DJ Finu’ left the brain – 01.10

DJ Finu’, adică e finu’ meu și e DJ. Și acu’ nu că-i al meu, da’ e chiar bun pe meserie. Încă din prima clipă când am ajuns în funcția de naș, mi-am propus o paletă largă de fini, care să-mi acopere pilele pe diverse domenii.

Până acum am acoperit partea de construcții, draci, laci buni pe lângă casa omului, și partea de distracție. Adică am doi fini, unu-i manager la un mega magazin cu de toate, de la materiale de construcții și până la floricele pe câmpii furnizate la ghiveci, se presupune că de partea cu câmpiile mă ocup eu, și ăsta DJ.

Mai am în plan un polițist, doi politicieni, de preferabil în partide rivale, un doctor, nu contează specialitatea și pe cineva din familia Rockefeller. Regula involuntară e că toți prietenii mei, super simpatici, oameni de nădejde, da’ după chipul și asemănarea mea, adică cu o doagă lipsă, s-a extins și pe relația naș-fin. Exemplu AICI.

Da’ acu’ vorbim de DJ Finu’. În weekend dă la platane. În cursu’ săptămânii, ca să nu frece pisoiu’, prestează pe la mine pe plantație. Dacă-i în temă cu muzica, drepturi de autor, chestii, trestii, el face și propriile mixaje. Toată gașca de prieteni și colegi îl solicită cu un stickuleț de muzică.

De obicei îl pierde, da’ se mai întâmplă să-i și iasă treaba. E bine să-i dai din prima două, trei stickuri, mai multe stickuri, mai multe șanse de câștig. Mai are două pasiuni, mașinile și telefoanele mobile. La ultimul telefon, a făcut ce a făcut și a pierdut 50% din numerele de telefon.

Șeful meu, care e și șefu’ lui, îl mai solicită pe parte muzicală. Îl știe bine cât e de căscat și pentru o misiune încununată cu succesuri, nu vorbește direct cu el, mă solicită pe mine că io-l frec la icră până rezolvă treaba.

Înainte de concediu, cam cu o săptămână, m-am pricopsit cu o nouă misiune, „dă-i lu’ Finu stick că știe ce are de făcut”. Gata Boss, mă-ndoiesc că știe, da’ se rezolvă, am eu grijă.

În primele două zile a pierdut sticku’, a treia zi și-a sexat telefonu’, a patra zi a găsit sticku’, ziua 5 am plecat în concediu cu mențiunea „să nu dea dracu’ să nu-i faci sticku’ lu’ șef-tu, că te strâng de jugulară”.

După ce m-am întors am aflat povestea. Lista de stickuri era lungă. La rând mai erau trei prieteni, doi ospătari și un jandarm. Pe șefu’ l-am băgat în față că… e șefu’. Dacă abramburel a pierdut numere de telefon, nu mai știa cine-l sună și pentru ce. Și a sunat șefu’, DJ Finu’ a crezut că-i jandarmu’.

-Salut, mi-ai făcut și mie sticku’ ăla?

-Salut… am uitat în plm, da-l fac, dă-l dracu’. (în mod normal, cu șefu’ avem un limbaj protocolar)

-Păi… ok… da’ mă cam grăbesc.

-Normal, ca toată lumea. Vin mâine pe la 4, te sun și cobori.

-Mi-l aduci în birou… și nu la 4, până la 2.00

-Și mai ce, un buchet de flori? N-ai zis la 4? Cum dracu să intru la tine, nu mă lasă pândaru’.

-Nu, eu plec la 2 în fiecare zi. Și cine nu te lasă?

-Siiiiigur… program de gravide, n-ai pe nimeni de bătut între două și patru? Te miști la poartă la ora patru, exact cum am vorbit.

-La care poartă mă nebunule!?!?! Ce ora patru!?!?! (noi n-avem poartă la firmă, se intră direct în parcare, și șefu’ chiar are birou)

-Aia pe care te bagi tu la muncă și te faci că muncești.

-Alooooo, sunt șef-tu’, cu cine crezi că vorbești!?!?!

-Să trăiți, acum vin!!!

N-ai cum să nu-l iubești. Bafta noastră e că s-a obișnuit șefu’ cu noi și știe că avem momente de rateuri neuronale.