Mi-e largă parcarea – 11.11
Parcarea în Românica-i subiect tabu, măr al discordiei între vecinii de la bloc, sursă de supt bani dacă vorbim de cele cu plată, și nu în ultimul rând gaură neagră în care-ți bagi mașina și n-o mai găsești.
Mai știți episodu’ ăla din Seinfeld cu parcarea?
Hai să vă zic două variante românești și una americănească.
Parcarea urbană
Sibiu, noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie, ultima noapte de capitală Culturală Europeană. În Piața Mare concert Europe. Io acolo ca să scap de o petrecere de Revelion și o formație live cu repertoriu limitat. Au cântat „Pușca și cureaua lată” de zece ori până-n momentu-n care mi-am luat eu câmpii.
În buricu’ Sibiului era toată țara. Cu greu am găsit loc de parcare pe o străduță și am plecat la concert. Foarte șmecheră seara, Europe a cântat până la 12 fără puțin și a urmat juma’ de oră de artificii.
După toate cele, hai la vilă. Unde am parcat mașina? Străduțele alea toate cam la fel și fiecare ocupant al unui loc în mașină trăia cu impresia că ceilalți trei au fotografiat mental locu’. Am stat cam o oră juma’ să se retragă toată populația României și cu greu, am reușit să găsim mașina.
Parcarea la mall.ro
Un prieten d-al meu se duce la un mall din Ploiești. Mall-u’ fără nici o legătură cu stabilimentele de profil de prin lume. Adică, un malluț cu trei intrări nici măcar mari și late, intrări normale. El a intrat pe la intrarea de la jumătate, a căscat gura p-acolo și a ieșit prin unul din capete.
Canci mașina. Prima dată a dat o tură pentru recunoaștere. Apoi a-nceput să folosească alarma în speranța că beep-ăie mașina. În ultimă instanță s-a dus la pază să vază o filmare de la o cameră video. Nu existau camere video.
Și-a sunat nevasta să vie să-l ridice d-acolo și să meargă la poliție să anunțe furtul. Interesant a fost când a ajuns nevastă-sa cu cealaltă mașină și a trecut pe lângă aia pierdută.
Parcarea la mall.us
Se duce sor-mea-n Houston (ai loviu Goghe) la o expoziție găzduită de un mall. În apărarea ei doar vă spun că-n Texas sunt mall-uri în adevăratul sens al cuvântului. Adică noi n-avem așa ceva, la noi sunt adunături de gherete. Parchează mașina, se expozește, hai să plece, iar canci mașină. Și dă-i și luptă, și caută și nimic.
După un ceas se duce la pază.
-Bună ziua, nu-mi găsesc mașina, am intrat prin poarta 6.
-Bună ziua, hai să vedem.
Și dă tanti aia prin stație la toți pândarii tipul de mașină și numărul de pe plăcuțe. Pe cumnatu’ Tom, care nu mai e printre noi, american sadea, îl învățam io cum să se descurce cu o nevastă româncă și-l învățasem cuvintele magice „Ai dreptate draga mea” și mai scurtu’ „Da dragă”. Era o adevărată plăcere să-l auzi cum pronunță în românește cu accent anglo-texan „Da dragă”.
Drept pentru care, atunci când a cumpărat mașina, pe plăcuțele de înmatriculare a pus varianta englezească la „Da dragă”, „Yes dear”.
Deci dă tanti prin stație.
-Căutați mașina X cu numărul „Yes Dear” la poarta 7.
-Da’ io am parcat la 6.
Tanti a dat împăciuitor din cap ca la aia mici și cu ciungă-n păr. Vă dați seama că-n materie de pierdut mașini prin parcare le cam văzuse pe toate. Niciodată nu se afla-n zona unde căuta șoferu’. După altă juma’ de ceas se găsise mașina. La poarta 5.
Morala – D-asta n-avem noi parcări publice și nici nu-s semne că fac autoritățile ceva-n sensu’ ăsta, pentru că ne pierdem mașinile.