Aproape homeless – 15.10

Aproape homeless – 15.10

Aproape homeless - 15.10

Homeless, fix așa. Mi-a trecut glonțu’ razant pe lângă ureche, ba chiar mi-a fluturat-o puțin.

Io-s genu’ de persoană care uită chestii. Cel mai des telefonu’, da’ de ceva timp p-ăla-l iau și uit altceva.

Sâmbătă pe la un șapte am plecat spre cârciumă la Rock Cafe. Nu depășesc ora opt că sună oamenii ăia după mine și nu-i condica semnată. Mă caut de de toate și se pare că le aveam și ieșeam bine la inventar.

Ajung în locație și mă pun pe discuții academice cu nivel de dificultate în creștere, direct proporțional cu suma paharelor de cocârț consumate. Am ajuns la concluzia că e o plăcere să mă ai la masă și să mă asculți debitând tâmpenii.

Din vorbă-n vorbă se face 12 și se-nchide baru’. În momentul ăla, la masa mea o gașcă de puștani. Io măgaru-ntre oi, cel mai viu și cu povești/sfaturi la purtător. Aveam așa, un cuplu proaspăt căsătorit de un an, alt cuplu cu un picior spre altar și încă doi, trei juni în căutare de gagică.

Din subiect în subiect ducem discuția pe o pantă periculoasă, conviețuirea bărbat-femeie, cum și ce să facă el, cum și când să tacă ea, o disertație întinsă mult după ora legală 24.00 de am schimbat locația la unu’ dintre ăștia mici.

Și după ce-i las să-și spună ofu’, cu drept la replică din partea consortului, da’ mai mult a consoartei, îi bag în ședință și-ncep lecția. Bă și le țin o disertație pe temă, cu introducere, citoplasmă și nucleu, cum că-i bine așa și nu invers, că soacra nu merită omorâtă din prima, trebuie să sufere puțin, că tot bărbatu-i bărbat în casă și tre’ să se impună la figuristă, d-astea numa’  bune de divorț.

Vă dați seama, nu era nevastă-mea cu mine și m-am dat tractoraș să vază ăia mici că n-am fața fioroasă chiar degeaba așa. Îi mai lăsam puțin, se mai bălăcăreau între ei, se potoleau, interveneam să-ntețesc focu’ și circoteca. Și tot așa până pe la trei din noapte când i-am văzut că dădeau p-afară de sfaturi prețioase.

Concluzia era simplă „fiți mai simple-n pana mea, terminați cu figurile că facem și noi ce putem, nemulțumitelor, și mai lăsați volumu’ la melițele alea că ne-ați terminat psihic, d-asta murim înaintea voastră”, end of story.

La trei mi-am chemat Boltu’ și-l așteptam să vie cu un zâmbet de satisfacție pe moacă. Mi-am aprins o țigare și-mi făceam iar inventaru’ să văz dacă-i tot ăla de la plecarea d-acasă. Ceva-mi dădea cu virgulă. Telefon avem, brichetă, țigări, mască, sticluța cu dezinfectant, totul era ok, mai puțin virgula aia care nu-mi dădea pace.

Și până să ajungă taxiul, m-am dumirit, îmi uitasem cheia. Adică… simplu, la ora aia echivala cu seppuku făcu cu un cuțit ruginit și bont. Nici cheia de la intrare-n bloc n-o aveam, singura speranță stătea într-un posibil vecin insomniac care să-mi dea drumu’ pe scară. Deja inventariam în cap preșurile vecinilor și-mi alesesem unu’ cu fir mai lung pentru pernă și cu alea de cauciuc să mă-nvelesc.

Macho ăla de mai devreme care se bătea cu cărămida-n piept și susținea drepturile bărbatului plăpând și traumatizat de femeia casap, se făcuse mic, speriat și aproape homeless. Îmi venea să-l pun pe boltist să mă ducă până la București, să-l înconjoare de două ori și retur, se făcea ora șapte, mai dădeam io două ture de bloc și aia e, mă-ncumet să sun la interfon.

Și ajunge fratilii vostru în fața blocului. Ei bine, îngerașu’ meu pe care-l țin foarte ocupat, a făcut el cumva și la mine-n sufragerie era lumină. D-aci rezultă că nevastă-mea nu dormea. Prima dată am dat mesaj și apoi am sunat. Mare baftă am avut, s-a luat cu o carte și nu văzuse cât e ceasu’.

Dacă o trezeam din somn și cu motiv de cacao, că mi-am uitat cheia, bătaia mea ar fi fost televizată la ora 5.

Și mai terminați cu tâmpeniile, ce vă luați mereu de fete!!!

Aproape homeless – 15.10

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: