie nici nu exista pe harta călătorului român, ca să nu-i bage DSP-u’ în carantină. Și de duminică se schimba culoarea și la Bulgaria.
Așa că tot nevaccinatu’ a pus stop joc la vacanță, am auzit și de trei zile scurtare, ca să ajungă la timp în țară. Și io-te așa, noi ăștia vaccinații și cu acte-n regulă, am stat patru ore în vamă de mai aveam puțin să-nvățăm bulgara.
Am scăpat de vamă, am oprit la o benzinărie să-mi iau două beri pe care le-am băut după ce am ajuns acasă și după duș. Apoi nani rudă cu moartea clinică. Am avut un vis șmecher și HD. Vi-l spun mâine.