Vader la maxilo-oro-facială – 12.11
Vader, Darth Vader, ăla negru’ de respiră greu, vorba maestrului Naumovici, o să vă-ntrebați ce legătură are Vader cu femeia din imagine și secția maxilo-oro-facială a spitalului Boldescu din Ploiești. Ei bine, legătura sunt eu. Poveste lungă da’ jur că merită.
Anul una mie nouă sute, sau poate după două mii, sincer nu mai știu. Îmi apăruse o gâlmă cam cât o boabă de strugure de masă, fix mai jos de ureche sub maxilar, exact pe la unghiu’ aproximativ de 90 de grade al maxilarului. Mă duc la medicul de familie la controlul anual, mă controlează, totul ok și ajungem la-ntrebarea:
-Altceva de declarat, te supără, te doare sau hai la revedere.
-Stai bre așa, io-te am o gâlmă aciulea.
Se uită dom’ doftor, palpează, întreabă, ridică din sprânceană și zice:
-Îți dau trimitere la maxilo-oro-facială, mergi acolo, se face o incizie pe gât de la ureche până sub maxilar și gata.
-Alo, Boss, în propoziție e vorba de gâții mei, ce incizie, ce prosteli, nu mă duc nicăieri!!!
-Să mori tu!!! Și dacă-i cancer, ha? E posibil să se-ntâmple.
Mi-am înghițit replicile și m-am dus. La spital mă pipăie pe gâlmă o doamnă doctor însărcinată-n luna a8a și mă programează la operație într-o luni.
Ajung luni la spital, se uită lung o asistentă și-mi zice că-i pare rău da’ n-are locuri pe saloane. Doamna doctor vine și spune că n-o interesează, că sunt ultima operație a ei până-n născare și chiar sunt șanse să nască în timpul operației da’ se descurcă, adică ea face un bebel, eu o gâlmă. Deci musai să mă interneze.
Asistenta se uită la mine și zice. Acum o să faceți legătura cu femeie care apropo, e stilizată și n-are legătură cu realitatea din povestire.
-Ok, vă internez, da’ la femei.
-Cum adică la femei? Sună bine da’ sunt puțin însurat. Mă rog, pentru cauze nobile facem excepții de la regulă.
-Ce n-ați înțeles, în salonul de femei, la bărbați nu mai sunt locuri.
Acum o să ziceți „norocosu’ naibii”, da’ nu vă pripiți, tocmai ce v-am pomenit de secția maxilo-oro facială. Patul meu era într-un salon de cinci paturi, al 6-lea pat înghesuit între alte două. Adică nu puteam să cobor ca tot omu’ pe laterale, trebuia să cobor pe la cap de pat și să escaladez un dulăpior d-ăla metalic de spital.
În stânga și-n dreapta aveam două nimfe. Una de 70 de ani și ceva mărunțiș cu o grefă de piele pe frunte, cealaltă spre 80 de primâveri cu nu știu ce chestii pe la măsele. Restu’ salonului cu tipese sărite de 60 de primâveri, una singură fezabilă, cam pe la 25 de ani care avea pile la asistente și nu stătea-n spital, venea doar la vizite.
Luni m-am internat, marți trebuia să se-ntâmple operația. Toată ziua am stat pe culoar poate obțin derogare să mă duc acasă și nimic, toată lumea-mi spunea „trebuie să te pregătim de operație”. Pe la un zece seara mă duc la asistente.
-Nu vă supărați, tre’ să mă pregătiți pentru operație… așa am înțeles.
-Cum, nu v-a pregătit nimeni pentru operație!?!?!
-Nu… nu cred… nu sigur.
-Imediat.
Și-mi dă o pastilă de diazepam.
-Gata, v-am pregătit.
-Ăăăăă… asta-i tot? Credeam că facem chestionare, lupinguri, pastila asta o luam și acasă și veneam mâine gata pregătit.
-Nu se poate, trebuie să verificăm noi.
N-am mai stat la glume că n-avea sens. Noaptea a fost albă și am stat fix pe axul patului să nu mă atingă nimfele care mă priveau hulpav. Vremuri dragilor, io sărit ușor de 23-25 de ani, fraged și zân. Plus că eram foarte sexos într-o pijama verde prăzuliui cu cățeluș pe bluză.
A doua zi intru-n operație. O să vă spun cât știu, restu’ mi-a fost povestit că eu eram drogălău șef plin de anestezic. Pe culoar mă așteptau nevastă-mea și un prieten cu nevastă-sa, asistentă în spitalul ăla, da’ pe altă secție.
Cică s-a deschis ușa la blocul operator, absolut toată lumea râdea, eu pe targă, pe frunte aveam o urmă de sânge în formă de palmă, din spusele martorilor oculari ziceai că sunt desprins dintr-un film despre debarcarea în Normandia, secția vai mama lor, au înghițit o grenadă. Pe moacă aveam aparat de oxigen, mă râdeam ca prostu’, respiram ca Vader și ziceam:
– Luke, I’m your father!!! Acum vedeți legătura Vader, gagică, adică salon de femei și maxilo oro facială.
Și dă-i iar râs cu toată gașca medicinistă. Nevastă-mea ușor speriată de imagine, întreabă:
-E… bine? Că nu prea pare.
-E perfect, aveți un soț foarte haios, a fost cea mai distractivă operație din viața mea, credeam că o să nasc acolo de atâta râs.
Ce mama dracu’ am făcut, habar n-am și mă oftic tare că n-am o stenogramă a operației. Sper să nu cumva să fi vrut s-o agăț pe anestezistă că era o gagică faină. Oricum, n-am avut reclamații. Vă dați seama că droghi cum eram nu mai știu nimic, m-am trezit în pat, slavă Domnului că-n alt pat, într-o rezervă departe de nimfele alea care mă puteau molesta liniștite la cât anestezic aveam pe instalație.
După câteva ore mi-am revenit și am plecat să fumez. Atunci am dat panică la toată secția. Io n-aveam nimic, nici măcar amețeli și ei mă obligau să stau în pat. În seara aia juca România cu nu mai știu cine. Singurul televizor disponibil se afla-n biroul asistentelor. Deja-mi făcusem renume de bad boy.
-Săru’ mână, diseară de la 9 e meci, mă lăsați să-l văz la dvs. în birou?
-Nu se poate, pacienții nu au voie în birou.
-Ce păcat, o să sar gardu’, plec așa pe străzi cu drena-nfiptă-n gât, o să amețesc, o să cad, poate dă o mașină peste mine, în cel mai fericit caz ajung până la prima cârciumă, o să beau cocârț, mă umflu de la antibiotice până fac plici, și toate astea pentru o amețită de regulă de-ncălcat două ceasuri, cât ține un meci de fotbal.
-Ok, vă lăsăm, da’ să vă uitați cu sonorul la minim, nu vrem să mutăm salonul de bărbați la noi în birou.
-Normal doamnă, este doar pentru salonul de femei.