Să trăiți, am înțeles… plm!!! – 12.10

Să trăiți, am înțeles… plm!!! – 12.10

Să trăiți, am înțeles... plm!!! - 13.10

 

Să trăiți e chintesența existenței militarului în termen. De fapt, a militarului în general. „Să trăiți” urmat de „am înțeles” nu înseamnă neapărat că tu vrei să trăiască ăla care ți-a dat un ordin, e cam total invers, adică i-ai sexa toate rudele de la maimuță-ncoa’, și „am înțeles” nu înseamnă neapărat că ai și-nțeles.

E așa, o formulă obligatorie de final de conversație dintre un grad superior și unu’ inferior, la care partea tare e că cel inferior are ultimul cuvânt și îi dă o senzație falsă, da’ plăcută. Legenda spune că după ce terminai armata și te-ntorceai bărbat, următorul pas era însurătoarea. „Să trăiți, am înțeles” nu dispărea, se metamorfoza în „Ai dreptate draga mea”.

După alea trei luni de experimente pe piei de recrut fraged AICI și alte drăcii făcute, AICI, am ajuns într-o subunitate din proximitatea Ploieștilor. Deși era „batalionul disciplinar” al unei brigăzi mari, adică o unitățoaie cu mai multe unități în subordine, eu am ajuns acolo la cerere.

Toată lumea fugea de ea, io acolo am vrut pentru că-n mintea mea creață, proximitatea de casă însemna să și vezi casa mai des. Total greșit și extrem de frustrant. Din birou, exact, bossulan, aveam birou, vedeam în zare blocul în care locuiam. De văzut legal, l-am văzut de două ori în opt luni, în concediu și într-o învoire de 24 de ore. Ilegal… sunt alte povești.

Această companie se compunea din 50% soldățoi recrutați din Moldova, 50% soldățoi recrutați din Harghita și Covasna, și doi ploieșteni, eu și Banezu. Niciodată n-am avut probleme rasiale, dacă ești om, nu mă interesează pe ce planetă ai buletinu’ sau că ai culoarea mov, o să găsești mereu un loc la masa mea.

În ambele tabere aveam și băieți să-i pui la rană, și idioți să le faci răni la fațade. Până acu’ v-am narat fundalul tabloului, acum vin cu imaginea centrală.

Când ești în armată, marfa de contrabandă e compusă din țigări și băutură. Cu astea rezolvi orice. Tocmai apăruseră pepenii. Io cu Banezu băleam la geam la cele cinci grămezi de pepeni care se instalaseră pe un platou în proximitatea unității. Ceva bani mai aveam, da’ ăia erau cu dedicație și nici nu ne acopereau datoria de pe caietul unui magazinuț din apropiere.

Cum dracu’ să facem să nu suferim de umflături pe la bijuteriile coroanei. Aveam varianta de mers cu miloaga, da’ nu suportam psihic un refuz și am exclus-o din start, varianta cu furatu’, da’ vă imaginați știrea din „Urletul Carpaților” cu „Jandarmi prinși la furat”, am tăiat-o și p-asta de pe listă, și varianta de creier la contribuție să rezolv problema.

Și a venit varianta salvatoare. Cine a făcut armata știe. Tresele de caporal sunt exact ca alea de plutonier, numa’ că au în plus căte 1mm de material de altă culoare pe laterale. Noapte toate pisicile și tresele sunt negre. Grade militare AICI.

-Banezule, știu!!! Ia o armă din rastel, puneți boneta regulamentar și hai la pepeni.

-Ce dracu’ vrei să faci cu arma? Îi jefuiești p-ăia?

-Mucles și fă cum ți-am zis.

Pleacă ăsta, face trei pași pe hol și se-ntoarce.

-Auzi, iau și gloanțe?

-Și trei grenade ofensive. Nu tâmpițel, doar arma-i suficientă.

-Bine că ești tu deștept cu creierii ăia-i tăi făcători de minuni.

Și pleacă. Între timp, io mă duc în birou’ lu’ șefu’ și îi iau cașcheta de ofițer. Întuneric afară, io cu trese de caporal confundabil cu un plutonier, privire rapidă-n oglindă să nu arăt de căpătat, perfect, arătam ca un sectorist. Mai aveam nevoie de soldatu’ la un metru-n spate, pe model nevastă de arab.

-Banezu, bagă la cap, tu nu zici nimic, mut de mut, pricepi?

-Da mă, stai lin că nu-ți recit Luceafăru’, m-am prins de ghidușie.

-În afară de să trăiți, am înțeles, nimic, nici bună seara nu dai, vorbesc eu.

Îmi iau mersul și ținuta de Mihai Viteazu-n Alba Iulia și plecăm după pepeni. Ajungem la comercianți și-ncep cu vrăjelile. Aia săracii, când m-au văzut, au sărit cu certificatele de producători.

-Bună seara, nu vă speriați, n-am nevoie de certificatele de producători, nu sunt în control, sunt aici pentru siguranța dvs. Doar vă anunț că unitatea noastră e la 100 de metri distanță, orice problemă aveți nu ezitați să ne contactați. Vă sfătuiesc să faceți de pază cu rându’, nu au fost probleme dar e bine să le avem în vedere.

-Vă mulțumim șefu’, apreciem.

Și vin de la taraba 1 doi pepeni. Eu țop i-am pasat lu’ Banezu. De la taraba 2, țop alt pepene, io l-am pasat mai departe. Am uitat să vă zic, Banezu e un tip pe la doi metri fără puțin, și cam un metru pe la umeri, adică-i mare cu brațe de goriluț. Da’ pe la taraba 3 avea deja cinci pepeni în brațe și nexam loc de altu’.

Eu foarte mândru de reușită, tot primeam plocoane și nu mă gândeam la Banezu care era el gabarit depășit pe toate axele, da’ nu tren de marfă. Și-l aud exact când eram înconjurat de pepenari.

-Bă-n PLM!!! Oprește-te că nu-s miriapod, unde dracu’ să mai pun atâția pepeni.

S-a făcut liniște. În tăcerea aia s-a auzit doar un „plici”. Era acoperirea mea care se destrămase-n fața meclelor uimite ale pepenarilor. Bine că am fost inspirat și m-am scos din mers.

-Ce mă?!?! Cu cine crezi că vorbești tâmpitule!?!?! Mișcă-n cazarmă și să vezi futai ce-ți iei!!! Marș!!!

-Să trăiți, am înțeles.

Tardiv da’ chiar a-nțeles. Pentru mișcarea scenică și autenticitate i-am tras și un șut în cur să mă vază oamenii ăia. Printre dinți a șuierat un „dacă mai dai unu’, îți promite fratilii tău că o să faci caca fără moț d-aci încolo, până la trecerea în rezervă”.

Frumos a fost a doua zi când un comerciant a venit la poarta unității cu încă doi pepeni „pentru dom’ plutoner, ăla drăguț”. Ghici, noi în subunitate aveam doi locotenenți, un sublocotenent, patru sergenți angajați și un sergent major. Un singur plutonier de companie care era-n concediu, beat cam tot timpu’ și urât cu spume.

A fost o mare dilemă mult timp cu cine-i plutonieru’ ăla drăguț.

Să trăiți, am înțeles… plm!!! – 12.10

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top