Badass amator – 13.11

Badass într-o treducere liberă, mioritică și directă, e cur rău. Da’ dacă lângă traducere punem și o adaptare, se schimbă sensu’ și e de bine. Dacă te face un american badass, asta-i de bine și-ți poartă respect. E cu rol de dur, bărbat cu armata terminată, șmecheraș etc.

La noi badass mai cuprinde câteva sensuri, de la tare-n mușchi, recuperator și până la smardoiaș de cartier rău famat. Hai să vă povestesc pățanie când m-am făcut io recuperator de ocazie, de weekend și mai ales amator. Poveste veche de pe vremea când aveam minioni anarhiști în căpăcică. Ș-acum am, da-s mai potoliți.

Vecinu’ și prietenu’ meu de la etaju’ patru, în vremurile de după facultate, se angajase la un maimuțoi țepar. Pe lângă faptu’ că primea salariu când își aducea ăla aminte și a plecat de la el fără nu știu ce bani, maimuțoiu’ l-a obligat să-l gireze pentru un împrumut. Normal că a uitat să-l mai plătească. Apropo, e același prieten care mă ispitea de 1 Mai și care m-a asistat la operație.

Prietenul meu își găsise alt job la o multinațională, pe bani mai mulți, altă gâscă-n altă traistă. Banca păgubită, când a văzut că bou’ ăla nu plătește și nici n-are de gând, a-nceput să umble la giranți de s-a trezit al meu cu poprire la salariu. L-a sunat p-ăla, ăla Zăna Măseluță, că să vezi că a avut o perioadă proastă, că plătește, că morți în gât, că tre’ să-i moară o mătușă din Monaco și îi lasă bani, vrăjeli ieftine fără finalizare.

Altă lună, altă poprire și jigodia nu-i mai răspundea la telefon. Al meu supărat și în față cu niște beri și cu mine. V-am mai spus că pe mine mă ajută puțin fizicu’ și de față nu mai zic. Dacă pun uitătura număru’ patru, aia cu trimitere la mamă, sunt chiar fioros.

-Bă să vezi că o să-i plătesc lu’ ăla tot creditu’…

-E pe dracu’ ghem, de ce? Să-l scuture ăia de la bancă. Spune-i lu’ fratilii tău toată tărășenia.

Și atunci am aflat că ăla a falsificat puțin actele. Ca să poată să fie girat a falsificat nițel adeverințele de salariat, creditul era d-un fel, el a folosit banii altfel, d-astea grele. După o analiză a subiectului, zic.

-Bro, tre’ să mergem după el să-i umblăm la rotulă.

-Adică… ce? Cum?

-Mergem la el și-l așteptăm. Luăm mașina mea (pe vremea aia aveam mașină de Brașov că acolo lucram), ne punem fețele de badass și-l înhâțăm pe jegos. În primul rând avem nevoie de logistică, mașină am bifat, un termos de cafe, niște chestii de la mec, apă că nu se știe cât stăm în pândă. Sâmbătă punem planu’ pe roate.

-Bre, ești sănătos?

-Nu, clar, da’ vrei să-i plătești japiței creditu’?

-Aaaaa… nu prea…

-Exact!!! Pe cai și biscuim Măia Ta!!! Hai, pune mâna și pregătește merinde, cu apă vin io. Să fie cu carne că avem nevoie de proteină.

Vine ziua de sâmbătă. Ne-am înarmat cu meclele fioroase de război, cu răbdare și tutun, am încărcat mașina cu apă, suc și cafea, chestii de ronțăit și cinci mii de burgeri de la mec, la promoție.

Ajungem la ăla pe stradă, poziționăm mașina să avem vizibilitate maximă la proprietatea hahalerei, scaune ușor rabatate pe modul de dabălousevăn, punem cafeluța-n pahare, aprindem o țigare, tragem un fum și… apare ăla la poartă. Ne-am blocat amândoi. Nu ne așteptam să apară așa repede, eram pregătiți de o pândă lungă-n care chiar plănuiam să și dormim puțin, cu rându’. Primu’ care a avut o reacție a fost prietenul meu.

-Și acu’ ce facem?

-Habar n-am, m-a luat prin surprindere. Nu m-am gândit mai departe de faza asta. Hai dracu’ după el și improvizăm noi.

Și ne dăm jos, ajungem la poartă și-l strigăm pe marțafoi. L-am văzut crispat ș-am zis „gata, ești al meu”. Da-ncepe prietenul meu, foarte amabil și politicos.

-Să trăiți, știți, n-ați plătit și mie tot îmi oprește bani din salariu.

-O să-ncerc, am avut niște probleme, le rezolv, stai liniștit.

Atunci m-a luat capu’. Plus că avea o față ăla de-ți venea să-l bați cu piacameru’. Am ridicat sprânceana și l-am luat din servă.

-Auzi pretenaș, io cred că tu faci mișto de mine, crezi că mi-am pierdut ziua degeaba? Tu ce faci? Îți bați joc de băiatu’ ăsta? Io tre’ să-mi iau un procent de la afacerea asta. Când îi plătești poprirea? Vreau data exactă.

-Păi… săptămâna viitoare.

-Când anume? Săptămâna-i lungă și io mai am mușterii de vizitat, când, vreau data.

-Miercuri îl caut eu la muncă și îi duc banii.

-Ok, să fie miercuri ca să nu ne vedem joi. N-o să-mi placă să mai vin p-aci și-ți garantez că nici ție, sunt în perioada aia din lună…

M-am întors și am plecat. Prietenul meu după mine cu gura căscată. Urcăm în mașină și-ncepe.

-Bă ești nebun? Poate nu mai văz nimic de la ăsta.

-Bre, avem două variante, ori e miercuri la tine cu banii, ori logic, nu e. Să nu mă-ntrebi ce facem dacă nu vine că planu’ meu s-a oprit acu’ zece minute când a apărut ăsta-n peisaj. Hai să vedem mai departe și mergem tot pe improvizație.

Ei bine, nici nu voi ca să mă laud, nici nu voi sa va-nspăimânt, săptămâna următoare a venit jegu’ cu banii de a rămas al meu crăcit de invidie, uimire și recunoștință, totul într-o simplă exclamație „bă, să mor, chiar te ajută fața!!!”.