Tu-ți zeu’ mă-tii de ambrozie – 30.09
Ambrozie – Ambrosia artemisiifolia pentru cruciați. E căcatu’ ăla de plantă total necunoscută acu’ maxim cinci ani, care e degeaba și are contract cu piticu’ ăla care vine și-ți pune muci în nas, noaptea ca hoții. Numa’ că acu’ probabil că nu mai lucrează part time, are job full și vine și ziua.
Io auzisem de ambrozie în mitologia greacă. Cică dacă mesteci ambrozie cu shot-uri de nectar, te faci semizeu. Cam ca calu’ din poveștile românești, ăla mârțoagă care mânca jar și se făcea Ferrari. Ei bine, anu’ ăsta am auzit de ea și cu mare drag prefer la micu’ dejun niște cărbuni încinși decât porcăria asta de bălărie.
După primul descălecat în Grecia, ăla din august, am mai avut o săptămână de concediu în care m-am dat huța prin proximitatea domiciliului. Am fost o fugă pe munte și o fugă la un pescuit. AICI și AICI
Și pentru că am fost bântuit de mâncărimi pe la poponețu’ meu sexos de Shakiră ușor rubensiană, am stat pe la cinci grăduțe în pantaloni scurți și tricou, respectiv la pescuit, în creierii dimineții, pe un vântuleț de toamnă spre „winter is coming”. Normal că după escapadele vitejești, m-am trezit cu năsucul meu cel cârn betonat bine, de nu-mi vedeau sinusurile lumina zilei.
Și panică frate, am crezut că covidu’ tulpina numărul morții mă-sii, s-a instalat iar la mine-n instalație și a făcut pipi cu boltă pe vaccinu’ meu ăla bunu’. Simptomele nu erau deloc, în afara nasului nefuncțional și mirosului pe care nu-l mai aveam. Logic, cum draci să miroși ceva dacă n-ai cu ce.
Da’ am zis că am luat iar scârba de virusescu și așa se manifestă la imunizați, mai ca o răceală de spartan cu pieptu gol la rece și la vânt. Am făcut teste covid, două, să fie, prin nas mi-am băgat toată gama de puf pufuri să-l desfunz și nimic. Exact cum am spus, beton armat. Mă desfundam preț de 15 minute și gata, se colmata de parcă nu făcusem nici un luping în sensu’ ăsta.
Prietenii îmi spuneau „boss, ambrozie”, io nimic, „BatMan, BatMan”, cum un rahat de buruiană care nu-i nici măcar fumabilă să mă dea peste cap în halu’ ăsta. Fetele de la farmacie mi-au recomandat antialergice, io nu și nu, nu se poate așa ceva.
Plec iar în Grecia cu nasu’ înfundat. Mi-am luat două sticluțe de pufăitori, mărci diferite că-n mintea mea creață așa nu devin dependent. Trec de jumătatea Bulgariei și ceva ore de condus și surpriză, respiram pe unde trebuie conform manualelor de anatomie umană.
În Grecia, preț de o săptămână, n-am avut nici cea mai mică problemă. Din contră, datorită apei sărate îmi aplaudau nările. Până duminică când m-am întors. Am ajuns acasă cu o pauză de papa bun, o spălătură de Sherman Dustărelu’, pupă tata pe el de căluț înaripat, și am ieșit la cărciumă pentru că vorba unui prieten „bă ce tare, mare invenție mașina asta, dimineața la cafea în Grecia, seara la bere-n Românica”.
Ei bine, după hai să zic patru ore de aer prahovean, iar am o nară înfundată. Aștept cu interes să solidarizeze și cealaltă. De covid scăpam în două săptămâni, de porcăria asta cred că scap în iarnă.
Acum o dedicație muzicală pentru afectați, n-are legătură cu nimic da’ io-te cum îl cheamă pe nenea ăsta. Rimează cu ambrozie și merge cu altfel de iarbă inventată pe plaiurile însorite ale Jamaicăi.